Salata de primavara cu spanac tanar, halloumi si pere

Autor:

Sarbatoarea primaverii intr-o farfurie cu spanac tanar, halloumi si pere la gratar

Asa inteleg eu sa celebrez primavara, cu o farfurie plina de gust, culoare si sanatate. Spanacul tanar este una din primele vegetale de care ne putem bucura primavara. Cu cat este mai crud, cu atat mai potrivit este pentru salata. Spanacul contine o mare cantitate de vitamina C, asa incat este foarte recomandat sa se consume in stare cruda, mai ales dupa o iarna lunga, pentru ca e notoriu ca prin prelucrare termica, aceasta valoroasa si atat de necesara vitamina se pierde.

Mai avem de asteptat pana sa ne putem bucura de primele fructe ale acestui an, asa incat am adus in salata mea pere si portocale rosii, pentru un strop de dulceata, culoare si consistenta.

Aportul de proteine din aceasta farfurie e asigurat de branza halloumi, o branza de origine cipriota cunoscuta si drept „branza care scartaie intre dinti”. Asa, atunci cand e rece halloumi e tare si are o textura nu tocmai placuta, dar pusa pe gratar si servita fierbinte e o adevarata incantare, moale si gustoasa.
salata de spanac cu branza halloumi si pere la gratar 1
Timp de pregatire: ore
Timp de gatire: ore
Timp Total: ore
Numar portii: 2
Grad de dificultate: redusa

Ingrediente Salata De Primavara Cu Spanac, Halloumi Si Pere:

  • 100 de grame de frunze de spanac tanar
  • 2 pere mici
  • 1 portocala rosie (sau obisnuita)
  • 4 felii de halloumi (cate 2 la o portie, se poate adapta cantitatea de branza dupa preferinta)
  • 1 catel de usturoi
  • 20 de ml. de ulei de masline
  • 2 linguri zeama de lamaie
  • 1 lingurita coaja proaspat rasa de lamaie
  • 1 lingurita menta proaspata tocata fin
  • 1/2 lingurita de miere de albine
  • 1 lingurita oregano uscat
  • sare si piper

Preparare Salata De Primavara Cu Spanac, Halloumi Si Pere:

1. Spanacul se alege cu grija, se rup coditele prea lungi, se spala in apa rece si se zvanta bine.

Se porneste gratarul si se incinge bine, se poate folosi, insa, si o tigaie grilata bine incinsa pe aragaz.

spanac tanar 12. Portocala se segmenteaza asa cum am aratat la reteta de salata cu leurda si oua de prepelita, adica se curata de coaja deasupra unui castron in care sa se colecteze sucul, cu un cutitas bine ascutit, asa incat sa se indeparteze totodata si pielita alba de sub coaja. Se taie cu cutitul printre pielitele care delimiteaza feliile, asa incat sa se obtina felii fara urme membranoase. Pielitele se storc bine, colectand tot sucul.

3. Intr-un mojar, se pune usturoiul impreuna cu o lingurita rasa de sare grunjoasa si se marunteste cu pistilul pana devine o pasta. Se adauga uleiul in fir subtire, amestecand constant, apoi zeama de lamaie, menta fin tocata, mierea de albine si sucul de portocale proaspat. Se adauga 1/2 din cantitatea de oregano uscat si se potriveste gustul cu sare si piper.

salata de spanac cu branza halloumi si pere la gratar- preparare 14. Perele se decojesc, se taie in jumatati si se indeparteaza casuta semintelor, apoi se feliaza in felii groase cam de 7-8 mm.

Feliile de halloumi, groase cam de 1 cm, se ung cu putin ulei de masline si se presara cu oregano.

salata de spanac cu branza halloumi si pere la gratar- preparare 24. Pe gratarul incins, se pun feliile de branza halloumi si cele de pere. Perele se intorc dupa 1-2 minute, nu trebuie decat sa primeasca urmele specifice de arsura si sa se incalzeasca putin. Branza halloumi se gateste cam 2-3 minute pe fiecare parte, trebuie sa o simtim moale atunci cand o apasam cu degetul.

salata de spanac cu branza halloumi si pere la gratar- preparare 35. In continuare, trebuie sa lucram cat mai repede, ca sa nu se raceasca branza. Pe farfurii repartizam 1-2 linguri din dressingul pregatit, apoi asezam cate 1/2 din cantitatea de spanac (specific ca lista ingredientelor e pentru 2 portii). Stropim perele cu dressing, le asezam pe farfurie, aranjam si branza si in final segmentele de portocala. Stropim generos cu dressing si servim salata imediat.

salata de spanac cu halloumi si pere 1Nu-mi ramane decat sa va doresc pofta buna, salata asta e grozava si o sa va aduca primavara in suflet!

Stiu, uneori poate deveni frustrant cate vase murdare se aduna in bucatarie dupa ce gatesti. Chiar si la o salata: farfurioare si tocatoare, mojar, castroane… plus farfuriile in care am montat preparatul. Aproape ca nu te mai poti bucura cum se cuvine de mancarea pe care ai gatit-o. Pentru ca si bucataria sa aiba intotdeauna un aspect primavaratic si pentru ca bucuria degustarii sa nu imi fie afectata de problema vaselor, ma  bazez ca de obicei pe aliatul meu cel mai de nadejde, masina de spalat vase.

masina de spalat vase + finish

Print Friendly
loading...

Poate îți place și:

Ti-a placut reteta?

Aboneaza-te la newsletter pentru a fi la curent cu ultimele retete delicioase

Lasa un comentariu

7 Comentarii la "Salata de primavara cu spanac tanar, halloumi si pere"


Vizitator
Mihaela
3 august, 2015

De unde as putea sa cumpar aceasta branza? Pare o combinatie superba.

Vizitator
4 august, 2015

Eu cumpar halloumi de la Selgros, altundeva nu am vazut, din pacate.

Vizitator
nouatigaraelectronica
6 mai, 2015

Multumesc pentru reteta. Am sa folosesc baby spanac, am inteles ca este mai ok. Pentru doamna Ioana State, si fratele meu are masina de spalat si sunt tot 2 in casa. Pe nepotelul meu de 6 luni inca nu il luam in calcul :) Intr-adevar, este mai bine sa le spalati la masina de spalat vase in momentul in care este plina. Este mai economic si pierdeti mai putin timp decat cu spalatul manual.

Vizitator
Ioana State
29 martie, 2015

Doamna Laura, vad ca in ultima vreme la toate retetele faceti reclama la masina de spalat vase. Sa nu ma intelegeti gresit, nu am eu nimic impotriva si stiu ca ati mai spus ca blogul traieste din reclama si inteleg perfect. Dar vreau sa va intreb ceva si eu si anume cum faceti cu masina de spalat vase, imediat dupa ce gatiti si serviti masa o porniti sau strangeti vase murdare pana se umple? Nu inteleg exact chestia asta. A, si stiu ca ati mai zis ca e mult mai ieftin cu masina de spalat vase, ma gandesc ca numai daca o folosesti cand e plina e mai ieftin, ca daca ii dai drumul cu 2 farfurii nu cred ca se mai aplica. Noi suntem doar doi in casa si nu ma pot hotari daca am sau nu nevoie de masina de spalat vase, poate ma ajutati dv.

Vizitator
lauralaurentiu
15 aprilie, 2015

Doamna Ioana, puteti alege o masina de spalat vase mai mica, pentru doar 6 seturi de vesela (a mea e pentru 12 seturi de vesela) sau puteti colecta vasele in masina pe masura ce se murdaresc si sa ii dati drumul o data la doua zile (sau cand e cazul). Vasele nu vor pati nimic si economia va ramane aceeasi.

Vizitator
Alexandra Garbovean
29 martie, 2015

Wow, superba aceasta salata, absolut superba! Atat de bine ai spus-o, Laura, e o adevarata sarbatoare a primaverii! Poti sa-mi spui te rog unde ai gasit branza halloumi?

Vizitator
lauralaurentiu
30 martie, 2015

Alexandra, iti multumesc pentru aprecieri. Eu am luat halloumi de la Selgros, am inteles ca se gaseste din cand in cand si la Lidl.