Pesto de leurda

Autor:

Daca cele mai multe plante au in limba latina denumiri intortochiate si greu de tinut minte, nu acesta este cazul leurdei: Allium ursinum, adica usturoiul ursului. Pare-se ca al nostru Mos Martin, deindata ce primavara-l da afara din barlog, porneste buimac prin paduri in cautare de leurda, care contine tot ceea ce corpul lui istovit de iarna prea lunga are nevoie.

Informatiile despre leurda, aceasta planta binefacatoare, ursul le are in codul genetic, dar e bine sa le invatam si noi: leurda contine vitaminele A si C, sulf, ulei eteric, saruri minerale de calciu, fier, fosfor, sodiu, cupru si adenozina, o substanta care reduce colesterolul si impiedica formarea trombilor si multe, multe altele.

Leurda este, asadar, un detoxifiant extraordinar de eficient si fiecare dintre noi va avea numai beneficii daca primavara va face o cura de leurda sau macar o va gusta fie si-o singura data.

Gustul leurdei este delicios, un gust intens si picant de usturoi, asa ca merita sa pornim in martie si aprilie in cautarea frunzelor tinere ce cresc spontan la umbra padurilor de foioase. Din experienta va spun ca eu am consumat leurda si dupa inflorire, cand gustul e mai putin intens, dar parca mai delicat, insa o parte importanta din principiile active vor fi disparut din frunze la acel moment (mai-iunie).

Ideal ar fi sa se consume leurda in stare cruda, asa isi va pastra intacte atat de pretioasele proprietati, dar chiar si daca vor fi prelucrate termic vor fi destul de valoroase. Din frunzele crude de leurda se poate face o excelenta salata iar eu am facut un pesto delicios, a carui reteta v-o propun in continuare.

pesto de leurda, reteta pesto de leurda

Timp de pregatire: ore
Timp de gatire: ore
Timp Total: ore
Numar portii: 1 borcan
Grad de dificultate: usor

Ingrediente Pesto de leurda:

  • 200 de grame de frunze de leurda
  • 100 de grame de migdale crude (asta am folosit eu, dar se pot folosi la fel de bine pinoli, nuci caju, alune sau samburi de nuca)
  • 75 de grame de parmezan fin razuit
  • 1 praf de sare grunjoasa
  • 120 de ml. de ulei de masline extravirgin (sau alt ulei de buna calitate pe care-l preferati, de exemplu ulei de rapita)
  • optional: zeama de la 1/2 de lamaie, nu e neaparat, dar mie mi se pare ca putina aciditate echilibreaza gustul final al sosului

Preparare Pesto de leurda:

Prepararea propriuzisa a sosului pesto de leurda nu dureaza mai mult de 10 minute, dar ceea ce foarte fain este ca totul debuteaza cu o plimbare incantatoare prin padure.

la cules de leurda

Odata pretioasele frunze ajunse acasa, se aleg, se spala bine sub jet de apa rece intr-o strecuratoare, se scutura bine apoi se zvanta intre doua servete de bucatarie, presand usor.

leurda preparare

Migdalele (sau tipul de nuci pe care il folositi) se pun in blender impreuna cu parmezanul fin razuit. Se adauga frunze de leurda din belsug (nu va intra toata cantitatea de 200 de grame deodata, va trebui sa adaugati frunzele in cateva transe) si sarea.

preparare pesto de leurda 2

La fel de bine, insa, se pot zdrobi toate ingredientele intr-un mojar cu pistil.

Se mixeaza fin toate ingredientele si se adauga uleiul putin cate putin, mixand de fiecare data dupa aceea, pana cand se obtine o consistenta a pastei destul de fluida.

pesto de leurda preparare 1

Odata obtinuta consistenta dorita, pesto-ul se toarna intr-un borcan si se acopera cu o pelicula de ulei. Se pastreaza sosul in frigider pana la 6 saptamani, cu conditia ca de fiecare data cand se scoate o cantitate de sos ceea ce ramane sa fie perfect acoperit de ulei, este esential pentru ca preparatul sa se pastreze bine. Pesto-ul de leurda se poate ambala in caserole mai mici si se poate congela timp de cateva luni.

borcan cu pesto de leurda 1-

La ce poate folosi pesto-ul? Fierbeti paste al dente, adaugati 2-3 linguri de pesto de leurda si cam 80-100 de ml. din apa in care au fiert pastele, amestecati bine si obtineti o portie de paste delicioase. Aromati cu sosul pesto cartofii copti sau fierti. Amestecati o lingura de pesto de leurda cu 1 pahar mic de iaurt gras si obtineti un sos delicios pentru carne sau legume la gratar. Si sunt sigura ca aveti si propriile idei :). Plimbare placuta prin padure, spor la cules si… aveti grija sa nu va intalniti cu ursul :P!

Edit:
Revin cu primul fel de mancare pregatit tot azi caruia pesto-ul de leurda i-a dat culoare si o aroma minunata, spaghetti cu pesto de leurda si mult parmezan.

paste cu pesto de leurda -1

Pofta buna!

Print Friendly

Lasa un comentariu

36 Comentarii la "Pesto de leurda"


Vizitator
6 aprilie, 2015

daca nu aveti padure la-n-de-mana se gaseste si in piete!!

Vizitator
6 aprilie, 2015

daca nu aveti padure la-n-de-mana se gaseste si in piete!!

Vizitator
6 aprilie, 2015

Doamna Laura, un pic de ajutor daca se poate: cu ce se poate inlocui parmezanul ca sa fie pesto-ul de post? multumesc

Vizitator
6 aprilie, 2015

Doamna Laura, un pic de ajutor daca se poate: cu ce se poate inlocui parmezanul ca sa fie pesto-ul de post? multumesc

Vizitator

Am sa fac si eu.Trebuie sa fie foarte gustos