Din cate stiu eu, cea care nu am postit niciodata, despre postul ortodox, acesta inseamna o perioada de abstinenta si meditatie. Abstinenta inseamna sa te abtii. Adica sa rabzi de foame, sa iti infranezi pornirile sexuale (da, abstinenta sexuala este obligatorie in postul ortodox), sa te abtii sa injuri sau sa gandesti rau cuiva.
Postul ortodox nu inseamna sa iti umpli stomacul cu „eugenii”, asa cum a facut un cunoscut al meu, care de pe urma postului s-a ales si cu un diabet. Nu inseamna nici sa te ghiftuiesti cu sarmalute de post, de fapt nu inseamna sa mananci atat cat sa te saturi! Pe scurt, post inseamna burta goala, sa mananci cat sa nu mori de foame si nu orice: uleiul este permis doar in anumite zile (consultati calendarul ortodox, veti constata ca am dreptate), vinul rareori.
Mai raman vegetalele fierte sau coapte, fara adaus de ulei, painea si mamaliga. Cine vrea cu tot dinadinsul sa respecte postul ortodox, fara indoiala ca poate supravietui cele sase – sapte saptamani cu acestea, cu conditia sa nu atinga senzatia de satietate niciodata, pentru ca postul nu inseamna imbuibare.
Probabil ca exista persoane intr-atat de religioase incat respecta toate cele despre care am scris deja si care mie imi par cu neputinta de respectat. Nu inteleg, insa, de ce nu se inmultesc in perioada postului ortodox facerile de bine, de ce nu am constatat niciodata mai multa empatie intre oameni. Nu inteleg de ce abstinenta de la mancare impusa de BOR (sau de dogma religioasa in sine) credinciosilor nu a fost inlocuita in zilele noastre cu o perioada in care sa asistam la o adevatata emulatie a faptelor bune.
Acum doua zile, intr-unul din cele mai populate orase din Romania, o batranica de 83 de ani a fost externata din spital in pijama si-n picioarele goale, intr-o dimineata in care erau minus trei grade. Batranica, dezorientata, a plecat pe jos si a bantuit jumatate din orasul cel populat, la o ora cand toata lumea misuna catre serviciu. S-a intersectat cu mii de oameni, unii pedestri ca ea, altii in masini. Am convingerea ca jumatate din oamenii aceia tineau post. Nimeni nu a intrebat-o pe batrana ce e cu ea, unde ar trebui sa ajunga, nimeni nu a poftit-o la un ceai cald, intr-o cofetarie sau o cafenea. Nici bunii ortodocsi, nici ceilalti.
Batranica asta, dupa ce a strabatut jumatate din orasul cel mare, a ajuns pe un camp de la periferie si a murit de frig. Nu va ascund ca am plans si ca ma incearca lacrimile si acum, in timp ce scriu. S-a intamplat in timpul postului ortodox si asta ma revolta si mai tare. Fara a acuza pe nimeni, nu suntem nici unii mai buni decat ceilalti. M-am gandit daca s-ar fi putut intampla acelasi lucru in orasul meu. Cred ca da si mai cred ca am ajuns sa fim mai lipsiti de empatie decat cainii.
Si-mi mai amintesc ceva, momentul in care am inteles ce inseamna cu adevarat ipocrizia: cand bunica mea a murit, inmormantarea s-a nimerit sa fie intr-o zi de post. Pentru pomana, am avut atat mancare „de dulce”, pentru gurile mai pacatoase, cat si de post, pentru niste matusi evlavioase si pentru popa. Matusile au mancat ceea ce li se pregatise, popa a cerut carne. I-am spus „parinte, am pregatit si mancare de post”. El mi-a zis „Nu, nu, eu vreau cu carne”.
Asadar, as aprecia ca cei care comenteaza malitios, atunci cand public in timpul postului ortodox cate o reteta neconforma, sa se abtina. In primul rand pentru ca tonul malitios nu cadreaza cu postul, degeaba ai mancat cartofi cu zeama lor daca nu ai pic de toleranta si nu iti poti infrana pornirile rautacioase. Iar atunci cand ii mananca buricile degetelor ca sa scrie, totusi, ceva pe aceasta tema, sa se gandeasca inainte cand a fost ultima data cand au facut o fapta buna. Dar buna cu adevarat si absolut dezinteresata.
Va multumesc, hai sa fim mai buni, mai toleranti si in loc de liber cugetatori si religiosi, hai sa fim doar oameni si-atata tot.
Lasă un răspuns