Conservă de pește în ulei picant

Autor:

conserva-de-peste-facuta-in-casa-reteta-retetecalamama-conserva-de-peste-in-ulei-picant
Conservă de pește în ulei picant, rețetă culinară. Cum se face conserva de pește în ulei. Conservă de casă din pește – sardine – în ulei picant, rețetă pas cu pas.

Toamna este momentul în care toată lumea se gândește la conserve, la zacuscă, gogoșari, murături fel de fel, legume la borcan… și mi-am zis eu, atinsă fiind de microbul marii borcaniade naționale, de ce n-aș încerca și eu o conservă de pește? Nu de alta, dar bărbatu-meu adoră atât conserva de pește în ulei cât și pe cea în sos tomat, lucru destul de greu de explicat din partea unei persoane care nu e neapărat amatoare de pește în altă formă. Oricum, e bine că îi place și-așa, până la urmă, așa că m-am gândit să-l impresionez cu o conservă de casă făcută special pentru el, cu toată grija de care sunt capabilă.

Pentru conserva asta am cules o rețetă de la un prieten bun, pescar împătimit, care din primăvară și până în toamnă își împachetează toate undițele și mulinetele și ia drumul Clisurii Dunării, nici că-l mai vede cineva prin oraș în acest răstimp. Prietenul nostru a cules această rețetă de pește conservat în ulei din satele de pescari din Clisură și, după multe insistențe și câteva tăvi cu prăjitură oferite ca monedă de schimb, mi-a ”vândut” pontul și mie.

Ei bine, pentru rețeta de conservă de pește în ulei picant se poate folosi orice fel de pește mic, prietenul nostru o face cu plătică, cu peștișorii numiți pe la noi ”obleți” sau alteori folosește cărășei sau… toate amestecate.  Nu văd însă motivul pentru care nu s-ar putea folosi pești mai mărișori, tăiați în bucăți potrivite (nu am încercat, dar cred că ar merge). Numai că pescarul nostru mi-a oferit doar rețeta, nu și peștele, așa că a trebuit să mă descurc cum am putut. Și cum în familia mea nu deține nimeni undiță… am rezolvat problema în prima pescărie în care am intrat, unde am găsit niște frumușele sardine provenite din captură.

conserva-de-peste-in-ulei-picant-ingrediente
În afară de pește, pentru conserva de pește în ulei e esențial… desigur, uleiul. Am ales, așa cum o fac de fiecare dată când pregătesc conserve pentru care e nevoie de acest ingredient, uleiul Unisol. Am mai povestit eu despre motivele care au generat această alegere a mea: Unisol este un ulei rafinat de floarea-soarelui, 100% obținut din prima presare a semințelor. Astfel păstrează esența și savoarea miezului, oferind un gust deosebit preparatelor la care este folosit.

Unisol este și în această toamnă alături de românii care prepară conserve acasă, dedicându-le Campania Națională „Cu Unisol, câștigi bunătăți în cămară și premii în bucătărie!”.  Consumatorii se pot înscrie ușor cu ajutorul codurilor unice înscrise în capacele sticlelor, prin sms sau pe http://www.conserve.bucatarulunisol.ro, iar premiile sunt atractive: 10.000 RON și sute de alte premii.

În afară de concursul adresat tuturor consumatorilor, oamenii faini de la Unisol oferă zece premii drăguțe special cititorilor retetecalamama.ro. Ca să deveniți unul dintre câștigători, iată ce trebuie să faceți:

  • împărtășiți comunității Unisol un secret pentru conserve reușite, în aplicația de la linkul următor:  conserve.bucătarulunisol.ro 
  • faceți un printscreen cu înscrierea dumneavoastră și îl păstrați pentru a vă valida câștigul, dacă veți fi aleși va trebui să trimiteți acest printscreen împreună cu datele dumneavoastră personale iar dacă nu îl veți mai avea, premiul va fi acordat unui alt participant
  • introduceți într-un comentariu la acest articol exact același secret pe care l-ați introdus și pe site-ul bucătarulunisol.ro; comentariile trebuie postate între 21 și 26 octombrie 2016

Eu o să citesc comentariile voastre și voi alege cele mai interesante 10 secrete, care vor fi premiate cu câte 1 șorț personalizat pentru bucătărie, 2 sticle de Unisol din Ulei de primă presă (1L și 2L) și 1 sticlă de Unisol Bun în prăjituri iar rezultatul va fi făcut public în data de 31 octombrie.

Și-acum, rețeta promisă:

Ingrediente Conservă de pește în ulei picant

  • 2 kilograme de pește mic (în cazul meu sardine), cântărit necurățat
  • 300-400 ml. ulei de floarea soarelui Unisol
  • 300 ml. vin alb sec
  • 1 tijă de țelină apio
  • 3 morcovi de mărime medie
  • 1 ceapă (a mea s-a întâmplat să fie roșie, nu are importanță ce culoare are)
  • 1 lingură rasă de boabe de piper
  • zeama de la 1 lămâie
  • 1 căpățână de usturoi
  • ardei iute proaspăt sau uscat, după cât de picantă vreți să fie conserva (dacă nu vă place gustul picant, puteți renunța complet la ardeiul iute)
  • 4 frunze de dafin
  • 1 lingură de supă cu vârf de sare pentru conserve și murături (neiodată, cereți de la magazine sarea neiodată, e un produs sezonier și se găsește în această perioadă)

Preparare Conservă de pește în ulei picant:

1. Peștele se curăță de solzi și de măruntaie, se taie capetele, cozile și înotătoarele, se clătește sub jet de apă rece și se lasă să se scurgă bine. Mie, în urma eviscerării și decapitării a 74 de sardine, mi-au rezultat exact 1,56 kg. de pește curățat. După ce peștele s-a scurs bine de apă, se presară cu sarea și se amestecă bine, ca să fie sărat peste tot.

2. Se pune într-o crăticioară vinul, se dă în clocot apoi se adaugă morcovii și țelina curățate, spălate și tăiate rondele, ceapa curățată și tăiată peștișori, dafinul și piperul. Se mai dă într-un clocot scurt după adăugarea legumelor și se trage deoparte de pe foc. Se adaugă zeama de lămâie și se lasă marinada să se răcească bine.

conserva-de-peste-in-ulei-picant-prepararea-marinadei

3. Într-o caserolă încăpătoare se aranjează straturi de pește alternând cu straturi de legume din marinadă, frunzele de dafin etc. La final, se toarnă deasupra toată marinada și se apasă de câteva ori, să pătrundă peste tot. Eventual, se tasează cu o greutate, așa încât lichidul să acopere puțin peștele și se acoperă cu un capac. Peștele se dă la frigider și se lasă să se marineze timp de minimum 24 de ore (ideal 48 de ore). În acest timp, acidul din vinul alb sec și din lămâie va consuma oasele și acestea vor deveni mult mai moi.

conserva-de-peste-in-ulei-picant-pestele-marinat

4. Se curăță usturoiul și se taie felii fine iar ardeii iuți se mărunțesc. Se așază în borcane câte o frunză de dafin, câteva felii de usturoi și fulgi de ardei iute. Opțional, se pot adăuga și câteva legume din marinadă (morcovi și ceapa) dar nu e neapărată nevoie, ele deja și-au îndeplinit rolul.

conserva-de-peste-in-ulei-picant-preparare-3

Eu am folosit borcane de 500 ml, cu gura mai largă, iar tot peștele marinat a încăput în 3 borcane. Atenție, borcanele și capacele ce se vor folosi trebuie să fie perfect curate și sterilizate, așa cum am specificat la punctul 1 al modului de preparare de la rețeta de Ajvar (click pe link pentru explicații complete). 

5. Se aranjează în borcane peștii, cât mai înghesuit… ca sardelele, adică. După ce se aranjează peștele, se adaugă 2-3 linguri de marinadă și se apasă cu dosul unei linguri, pentru ca marinada să pătrundă până la fund. Deasupra se pun boabe de piper din marinadă și, opțional, câteva legume din marinadă.

conserva-de-peste-in-ulei-picant-preparare-4

6. Se toarnă ulei Unisol de primă presă așa încât să acopere bine peștele, mie mi-au intrat cam 120-150 de ml. în fiecare borcan. Se apasă cu dosul lingurii așa încât să iasă bulele de aer.

conserva-de-peste-in-ulei-picant-preparare-5

7. Se așează borcanele astfel pregătite, fără capac (în cazul meu, cu capacul desfăcut), pe o tavă metalică și se bagă în cuptorul rece. Se aprinde cuptorul și se fixează la 100 de grade Celsius. Conserva de pește se va găti la foc mic timp de 7-8 ore, dar vă spun un secret, puteți să probați, scoțând un peștișor cu furculița chiar după vreo șase ore și dacă oasele sunt moi, perfect masticabile, atunci conserva va fi gata. Pentru o conservă reușită, oasele peștelui trebuie să fie efectiv dizolvate atât sub efectul marinadei acide, cât și prin gătirea lentă (confierea, practic) în ulei.

conserva-de-peste-preparare-6

Încă un pont: rețeta se poate pregăti și în bain-marie, așezați un strat de cârpe de bumbac într-o cratiță largă, aranjați deasupra borcanele și turnați apă atât cât să ajungă până la jumătatea înălțimii borcanelor. Puneți cratița pe foc și când fierbe, reduceți focul la minimum și acoperiți lejer cu un capac (lăsând puțin loc să iasă aburul). Dacă apa se evaporă, trebuie completată cu apă fierbinte, de aceea, gătirea fiind de lungă durată, consider eu că e mai comod să o facem la cuptor decât să supraveghem cratița timp de atâtea ore. 

8. Atunci când procesul de gătire s-a finalizat (adică oasele peștelui nu se mai simt când îl mestecăm), se oprește cuptorul, se pun rapid capacele (atenție, să fie capace care etanșează bine!) și se bagă imediat tava înapoi în cuptor, pentru ca borcanele să se răcească lent, în interiorul acestuia.

După ce se răcesc, borcanele cu peștele conservat în ulei picant se așează într-un loc răcoros (cămară) unde se vor păstra perfect timp de câteva luni. După ce se deschide borcanul, dacă nu se consumă complet se păstrează la frigider, încercând să-l consumăm cât mai repede.

coserva-de-peste-in-ulei-picant-reteta-pas-cu-pas-conserva-de-peste-de-casa

Eu sper că rețeta mea de conservă de pește în ulei picant (sau mai puțin picant, după cum vă place) vă va fi de folos și, poate, o veți și încerca. Aveți multe motive să o faceți, se păstrează și e foarte, foarte gustoasă, apoi, o puteți consuma în felurite moduri, puteți să faceți o pastă tartinabilă excelentă amestecând peștișorii conservați cu unt și/sau maioneză, puteți să faceți tartine sau salate

Vă doresc spor la conserve și aștept cu mare curiozitate secretele voastre!

Update: câștigătorii concursului sunt Ichim Teodora, Antohe Cristina-Elena, Predescu Valentina Elena, Ladislau Tasy, Nuculiciu Valentina, Roxana Mirela Vasile, PincicuH Mihai, Buzatelu Catalina, Zarcovia, AMuller. O parte din primii câștigători contactați prin email nu au trimis datele necesare pentru validarea câștigului și expedierea premiului, așa că două premii au fost redistribuite.

Print Friendly
loading...

Poate îți place și:

Ti-a placut reteta?

Aboneaza-te la newsletter pentru a fi la curent cu ultimele retete delicioase

Lasa un comentariu

28 Comentarii la "Conservă de pește în ulei picant"


Vizitator
Ichim Teodora
26 octombrie, 2016

LEGUME DIN GRADINA PROPRIE,ARDEI FOARTE IUTI,CRENGUTE DE STEJAR….SI SUCCESUL E GARANTAT!

Vizitator
26 octombrie, 2016

Mult succes vă doresc!

Vizitator
ANTOHE CRISTINA-ELENA
26 octombrie, 2016

Pentru un gust deosebit al zacustii de vinete ,pe langa ceapa,ardei copt si morcov adaugati si radacina de pastarnac.

Vizitator
26 octombrie, 2016

super, mult succes!

Vizitator
PREDESCU VALENTINA ELENA
25 octombrie, 2016

In fiecare conserva pun boabe de piper , catei de usturoi,cimbru si seminte de marar macinat sau intregi dupa preferinte.Aromele lor se imbina cu legumele si au un gust aparte.

Vizitator
Nuculiciu Alexandra
25 octombrie, 2016

Gogoșari cu mustar

-2 kg gogosari
-o cană oțet
-500 ml mustar
-250 ml ulei
-2 linguri zahar
-o lingura sare
-10 boabe de piper
-3 foi de dafin
Se spală gogosarul si se taie julien sau in bucăți mai mari dupa preferință apoi intr-o cratiță se adauga toate ingredientele inafara de gogosari. Se pune compozitia obținută la foc mic si se amesteca încontinuu pt 10 minute din momentul fierberii. Apoi se adauga gogosarul si se mai fierb 20 de minute din momentul fierberii. Cmpozitia optinuta se pune in borcane sterile si se ține la dust rece pana a doua zi dupa care se poate pune pe raft in camara .
Este o muratura delicioasă,merita sa incercati !

Vizitator
25 octombrie, 2016

Mult succes!

Vizitator
Roxana Mirela Vasile
25 octombrie, 2016

Pentru un gust desavarsit al muraturilor, se adauga crengute de marar uscat, felii de gutui si hrean.

Vizitator
25 octombrie, 2016

sper că aveți acel prinscreen salvat, mult succes vă doresc!