Tort cu mure și lămâie

Autor:

tort cu mure retetecalamamaro1

Tort cu mure și lămâie; cu multe mure :)

Bineînțeles, acest tort cu mure și lămâie se poate ușor transforma într-un alt fel de tort cu fructe de pădure, puteți folosi zmeură sau afine (mă gândesc că va avea o culoare foarte interesantă cu afine.

Ei bine, m-am apucat de un tort cu mure ca o consecință firească a faptului că rugul meu din grădină s-a hărnicit brusc. Dacă în anii ce au trecut, abia ne arăta că știe să facă mure, în vara asta la fiecare două zile culegem câte un kilogram de mure mari și dulci. Și hai să fim serioși, cât gem poate să mănânce un om? În ce mă privește, în fiecare vară sunt uimită de inepuizabilul fenomen pe care eu îl numesc ”cămăriada națională”, în cadrul căruia toate gospodinele fac gemuri și compoturi cât pentru una sau mai multe popote, zeci de borcane cu fel de fel de fructe înghesuite pe care, sincer, încă nu am înțeles cine le mănâncă.

Așadar, după numai 4 borcane de gem de mure, am considerat că e destul și că voi profita de sezonul acestor minunății negre și dulci într-un cu totul alt mod. Prima încercare este acest tort în care nu am făcut deloc economie de mure, așa încât a ieșit extrem de fructat și de răcoritor. În privința aspectului, am văzut cândva o fotografie cu un tort asemănător și mi-am dorit să reproduc efectul vizual de degrade. Când nu ai o rețetă, nu e foarte ușor să îl faci așa încât să iasă straturile egale iar efectul coloristic să fie clar, dar, după foarte multe socoteli, m-am descurcat și sunt în măsură să ofer o soluție clară oricui ar dori să mă imite.

Timp de pregatire: ore
Timp de gatire: ore
Timp Total: ore
Numar portii: 10
Grad de dificultate: mediu

Ingrediente Tort Cu Mure Și Lămâie:

pentru o formă cu 18 cm. diametru

  • 1 blat de pandișpan simplu din 2 ouă, 2 linguri de zahăr și două linguri de făină sau 1 blat din biscuiți cu unt așa ca la rețeta de Cheesecake fără coacere cu ciocolată albă și zmeură
  • 600 de grame de mure proaspete sau congelate
  • 3 lămâi medii
  • 2 ouă întregi
  • 155 de grame de unt
  • 380 de grame de zahăr
  • 35 de grame de gelatină
  • 500 de grame de smântână pentru frișcă
  • 2 lingurițe de extract de vanilie
  • decor: mentă proaspătă și mure proaspete

Preparare Tort Cu Mure Și Lămâie:

Înainte de a trece la indicațiile de preparare propriuzise, vreau să precizez că forma în care am făcut tortul este un inel detașabil pe care l-am fixat la diametrul de 18 cm. Tortul meu este destul de înalt (10,5 cm) și nu prea larg.

1. Stratul 1: se fixează în formă blatul de tort decupat după dimensiunea formei sau se presează la fundul formei un strat de biscuiți amestecați cu unt topit.

Se pun la hidratat în apă rece 7 grame de gelatină (preferabil foi).

Se spală bine cu multă apă caldă lămâile, pentru a îndepărta ceara chimică ce le protejează (dacă nu cumva aveți lămâi bio) apoi se șterg. Se răzuiește coaja galbenă de la 2 lămâi iar sucul se stoarce complet din toate cele 3 și se colectează într-o crăticioară. Se adaugă 180 de grame de zahăr, coaja de lămâie și cele 2 ouă întregi. Se bate bine totul cu telul până se omogenizează, apoi se adaugă 85 de grame de unt și se transferă crăticioara pe foc. Se fierbe la foc mic până se îngroașă, pregătind un lemon curd. Imediat ce s-a îngroșat, se trage deoparte și se trece prin sită. Se cântăresc 170 de grame de lemon curd într-un vas separat în care se încorporează gelatina hidratată (dacă folosiți foi, se storc bine de apă) cât este cald, amestecând bine până se dizolvă. Restul de lemon curd se păstrează deoparte.

lemon curd preparare, reteta tort de mure retetecalamamaro

Se bate spumă smântâna pentru frișcă, bine răcită în prealabil la frigider. Se adaugă 70 de grame de frișcă bătută peste lemon curd-ul cu gelatină, se amestecă bine, apoi se adaugă încă 80 de grame de frișcă (150 de grame în total, restul de frișcă se va păstra la frigider până avem nevoie de ea) și se încorporează cu o spatulă. Se toarnă această compoziție peste blat și se lovește forma de masă de câteva ori, ca să se taseze bine. Se dă la congelator până se încheagă (cam 20-30 de minute).

asamblare tort cu mure 1, reteta tort cu mure retetecalamamaro

2. Piure-ul de mure: se pun murele la fiert într-o cratiță împreună cu 200 de grame de zahăr. Se fierb până ce se înmoaie (cam 7-8 minute) apoi se dau prin sită pentru a îndepărta semințele. Insitați până când în sită nu mai rămâne mare lucru, doar semințele de mure aproape uscate. Piurelul obținut se păstrează cald (sau se încălzește pe măsură ce avem nevoie de el).

preparare tort cu mure, reteta tort cu mure retetecalamamaro

3. Stratul 2: se pun la hidratat 7 grame de gelatină în apă rece (dacă folosiți gelatină granulată, adăugați doar atâta apă cât să o acopere).

Se încălzesc 70 de grame de piure de mure, să fie cald, dar nu fierbinte, pentru a nu opări gelatina. Se adaugă gelatina hidratată și se amestecă bine să se dizolve. Se cântăresc 100 de grame de lemon curd și se adaugă piureul de mure cu gelatină. Se adaugă 60 de grame de frișcă bătută, se amestecă bine apoi se mai adaugă încă 70 de grame de frișcă și se omogenizează cu spatula. Se adaugă peste stratul 1, care trebuie să fie deja bine întărit și se dă forma la congelator timp de 20-30 de minute (până se întărește bine).

asamblare tort cu mure 2, reteta tort cu mure retetecalamamaro

4. Stratul 3: se pun la hidratat 7 grame de gelatină în apă rece.

Se cântăresc și se încălzesc 120 de grame de piure de mure cât să nu opărească gelatina (maximum 60 de grade Celsius). Se dizolvă gelatina hidratată în piureul de mure. Se cântăresc 50 de grame de lemon curd și se adaugă piureul de mure cu gelatină, amestecând constant până la omogenizare. Se adaugă 45 de grame de frișcă și se omogenizează energic, apoi încă 45 de grame (90 de grame în total) și se încorporează cu spatula. Se toarnă compoziția peste stratul al 2-lea deja întărit și se da forma la congelator până se întărește bine.

5. Stratul 4: se pun la hidratat 7 grame de gelatină în apă rece.

Se cântăresc și se încălzesc 210 de grame de piure de mure, atât cât să nu opărească gelatina (maximum 60 de grade Celsius). Se adaugă 30 de grame de unt, se amestecă până se dizolvă apoi se dizolvă și gelatina hidratată în piureul de mure. Se adaugă 1 linguriță de extract de vanilie și 90 de grame de frișcă în două reprize (ca la straturile precedente). Se toarnă în formă peste stratul al 3-lea deja întărit și se dă la congelator timp de 20-30 de minute.

6. Stratul 5: se pun la hidratat 7 grame de gelatină în apă rece.

Se cântăresc și se încălzesc ușor 320 de grame de piure de mure, în care se adaugă 40 de grame de unt și gelatina hidratată. Se amestecă până se dizolvă și se toarnă peste stratul anterior deja întărit. Se pune tortul în frigider (nu în congelator, de această dată) și se lasă măcar 3 ore (preferabil peste noapte) înainte de a-l scoate din formă. Pentru a scoate tortul din formă, se încălzesc ușor pereții formei cu torța de bucătărie sau, în lipsă, ștergând-o în mod repetat cu un șervet înmuiat ăn apă fierbinte, apoi se îndepărtează pereții laterali și tortul se transferă pe platou.

asamblare tort cu mure 3, reteta tort cu mure retetecalamamaro

7. Înainte de servire, se decorează suprafața tortului cu mure și frunzulițe de mentă proaspătă. Nu are nevoie de niciun fel de alt decor, frumusețea e dată de coloritul natural al straturilor. Poftă bună!

tort cu mure retetecalamamaro-2

Pentru că cea mai răspândită formă de tort cu pereți detașabili este cea cu diametrul de 24 cm., am calculat lista ingredientelor și pentru aceasta, separat, pentru fiecare strat.  Atenție, calculul se aplică dacă veți face un tort la fel de înalt ca și mine (10.5 cm).
Pentru forma de tort cu diametrul 24 cm:
stratul 1. 12 grame gelatina, 306 grame lemon curd, 270 grame de frișcă

stratul  2. 12 grame gelatina, 180 grame lemon curd, 144 grame piure de mure, 235 grame de frișcă

stratul  3. 12 grame gelatina, 90 de grame lemon curd, 215 grame piure de mure, 160 grame de frișcă

stratul  4. 12 grame gelatina, 380 de grame de piure de mure, 165 de grame de frișcă, 55 grame de unt, 1 1/2 lingurițe de extract de vanilie

stratul  5. 12 grame gelatina, 576 de grame de piure de mure, 70 de grame de unt, 1 1/2 lingurițe extract de vanilie

Să vă fie de folos!

Și-un cântec frumos, care sper să vă facă plăcere ”My beloved blackberry/ My love for you floats free/ Leave yourself in sound turn around/ Sing me your blackberry song!”

Print Friendly
loading...

Poate îți place și:

Comentarii

  1. Diana a zis

    Buna!!! In primul rand vreau sa iti spun ca imi ploua in gura :) in al doilea rand abia astept sa ma apuc de treaba si in al treilea rand as vrea sa stiu daca toate cantitatile raman neschimbate (lamai, oua, zahar) pentru tava cu diametrul de 24 cm. Ma gandesc ca trebuie ajustate cat de cat… altfel nu cred ca ajunge crema pentru 5 straturi :) merci :* o zi frumoasa :* spor si multa imaginatie in arta culinara :*

    • a zis

      Nu, ca să păstrezi exact aceleași proporții toate cantitățile se înmulțesc cu 1,8. Adică aproximativ 4 ouă (să zicem 3 ouă întegi și un gălbenuș), 280 gr. zahăr, 5 lămâi etc. Spor la treabă, te aștept cu vești bune.

  2. manuela a zis

    buna ziua
    am incercat si eu reteta dvs ,am avut o tva de 24 cm dar nu a ajuns zmeura ptr ca am cumparat doar 700 gr nu am fost atenta ,blatul l am facut cu cacao.Dupa cum arata tortul dvs este foarte bun,si aspectuos ,am mai incercat retete si toate ies daca urmaresti atent si sunt si bune.Multumesc pentru retete.

  3. Ela a zis

    Este un tort superb si vreau sa-l fac pentru ziua fetitei. Am o tava de diametrul 24cm dar nu este atat de inalta pentru un tort de 10.5 cm inaltime. Si mai am o tava dreptunghiulara de 38×25. Ambele tavi au inaltime de 6-7 cm. Daca as face doar 3 straturi fara blat, este suficient de ferm sa nu se rastoarne? Ca si cantitate, gramajele date de tine pentru tava de 24cm ar fi suficiente pentru tava mea dreptunghiulara, daca tortul ar iesi de 6-7 cm inaltine(cu blat cu tot)?Multumesc

  4. Segarceanu Daniela a zis

    Tocmai ce l-am terminat!Am facut doar 4 straturi ptr ca nu am avut suficient piure de mure…:(Cred ca nu am stors murele cu atata sarguinta.Maine cand il voi desface voi adauga fotografii.

  5. Flory a zis

    Arata bestial, daca nu as avea bebe l-as face…..mai astept un pic
    Apreciez insa cavai scris desert racoritor si nu racoros.

  6. Daniela a zis

    Grozava reteta! Felicitari pentru precizia gramajelor! Mi-a iesit perfect. Acum e la frigider, pana maine si abia astept sa il desfac. Inca o data multumiri pentru reteta!

    • Laura Laurentiu a zis

      Daniela, ma bucur mult ca l-ai incercat. Ai vrea, te rog, sa adaugi si o poza? Sunt curioasa cum ti-a iesit. :)

  7. Ligia Teodoreacu a zis

    Salutare! De cand ai postat reteta…tot la 2 zile intru pe site si tot citesc reteta…si sper sa am curajul necesar sa ma si apuc sa o pregatesc: As avea cateva nelamuriri inainte sa ma apuc: Pentru reteta cu forma cu diametrul de 24 cm se modifica gramajul ingredientelor…asta inseamna automat ca si lista ingredientelorr se schimba putin. Imi poti da cateva detalii cu privire la cateva chestiuni:
    – care e raportul de lamai-zahar-unt-gelatina la lemon curd sa imi iese suficienta cantitate cat pentru forma de 24cm?
    – cate grame de fructe sa folosesc sa imi iese suficient piure de fructe…ca banuiesc ca se mareste cantitatea de fruct
    – la frisca se cantareste treptat la fiecare strat si ae bate doar cata e nevoie pt stratul respectiv? Sau se bate toata odata si apoi se cantareste frisca batuta si se ia treptat pt fiecare strat?
    – daca folosesc gelatina granule cam cati ml de apa sa folosesc sa o dizolv? Nu vreau sa adaug cumva prea multa apa…

    • Laura Laurentiu a zis

      Ligia, fiecare cantitate creste cu 175%. E foarte simplu de calculat. Spor la treaba, te astept cu vesti bune!

  8. Andreea S. a zis

    Uau! Arata intr-un mare fel! Ma gandeam… in ultima perioada retetele pe care le publicati sunt atat de rafinate si sofisticate incat parca nu mai sunt „ca la mama” :), dar ma bucur nespus de evolutia blogului si a parcursului dvs spre mai bine, mai altfel, mai interesant, aproape de arta.

    Referitor la tort, pe care nu stiu daca v-a lasat inima sa-l taiati :)), imi puteti spune va rog daca nu cumva vi s-a parut a fi prea greoi din cauza proportiei dintre crema si blat? Dar oricum, arata atat de frumos incat l-as incerca chiar si numai pentru a bucura privirile celor dragi.

    Si inca o intrebare, de unde luati gelatina foi?

    Multumesc!

    • Laura Laurentiu a zis

      Multumesc pentru aprecieri, Andreea. Cand am numit site-ul „retetecalamama” nu m-am gandit niciun moment sa ofer retete ca la mama nimanui acasa :)). Cu atat mai mult cu cat, regret sa afirm asta, dar majoritatea mamelor noastre (inclusiv a mea) gatesc mancare gustoasa, dar la un nivel destul de simplist si lipsit de fantezie. Sa nu mai vorbesc de greselile grave de tehnica din bucatariile mamelor! Intentia mea nu a fost sa copiez toate astea si nici sa ofer o varianta mai frumoasa a acestora, ci sa ofer retete culinare explicate amanuntit, asa incat oricine sa poata reproduce acasa niste preparate care vor oferi celor care le consuma o stare de bine, de confort, de rasfat ca la mama acasa. Stiu ca multi se gandesc la altceva. :)

      In ce priveste tortul, l-am taiat si l-am si terminat. :) Nu avea cum mi se para greoi pentru ca are un gust intens de fructe iar daca ma gandesc bine, crema e mai lejera decat blatul. Gelatina in foi o iau din orice supermarket, la raionul cu produse pentru patiserie.

      Ma bucur mult ca ti-a placut tortul, eu nu fac torturi foarte des, dar acesta chiar a iesit incantator.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *