Galuste cu caise

Autor:

galuste_cu_caise_1

 

Galuste cu caise intr-o varianta cu mai putine calorii

Familia mea e innebunita dupa galuste cu caise. In topul deserturilor preferate, doar galustele cu prune le detroneaza. Fata mea le-a adorat de cand era mica si cum pe vremea aceea era o zgatie de copil lung si subtire, a carui silueta semana perfect cu a lui Mowgli, cantarul era ultima ei grija, asa incat a stabilit un impresionant record de 13 galuste mancate la o masa. Cu anii, a inceput sa isi reevalueze prioritatile si nici macar nu se mai apropie de propriul record, dar macar cate o galusca tot mai cere supliment. Ca-i prea buna.

Numarul caloriilor pe care le mancam la orice masa a inceput sa ma preocupe tot mai mult si pe mine, asa incat am regandit aluatul de galuste, pentru ca cel traditional, cu cartofi, are enorm de multi carbohidrati: si cartofi, si gris, si faina, si pesmet si bineinteles si zaharul, ca daca nu-s dulci nu-s bune. Asa am ajuns sa fac galuste cu caise (si cu prune) cu un aluat cu branza de vaci, identic cu cel de papanasi fierti. Rezultatul au fost niste galuste perfecte, foarte fragede (chiar si dupa ce se racesc raman moi) si cu un continut de carbohidrati mult mai mic. Si daca tin cont ca acest aluat e parca mai usor de prelucrat decat cel cu cartofi… ce sa doresc mai mult?

Timp de pregatire: ore
Timp de gatire: ore
Timp Total: ore
Numar portii: 10 bucati
Grad de dificultate: medie

Ingrediente Galuste Cu Caise:

  • 5 caise mici (ale mele au avut ~5 cm. diametru)
  • 250 de grame branza de vaci bine scursa de zer
  • 1 ou
  • gris – 2 linguri de supa cu varf
  • faina – 2 linguri de supa cu varf
  • 60 de grame de pesmet
  • 1 lingura de ulei
  • 30 de grame de unt
  • zahar tos – dupa gust
  • sare
  • 2 plicuri de zahar vanilat sau 2 pastai de vanilie naturala
  • optional: coaja de lamaie, scortisoara
  • in plus: faina pentru presarat planul de lucru

Preparare Galuste Cu Caise:

1. Puneti pe foc o oala cu apa (4-5 litri) in care adaugati 1 lingurita cu varf de sare.

2. Intr-o tigaie, incingeti uleiul si adaugati untul. Cand untul se topeste, se adauga tot pesmetul si se amesteca continuu cu o lingura de lemn pana cand se rumeneste si incepe sa miroase frumos a placinta coapta (cam 4-5 minute). Se trage deoparte si se adauga zahar tos dupa gust, zahar vanilat sau seminte razuite din pastaia de vanilie si scortisoara (daca va place). E singurul preparat in care imi place sa simt textura zaharului tos, care da o nota crocanta extrem de placuta in contrast cu galustele moi.

galuste cu caise preparare 1 pesmet rumenit

Observatie: eu fac galuste cu caise (sau cu prune) in primul rand pentru pesmetul asta rumenit, care imi place la nebunie, l-as manca pur si simplu cu lingura si evident ca nu concep galustele fara el. Daca nu sunteti atat de incantate de pesmetul asta, puteti tavali galustele, la final, si prin biscuiti sfaramati, nuci sau migdale prajite si tocate etc.

2. Intr-un castron se pune branza de vaci (e foarte important sa fie mai uscata branza, nu apatoasa), oul, grisul, faina, 1 praf de sare, 1 plic de zahar vanilat si daca doriti, si putina coaja rasa de lamaie. Se framanta rapid, sa se obtina un aluat neted, nu foarte tare. Se presara planul de lucru cu putina faina, se modeleaza un cilindru din aluat si se taie cu cutitul in 10 bucati pe cat posibil egale.

preparare galuste cu caise 1

3. Cu mainile umede, luam cate o bucata de aluat, o aplatizam in palma si apoi asezam cate o jumatate de caisa. Se pot folosi si caise intregi, dar galustele vor iesi mult mai mari, ceea ce pe mine ma cam deranjeaza vizual. Se inchide cu grija aluatul deasupra caisei si se rotunjeste in palme.

preparare galuste cu caise 2

Observatie: Daca se doreste, se pot pune diferite umpluturi in caisa: nuca macinata amestecata cu zahar, samburii de caise decojiti de pielita si tocati, martipan etc. Eu prefer galustele natur si nu vreau sa simt alt gust decat cel al fructelor si al pesmetului rumenit. 

4. Cand apa clocoteste, se reduce focul la minimum si se plonjeaza in oala galustele, toate deodata. Cu o spatula, le desprindem delicat de fundul oalei, imediat dupa ce le-am pus la fiert, dar cu grija mare, sa nu le rupem. Dupa 5-6 minute, galustele se vor ridica la suprafata. Oprim focul si le lasam in apa fierbinte inca 5 minute, ca sa se umfle bine grisul cu apa si sa devina minunat de fragede. Dupa aceea, galustele se scot cu o spumiera, se scurg bine de apa si se tavalesc prin pesmetul pregatit la punctul 2 (sau prin biscuiti, nuci etc.).

preparare galuste cu caise 3

Si… suntem gata de degustat! Galustele cu caise, la fel ca si cele cu prune, se servesc atat calde cat si reci, alaturi de smantana indulcita cu un pic de zahar pudra sau cu sos de vanilie (eu prefer a doua varianta).

galuste_cu_caise_2

Iata si o sectiune imbietoare, zic eu. Au fost minunate!

galuste_cu_caise-3

Spor la treaba si pofta buna!

Print Friendly
loading...

Poate îți place și:

Ti-a placut reteta?

Aboneaza-te la newsletter pentru a fi la curent cu ultimele retete delicioase

Comentarii

  1. Elena a zis

    Delicioase au iesit. Multumesc pentru reteta, ramane in caietul meu si o recomand mai departe :)
    Felicitari pentru adaptare, branza e o idee perfecta pt aceasta reteta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *