Choux a la creme, rețetă video

Autor:

choux a la creme

Chou a la creme, rețetă clasică franțuzească

E corect să pronunțăm numele acestor prăjituri delicioase șu a la crem (sau șualacrem, într-un cuvânt), pentru că exact așa le spun și francezii. În traducere, înseamnă ”varză cu cremă”, pentru că forma acestor prăjituri l-a dus pe cel care le-a botezat la niște verzișoare. Fie că scriem numele acestora ”chou a la creme” (singularul) sau ”choux a la creme” ( pluralul – ”verze cu cremă”), e la fel de bine. Nu e deloc corect, însă, să ne dăm cunoscători și în loc de choux a la creme să pronunțăm choix a la creme,  prețiozitate pe care am auzit-o de multe ori și care nu are niciun sens (ar însemna ”alegere cu cremă”).

Cu toate că cei mai mulți dintre oameni știu exact ce gust are prăjitura chou a la creme, mulți încă se tem să o pregătească acasă, considerând-o un desert complicat și care se face doar la cofetărie.

Ei bine, cu ani în urmă am publicat o rețetă de ecler, care a fost încercată de mulți, foarte mulți cititori și majoritatea au obținut rezultate bune. Să știți că eclerele sunt făcute din aceeași bază de aluat numită pate a choux (aluat pentru choux)diferindu-se de chou-uri doar prin forma lunguiață specifică.

Rețeta pe care am publicat-o mai demult este una din caietul mamei, economică dar bună. Azi m-am gândit să facem lucrurile ca la mama lor cea franceză și am optat pentru o rețetă cu unt veritabil și lapte. Pentru ca acest pate a choux să nu mai sperie pe nimeni, am realizat și un scurt video (3 minute) care, sper eu, o să vă ajute să înțelegeți exact cum stă treaba cu coca opărită.

Și cum trebuia să fac ceva cu crema de vanilie de curând publicată, am umplut chou-urile cu o cremă de patiserie și frișcă bătută.
Timp de pregatire: ore
Timp de gatire: ore
Timp Total: ore
Numar portii: 40-48 bucăți
Grad de dificultate: medie

Ingrediente Choux A La Creme:

aluatul (pate a choux):

  • 125 de grame de făină
  • 125 de ml. de apă
  • 125 de ml. de lapte
  • 1 praf de sare
  • 125 grame de unt cu 80% grăsime
  • 4 ouă mari sau 5, dacă sunt mai mici

umplutura:

  • 1 porție cremă de vanilie (click pe link pentru rețetă)
  • 200 de grame de smântână pentru frișcă
  • 1 lingură de zahăr pudră
  • în plus, zahăr pudră pentru finisat

Preparare Choux A La Creme

Pentru modul de preparare al rețetei de choux a la creme, urmăriți videoul atașat (3 minute). Mai jos, aveți și indicațiile scrise, pas cu pas.

1. Laptele, apa, un praf de sare și untul tăiat în bucățele se pun pe foc, într-o cratiță.

2. Când lichidul dă în clocot, se adaugă făina, toată deodată. Se amestecă viguros cu o lingură de lemn timp de 3-4 minute, până când aluatul se adună la un loc într-o masă compactă. Se continuă să se amestece pe foc până când aluatul se ”usucă”, adică până când pe fundul cratiței se formează o peliculă albicioasă. Se dă cratița deoparte de pe foc și se așteaptă 10 minute să se răcorească. Tot acum, puteți porni cuptorul, setându-l la 200 de grade Celsius.

3. Rând pe rând, se adaugă câte un ou întreg, amestecând energic cu lingura de lemn sau cu mixerul (mai bine cu mixerul) după fiecare ou adăugat. Dacă ați folosit ouă mai mici, ar putea fi nevoie să puneți 5 ouă, trebuie să obțineți un aluat mai degrabă molcuț, cu o consistență ca de budincă.

REȚETE CU PATE-A-CHOUX ȘI CREMĂ DE VANILIE:

Eclere

Eclere

Crema de vanilie, rețetă video

Crema de vanilie, rețetă video

Prăjitura ”Ecler la tavă”, rețetă video

Prăjitura ”Ecler la tavă”, rețetă video

Prăjitura ”Paris-Brest”

Prăjitura ”Paris-Brest”

Tarte cu cremă de vanilie și căpșuni

Tarte cu cremă de vanilie și căpșuni

Cremeș, Cremșnit, Crempita

Cremeș, Cremșnit, Crempita

4. Se toarnă aluatul într-un poș (după preferință, puteți să îi atașați un dui cu deschizătura stelată, dacă preferați) și se formează mici grămăjoare într-o tavă acoperită cu hârtie de copt, lăsând spațiu între ele, pentru că vor crește mult la copt. Dacă preferați, puteți turna aluatul în tavă sub formă de bastonașe și veți obține eclere. După preferință, le puteți face mai mici sau mai mari, eu am făcut din această compoziție 48 de choux (2 tăvi) care după coacere au avut diametrul de 6-7 cm.

5. Chou-urile se coc timp de 10 minute în cuptorul preîncălzit la 200 de grade, până când se umflă bine și încep să devină aurii, apoi se reduce focul la 170 de grade Celsius și se pornește ventilația. Se coc în continuare încă 20-25 de minute, să se usuce bine în interior.

În cazul în care nu aveți cuptor cu ventilație, nu mai reduceți focul, dar blocați ușa cuptorului o lingură de lemn ca să rămână întredeschisă și coaceți chou-urile până sunt gata. Un pont: la final ar trebui să opună o oarecare rezistență când sunt apăsate cu degetul.

6. Se lasă chou-urile să se răcească bine apoi se taie căpăcele și se umplu cu crema de vanilie și se decorează cu frișcă bătută și zahăr pudră vanilat. Pentru această cantitate de aluat veți avea nevoie de o porție întreagă din rețeta de crema de vanilie (de patiserie).

Spor la treabă și poftă bună!

Print Friendly

Poate îți place și:

au incercat aceasta reteta:

Ai incercat aceasta reteta! Incarca o poza cu ce ti-a iesit..

Pentru a putea incarca o poza trebuie sa fi logat.

Ti-a placut reteta?

Aboneaza-te la newsletter pentru a fi la curent cu ultimele retete delicioase

Lasa un comentariu

4 Comentarii la "Choux a la creme, rețetă video"


Vizitator
Claudia V
2 martie, 2016

Am considerat mereu acest desert o provocare, insa filmuletul tau mi-a dat incredere :D
Spune-mi te rog de unde faci rost de poche si duiuri ? Am cautat si online insa nu am gasit de trebuie.
Multumesc mult!

Vizitator
12 februarie, 2016

Arata delicios, am sa incerc si eu !