Gogosele de malai

Autor:

Hai sa incep prin a marturisi ca mie imi place mamaliga tare mult! Imi place cu peste, imi place cu branza, cu tocanita… chiar si goala! Ei, si pe cat de mamaligara sunt eu, pe atat de dezinteresati se arata restul membrilor familiei mele. Asa ca oridecate ori fac si eu, ca omu’, cate-o mamaliga, macar un coltuc rece tot ramane! Pornind de la o bucata de mamaliga rece si adaugand doar doua ingrediente in plus, faina alba (putina) si inspiratie (multa), am descoperit o reteta de desert… uimitoare, zic eu, usor de facut, ca e o reteta ieftina e putin spus, e aproape pe degeaba; inca o calitate, e o reteta 100% de post (sa nu vina nimeni sa-mi spuna ca trebuie dezlegare la ulei si la zahar, pentru mine e oricum un mare progres :P); e atat de buna incat sotul meu a cerut supliment si arata… uite-asa:
Gogosele de malai

Ingrediente:

inainte de a trece la prepararea retetei, daca nu aveti faina cu agent de crestere prin camara, preparati-o voi, amestecand cu grija 1 plic de praf de copt la 500 de grame de faina; nu veti folosi toata aceasta faina (doar daca aveti foarte multa mamaliga de „reciclat”), o sa va ramana si pentru alta data, sau o puteti folosi la checuri, muffins si alte aluaturi ce necesita agent de crestere. E nevoie deci de urmatoarele, fara a specifica cantitati exacte:
  • mamaliga rece
  • faina cu agent de crestere sau preparata cu praf de copt
  • ulei pentru prajit
  • dulceata preferata si zahar praf pentru servit
Preparare: 
Puneti pe planul de lucru 3-4 maini bune de faina si adaugati mamaliga:

gogosele de malai 2

Incepeti sa framantati, adaugand faina pana cand se obtine un aluat consistent, care nu se mai lipeste de maini:
gogosele de malai 3
Presarati faina pe planul de lucru si intindeti aluatul cu ajutorul sucitorului intr-o foaie groasa de 4-5 milimetri. Cu un paharel, taiati cercuri  sau dupa preferinta (marginile ramase in urma decuparii se framanta si se intind din nou).
gogosele de malai 4

Se incinge uleiul (nu va zgarciti, sa fie ulei de 3 cm. in tigaie) intr-o tigaie cu peretii mai grosi si se plonjeaza pe rand cerculetele de aluat.

gogosele de malai 5

Daca uleiul este destul de incins, gogoselele se vor umfla imediat. Reduceti putin focul, mentinand temperatura uleiului potrivita, pentru a preintampina arderea. Se prajesc gogoselele pe ambele parti pana devin aurii (nu brune, ca se vor intari).

gogosele de malai 6

Pe masura de cunt gata, se scot pe o hartie absorbanta. Se servesc dupa plac, cu dulceata sau doar cu zahar praf sau, de ce nu, cu un sos de ciocolata.

Sunt foarte gustoase si au o consistenta asemanatoare cu a papanasilor prajiti. Va arat si o sectiune:

gogosele de malai 1
Print Friendly
loading...

Poate îți place și:

  • Salată de vinete cu maioneză veganăSalată de vinete cu maioneză vegană Salată de vinete cu maioneză vegană din lapte de soia Nu cred că se putea un moment mai potrivit pentru […]
  • fondante 038Bomboane fondante – de post Am citit pe culinar.ro o reteta postata de Natasha careia i-am tot dat tarcoale, in final hotarandu-ma sa o […]
  • Placinta intinsa - retetaPlacinta intinsa Placinta intinsa este un desert pe cat de simplu din punctul de vedere al ingredientelor, pe atat de fin. In […]
  • spuma de iaurt cu ciocolata alba-1Spuma de iaurt cu ciocolata alba Acest desert usor (si la fel de usor de facut) a patruns la sufletul multora dintre cei care au urmarit […]
  • prajitura de post, reteta tort de postPrajitura pufoasa de post Reteta de prajitura de post pe care v-o propun azi m-a uimit, marturisesc, si pe mine. Un blat incredibil de […]
  • placinte pe placul tuturor 023Placinta rapida la tigaie Laura Adamache a postat pe blogul ei o reteta care mi-a atras atentia (ca multe altele, pentru ca stim cu […]
  • prajiturele cu fulgi de porumb, reteta prajitura rapida cu fulgiPrajiturele cu fulgi de porumb Daca aveti chef de ceva dulce, dar nu aveti timp, sau e si asa foarte cald si nu va vine sa mai porniti […]
  • papanasi+cu+dulceata+si+smantanaPapanasi cu dulceata si smantana Buna, dragii mei cititori! Va sa zica, gata si cu vacanta... ca ce-i frumos, nu tine mult, nu-i asa? M-am […]
  • moelleux au chocolat 1Moelleux au chocolat Ador moelleux-urile, cu miezul lor lichid, mai ales cand sunt servite calde, alaturi de o cupa de […]
  • Cozonac-de-postCozonac de post Numai ce s-a stins, se pare, polemica iscata legat de putinatatea oualor in cozonacul meu impletit, ca […]

Comentarii

  1. rox a zis

    Am facut si eu acum…de crescut…au crescut foarte putin….desi erau acoperite de ulei si era incins…poate praful de copt? sau am pus prea multa faina? oricum, gustul nu ma da pe spate….cu un gem bun le mai scoti fata…

    Poate mai incerc cand mai ramane mamaliga….

  2. Nefewap a zis

    Arata bine, promit sa incerc!!! Nu stiu daca e locul potrivit, insa mi-ar placea sa vad si o reteta cu mamaliga prajita! Tin minte ca facea bunica, insa nu mai stiu daca se prajeste in ceapa…poate aveti d-na Laura si idei cu ce ar merge mai bine sa o asortam. multumesc.

  3. Anonymous a zis

    La fix…
    Citind reteta mi-am amintit ca mai am in frigider mamaliga ramasa de acum doua zile de la ciulama, asa ca urmeaza sa o supun retetei de mai sus :D Foaaaarte ingenios si cred ca si gustos

  4. lauralaurentiu a zis

    Camelia draga, ma bucur tare mult! :) Sa va fie de bine si chiar sunt multumita ca au fost pe placul tau si al sotului.

  5. Camelia a zis

    Draga Laura, vroiam sa iti zic ca am facut gogoselele!! Singura problema a fost ca nu prea mi-au crescut (majoritatea au ramas plate ca niste pogaci), si problema a fost una legata de temperatura uleiului – cind era prea ridicata se faceau repede fara sa creasca, cind am coborat-o au crescut citeva, dar nu am nimerit puctul exact.. dar nu-i nimic mai incercam :D

    Mai ales ca gustul e demential, nici nu mi-a venit sa cred ce bune sunt! Sotul (spaniol) a spus ca seamana la gust cu "churros":
    http://es.wikipedia.org/wiki/Churro
    El le-a mancat doar cu zahar, eu cu dulceata, yummy :)

    Ah! si sunt absolut recomandabile pt no-mamaligari, hehe – sotul meu nu vrea mamaliga nici in poze, dar astea le-a infulecat rapid ;)

  6. lauralaurentiu a zis

    Angela draga, nu m-ai suparat si nici nu imi amintesc sa fi spus tu, aici, ca nu gasesti bloguri culinare care sa posteze mai multe retete de post. Eu cred ca poate ai comentat asta pe alt blog, nu pe al meu :).

    Pe mine nu m-ai suparat cu nimic, eu mi-am format obiceiul de a respecta convingerile oricarei persoane. Eu si sotul meu suntem ortodocsi (eu provin, de fapt, dintr-o familie greco-catolica), dar ele este pe rit vechi, si prin casatorie, normal ar trebui sa respect religia lui, nu? Pentru ca la el inca nu a intrat postul Craciunului. :) Dar haide sa recunosc, nu suntem in stare sa respectam niciun post, nici sarbesc, nici romanesc :).

    Stiu ca e o clara slabiciune din partea noastra si mie mi s-ar parea util, daca nu pentru suflet, asa cum ai spus tu, macar pentru sanatatea trupului sa ne abtinem de la consumul de produse animale pentru anumite perioade de timp. Uite, m-am straduit cu reteta asta, in aceeasi zi am gatit taitei de casa de post cu varza calita, foarte buni au fost si mie mi s-a parut suficient. Sotul meu, insa, la venirea serii mai in gulma, mai in serios s-a revoltat si mi-a spus ca el cade pe jos de foame si daca nu ii dau ceva mai consistent o sa il duca salvarea. :)) Ca atunci cand ii va spune doctorul ca are venele aproape astupate, o sa o ia si el "mai cu usurelu' ", dar pana e sanatos, el nu se chinuie in felul asta. :))

    Eu zic asa: sa repectam divinitatea fiecare dupa sufletul nostru. Decat sa impun familiei mele un meniu vegetarian, pe care ei nu si-l doresc catusi de putin si decat sa se supuna silit si sa le generez frustrare, eu prefer sa ii stiu multumiti si fericiti. Omul multumit este capabil de fapte bune, e dispus sa imparta fericirea lui si cu cei mai necajiti. Cred ca o atitudine amabila, o fapta buna, un ajutor cat de mic dat unei persoane nevoite sunt mai placute in ochii Celui de Sus decat cateva saptamani de post. Asta e doar convingerea mea, bineinteles, am tot respectul pentru determinarea ta si pentru toti cei care au taria sa tina un post complet. Iti multumesc mult pentru frumoasele urari si te mai astept cu drag.

  7. lauralaurentiu a zis

    Lale, te astept cu impresii, eu una, cred ca ca o sa iti placa gogosele astea de post, asta mamaligare cum sunt ele :)) !

  8. Anonymous a zis

    Draga Laura, apreciez toata munca pe care o depui pe acest blog, si apreciez si talentul tau culinar, imi cer iertatare daca te-am suparat, ca am spus ca nu gasesc bloguri culinare, unde in perioadele de post sa fie postate doar retete de post, din nefericire este o realitate, e minunat ca exista aceste bloguri, de unde cei amatori, asa cum sunt eu in ale gatitului, ne inspiram…insa faptul ca noi crestinii din RO, si aici ma refer in special la crestinii ortodoxi, care suntem majoritari , neglijam aceasta porunca , a postului, este porunca data inca din RAI, te rog sa ma ierti ca spun asta, dar cred ca nu ne intereseaza mantuirea, suntem robii placerilor acestei lumi, nu mai tinem cont de suflet, il asfixiem, nu facem loc sa intre Hristos, si sa locuiasca in inima nostra…

    Va doresc tuturor care accesati acest blog, si tie draga Laura, o calatorie catre Betleem plina de bucurie si pace sufleteasca, si sa incercam fiecare din noi, sa face curatenie in suflet , prin spovedanie curata, si Sfanta Impartasanie, sa-l primim pe Hristos, cu bucurie ca se naste, pentu ca noi sa ne putem mantui…Cu drag, si inca odata imi cer iertare, daca am suparat…Angela

  9. Lale a zis

    Laura,ma uimesti din nou cu originalitatea ta si cine spune ca romanul nu e inventiv ..minte…
    In ceea ce priveste mamaliga nu sint un fan prea infocat dar acest.,,dulce"o sa il prepar cu siguranta.
    Puicei

  10. Anonymous a zis

    Draga Laura, multumesc mult pt. raspuns!! Am mai vazut pe net opinii proaste despre Moulinex.. imi pare rau ca ai probleme cu a ta (dar si asa, ce mandrete de paini faci!!!). Orion nu se gaseste aici – sau cel putin eu nu am gasit-o cautand pe net (eu stau in Spania), asa ca mai investighez… Oricum multumesc de sfat!
    Camelia

  11. lauralaurentiu a zis

    Lia, nu-i asa? :)) Personal, consider ca cele mai faine retete sunt cele facute din nimic (stii tu… sa si pocneasca! :)) ).

  12. lauralaurentiu a zis

    Camelia draga, ma bucur ca ti se pare atragator si folositor acest blog culinar si iti multumesc pentru atentia acordata. Gogoselele de post sunt intr-adevar surprinzator de bune si aspectoase si cand te gandesti din ce-s facute… te apuca rasul! :))

    In ce priveste masina de paine, eu insami nu am facut o alegere prea grozava, am luat un moulinex caruia nu ii functioneaza unul dintre programe si aceeasi defectiune o are si a vecinei mele, de unde deduc ca nu e o intamplare. In fine, ii raman destule programe care merg, dar o alta problema ar fi ca tamburul uneia dintre paletele de framantare nu mai e etansa, astfel incat nu mai pot folosi timerul. Chestia asta cu tamburul, iarasi, am auzit de la multe alte posesoare ale acestei masini de paine ca li s-a intamplat.

    Am cumparat una petru sora mea, la recomandarea fetelor de pe culinar.ro, ii zice orion, e mai ieftina, dar mai solida si mai fiabila, se pare!

  13. Anonymous a zis

    Wow, la fix!!! tocmai cind ma gindeam ce sa fac cu restul de mamaliga pe care il am in frigider :) Arata super gogoselele!

    Felicitari pt. blog, sunt dependenta de el, mai ales ca am regasit multe dintre retetele copilariei (sunt din Timisoara). Si l-am recomandat si la neamuri si prietene!

    Profit de comentariu sa te intreb ceva, sper ca nu e deranj, si anume ce masina de facut paine folosesti… intentionez sa ii cer una la Mos Craciun si nu stiu de care. Vreau de mult sa fac paine de casa, dar cu framantatul e mai greu. Iar tu ai atatea retete de aluaturi care arata nemaipomenit… :)

    Multumesc!
    Camelia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *