English Breakfast

Autor:

english breakfast-micul dejun englezesc
In traducere mot-a-mot, english breakfast inseamna micul dejun englezesc. Sincer, dorinta mea a fost sa pregatesc acest english breakfast de ziua indragostitilor, cand multe bloguri s-au unit intr-un proiect numit „My funny Valentine”, sa fi scris ca un mic dejun consistent e startul perfect intr-o zi care se anunta lunga, prelungindu-se cu activitate fizica sustinuta pana hat dupa miezul noptii. Nu a fost sa fie atunci, nu-i bai, nu cred ca sunt multi cei care ar stramba din nas la un asemenea mic dejun si intr-o zi oarecare. Sau gresesc?

Hm, parca am mai vazut pe ici pe colo afirmatii cum ca dezmatul culinar matinal al insularilor ar fi o barbarie. O sa incerc sa fiu pe cat posibil de obiectiva in aceasta chestiune, va zic cu toata sinceritatea ca nu in orice zi ma simt in stare de un mic dejun englezesc, care obligatoriu contine oua, fasole, ceva carnoase (carnatii si baconul sunt cel mai des intalnite, uneori si una si alta), potato patties (un fel de chiftele de cartofi) si rosie coapta sau la gratar, uneori si celebra ”black pudding” (un fel de sangerete) si acestea toate musai urmate fiind de paine toast cu unt si marmelada de portocale si un ceai bun.

Ehei, dar acelasi mic dejun englezesc, ce bine ne-a prins el la Londra, cand am marsaluit prin metropola zeci de kilometri in fiecare zi! Micul dejun care ni s-a servit in Anglia, la hotel, a continut si acea black pudding de care ziceam mai sus, dar cu toate ca in general am un apetit vinovat pentru sangerete, cel al englezilor spun drept ca nu mi-a prea placut, mi s-a parut fad si fainos. Asadar, am renuntat la black pudding si m-am prezentat in fata domniilor voastre cu ceea ce am considerat eu ca are Anglia mai bun de oferit intre 7 si 10 a.m. si ceea ce, retineti, atunci cand stiti ca va asteapta o zi lunga si grea in care pranzul s-ar putea sa se lase asteptat, va va prinde tare bine.
Timp de pregatire: ore
Timp de gatire: ore
Timp Total: ore
Numar portii: 2
Grad de dificultate: mediu

Ingrediente English Breakfast:

  • 4 oua proaspete
  • 4-6 felii de bacon
  • 2 cartofi medii
  • 2 rosii medii sau 1 rosie mare taiata in jumatate
  • 2-3 linguri de fasole cu sos de rosii
  • 4 linguri de ulei
  • sare, piper
  • 1/2  lingurita de cimbru proaspat tocat
  • 1 lingura de parmezan
  • in plus: felii de paine prajita, unt, gemul sau marmelada preferata, ceai
  • optional: carnaciori, sangerete, english muffins, lapte etc.

Preparare English Breakfast:

1. Fireste, vom incepe cu fasolea si veti zice ca asta dureaza, nu ai cum sa te incadrezi in cele 30 de minute pe care le-am estimat eu ca timp de preparare. Evident, fasolea trebuie sa o avem gatita dinainte. Sau, varianta cea mai simpla, sa folosim fasolea la conserva. Voi alegeti ce varianta doriti, eu va recomand reteta de mancare de fasole, e usor de facut, delicioasa si seamana mult cu cea de la micul dejun din Anglia; atunci cand o pregatiti, puteti pastra linistit in frigider timp de cateva zile o cantitate mica, pe care sa o folositi la un mic dejun englezesc. Inaintea micului dejun, fasolea doar se incalzeste si se pastreaza la cald pana in momentul servirii.

fasole - english breakfast2. Potato patties (sau hash brown): Cartofii se curata de coaja, se spala bine, se taie in cuburi si se fierb in apa cu sare, atat cat sa se inmoaie dar nu sa se sfarame. Se scurg complet de apa si cat sunt fierbinti se condimenteaza dupa plac, eu am adaugat 1 lingura de ulei, 1 lingura de parmezan, 1/2 de lingurita de cimbru proaspat tocat, sare si piper. Se amesteca bine cartofii apoi se zdrobesc, dar nu ca pentru piure, sa ramana si bucati mai mari. Se preseaza cartofii intr-o tavita intr-un strat cat mai compact si uniform si se lasa sa se raceasca. Evident, si cartofii se pot pregati de cu seara, apoi se infoliaza tavita si se pastreaza la frigider pana inaintea pregatirii micului dejun.

patties de cartofi - english breakfast3. Cartofii presati se taie in patrate cu un cutit sau se decupeaza cu forma dorita. Se incinge bine o tigaie si se adauga ulei, eu am pus doar 1 lingura, daca se foloseste mult ulei aceste „chiftele” de cartofi vor avea o crusta uniforma, aurie, insa si continutul de grasime va fi mult mai mare, insa fiecare poate alege varianta preferata. Cartofii portionati se ridica usor cu o spatula din tavita (cu grija sa nu se imprastie) si se aseaza in tigaia incinsa.

potato patties - english breakfast4. Se intorc pe partea opusa in momentul in care se observa ca la baza incepe sa se coloreze marginea in brun-auriu si se mai tin in tigaie cateva minute, cat sa se rumeneasca si pe cealalta parte, apoi se scot din tigaie si se pastreaza la cald.

potato patties - hash brown
5. Dupa preferinta, rosiile se pot coace la cuptor sau se pot face cateva minute pe un gratar sau o tigaie, fiecare poate proceda dupa cum ii place.

6. In acest moment as zice ca e bine sa se lucreze cu doua tigai, una pentru bacon si una separata pentru oua, ca sa le avem gata in acelasi timp. Se incing tigaile pe foc, se adauga cate o lingura de ulei in fiecare si apoi, intr-una se rumenesc feliile de bacon (care se scot pe hartie absorbanta dupa ce s-au facut, sa se mai indeparteze din grasime), in cealalta se prajesc ochiurile de ou. Fiecare poate sa pregateasca ouale dupa cum ii plac, mie imi place albusul facut si galbenusul moale, pentru asta incing mediu tigaia, adaug ulei doar cat sa acopere fundul tigaii (imi dau seama ca tigaia e bine incinsa dupa felul in care uleiul devine mult mai fluid), sparg ouale si acopar imediat tigaia cu capacul, reducand si focul la minimum. Dupa 3 minute, verific daca ouale sunt asa cum imi plac si de fiecare data sunt.

eggs&bacon - english breakfast6. Odata ce ouale sunt gatite dupa preferinta, se scot cu o spatula din tigaie si se aseaza pe farfurie. Daca doriti, puteti indeparta marginea rumena a albusului cu un cutit (eu asa am facut).

7. Se monteaza pe farfurii cate doua ochiuri, cate o „chiftea” de cartofi, fasole, felii de bacon si rosia coapta sau facuta la grill, totul acompaniat de toast proaspat prajit, unt, marmelada etc.

full english breakfastCam atat… afara de pofta buna :). Ah, uistasem ceva extrem de important: nu omiteti sa puneti din timp apa la fiert in ceainic!

Print Friendly
loading...

Poate îți place și:

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *