Legume la gratar

Intr-o cuină bănățeană, unde s-a impamantenit convingerea ca ‘a mai bună din toace vergeţurile-i carnea si din toace păsările a faină-i porcu’, parca legumele astea par cam ratacite. Totusi, mi se par una dintre cele mai savuroase garnituri, alaturi de ceva carnoase, dar in acelasi timp pot constitui, simple, doar stropite cu un sos (dresing) o cina foarte gustoasa si usoara. Afar’ de asta, i-am promis sorei mele ca o sa grataresc niste legume, asa ca iata ce-a iesit:

Ingrediente:

legume dupa plac, eu am folosit: dovlecei, rosii, ceapa, vinete si ardei capia copti
ulei de masline
sare

sos:

1 legatura de patrunjel
1 legatura de busuioc
1 catel de usturoi
4-5 linguri de ulei de masline
zeama de la 1/2 de lamaie (optional)
sare, piper

Preparare:

Se aleg legume proaspete, tinere, sanatoase si tari. Se spala bine. Dovleceii se feliaza si se presara cu sare (la fel si vinetele), pentru a elimina o parte din lichidul continut:

Dupa aproximativ 10-15 minute, se zvanta dovleceii si vinetele cu hartie de bucatarie, apoi se pensuleaza cu ulei de masline pe partea pe care se vor aseza pe gratar:

Se aseaza pe gratarul bine incins:

Se pensuleaza din nou cu putin ulei de masline, pe partea vizibila:

Dupa 2-3 minute, se intorc pe partea cealalta si se lasa pe gratar inca 2 minute, sau pana cand dintii unei furculite intra cu usurinta in carnea dovleceilor:

Pe masura ce se fac, se pastreaza la cald (eu am pus legumele intr-o farfurie asezata deasupra unui vas cu apa fierbinte):

Identic am procedat cu vinetele:

Rosiile le-am taiat in jumatati si le-am sarat pe partea taiata:

Le-am stropit cu ulei de masline extravirgin si le-am asezat pe gratar, mai intai cu fata taiata in jos:

Dupa 3-4 minute le-am pensulat cu ulei de masline si pe partea bombata, apoi le-am intors:

Cu ceapa, taiata in rondele groase de 1 cm., am procedat asemanator ca si cu rosiile:

Ardeii i-am copt inainte de a-i frige pe gratar, si i-am decojit:

Am taiat ardeii taiat in jumatati, i-am sarat usor si i-am pensulat cu ulei de masline extravirgin, apoi i-am asezat pe gratarul incins, frigandu-i pe ambele parti doar cat sa se formeze urmele caracteristice de gratar:

Pentru sos, pur si simplu am dat la blender toate ingredientele, subtiind cu zeama de lamaie; in cazul in care cineva nu agreaza gustul acru, poate subtia sosul cu apa, pana la atingerea consistentei dorite. La fel, ierburile aromatice se pot combina dupa gustul si placerea fiecaruia: tarhon, marar, coriandru (pentru un gust exotic) etc.

Se servesc fierbinti si sunt intotdeauna apreciate la superlativ de toti mesenii:

VN:F [1.9.14_1148]
Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
  • Laura Frunza

    Arata absolut delicios, si eu ador legumele gratarite, in special ceapa si ciupercile. Mi-a atras atentia unealta de pensulat, este nemaipomenita. De unde ai cumparat-o ca tare mi-as dori si eu asa ceva?

  • lauralaurentiu

    Unealta de pensulat am primit-o de la Cuisinette http://i-want-to-cook.blogspot.com/, e intr-adevar grozava, se umple recipientul de silicon cu lichidul pe care vrei sa-l distribui deasupra preparatului si pensulezi fara sa tot inmoi. :) Ii multumesc din nou!

  • Dana J.

    Bash asa fac si io cu legumele. Doar sosul il fac altfel. Asa cremos. Incearca si tu, poate iti place. Pun ce ierburi imi cresc prin gradina. Oregano, cimbru(am din ala cu miros de lamaie) chives(nu stiu cum le zice) patrunjel, marar… Pisez un catel de usturoi bine de tot cu sare grunjoasa, si pun la blender otzara maioneza, iaurt si ierburile. Mai pun si lamaie de vreau mai acrisor. Dar de obicei iaurtul rezolva chestia. Acum trebuie sa incerc si sosul tau ca suna bine de tot.
    Of ce foame mi-i acuma.

  • damilena

    Este unul dintre poreparatele mele preferate!
    http://www.damilena.com/
    damilena!
    Un sfarsit de saptamana fericit!

  • VertAnge

    Pentru mine o farfurie cu astfel de bunatati e mai de pret decat purcelul :) Mai ales ardeii!

  • Boabe de Cafea

    Arata f bine! Mie imi plac in orice combinatie legumele.
    Va doresc o saptamana frumoasa!

  • Ionut Marin Imobiliare

    Salut, aş dori sã facem 3-way link exchange, uite pot sã-ţi ofer un link pe blogul meu http://ionut-marin-imobiliare.blogspot.com/ şi în schimb aş dori un link pentru siteul http://golf3.ro/ cu titlu Golf 3 … dacã eşti de acord adaugã-mã te rog şi apoi trimite-mi mail la ionut@golf3.ro cu ce vrei sã aparã la mine pe blog. Mulţumesc

  • lauralaurentiu

    DanaJ – e fain sosul cum zici tu, sigur ca da. Asta al meu e ceva mai light. :)

  • lauralaurentiu

    damilena – multumesc mult! Am vizitat blogul tau, foarte frumos! :)

  • lauralaurentiu

    VertAnge – sunt foarte gustoase, intr-adevar. :) Ardeii sunt si preferatii mei.

  • lauralaurentiu

    Boabe decafea, multumesc, la fel!