Cautare in site
x inchide

Mușețel

Adaugata la de

Am spus și am să spun mereu că dimensiunea noastră de culegător se pierde și e păcat. E asemănătoare energiei mentale din adolescență, avântului care ne face să credem că totul e posibil și pe care îl pierdem inexplicabil la maturitatea în care avem și mijloacele să înfăptuim lucruri mari. Acea tinerețe e locul de refugiu în care ne întoarcem cu plăcere în amintiri și la 40 și la 60 și la 80 de ani. Natura și lucruruile ei în aceeași măsură. Posibilitatea de a ne lua din peisaj hrană bună și curată, leacuri și arome fantastice, ar trebui să fie măcar alint alergării noastre tembele printre rafturile de supermarket. Ce frumoși eram noi oamenii și ce sluțiți părem în fața raftului de pangasius congelat, de ceai la PET ori de brânză făcută din plastic, citind din ce în ce mai mulți și mai furibund absența unui colorant sau conservant ori a sintagmei arome identic naturale.

Locul acestor ființe autiste, cu nădragi lăsați în vine, însoțite de păpuși colorate cu plastic la gât și urechi, în sfântul sân și în poeticele buze, mestecând latex cu aromă de pastă de dinți, poate fi luat atât de ușor de oameni veseli și comunicativi, însoțiți de domnițe rasate ori ingenue, cu buzele pătate de dulceață de zmeură culeasă acum trei zile din pădure. Trebuie doar să ridicam ochii din toate ecranele și să plecăm sâmbăta sau duminica, câte doi sau câte zece, pe dealurile și prin munții patriei, cu trăistuțe frumos împletite, cu bețe de pescuit și chef de viață. Ciuperci de tot felul, zmeură, frăguțe, mure, cireșe, nuci, mușețel, cimbrișor, șovârf, sunătoare, pești, alune, sex în pădure, bobițe de cătină, măceșe, leurdă, iepuri sălbatici, fazani, lapte de cocofifi, numai lucruri bune, lipsite de conservanți și mai ales gratis. E plăcut să te simți ca un vrăjitor care-și adună ingredientele pentru o nouă magie și e important să nu uiți că ești un om, o ființă gânditoare, liberă și călătoare.

Țânc fiind, plecam cu aceeași bună mamaie să ucenicesc în taina culesului de plante pentru ceai, în același Câmpulung dintre Muscele. Culesul ăsta, făcându-se la un anumit ceas al zilei, către prânz, când aerul nu e schimbat, dar căldura soarelui aruncă aromele prin tijele plăntuțelor magice, o obliga pe mamaie să-și pună un batic alb apretat  pe cap și pentru a nu murdări haine bune, o specie de halat deschis la culoare în dungi albe și albastre. Era, astfel îmbrăcată, între extraterestru antic și pictură olandeză, iar treaba devenea din pricina acestei costumații una cu aer sărbătoresc. Câmpulungul avea cel mai curat aer posibil, iar Râul Târgului se scurgea din ghețarii muntelui în oraș, printre case muscelene, trecând de bulevardul încărcat de tei, cu poienițe pline de mușețel până la buza brazilor și livezilor de meri. Mă dota și pe mine cu „pungă de un leu” și pălărie albă anti soare și îmi arăta cum să culeg floare de mușețel între degete, cu mâna pieptăn. Așa piguleam, o ființă fantastică de apret însoțită de o ciupercă umblătoare în pantaloni scurți, câteva ore bune la sfârșitul cărora mă aștepta un sirop făcut din zeamă de dulceață de vișine și sifon ținut la rece.

Acasă, florile de mușețel se întindeau pe coli mari, albe, și se lăsau să-și concentreze esențele la umbră, două, trei săptămâni. Din melancolia trecerii lor în alt plan astral, ieșea o dâră de parfum care se împletea sus de tot, lângă tavan cu cea a merelor de pădure și a viselor mele de copil.

O ceașcă cu ceai de mușetel la vreme de noiembrie friguros și plictisitor transformă ora, altfel sumbră, într-o dulce tăvăleală de după-amiază cu o damă bine coaptă și frumos mirositoare. Italienii au priceput frumusețea asta și au pus majusculă acestei băuturi comandând-o sub forma: Una Camomilla, prego! Așa se va reîntoarce probabil și la noi, înghesuită pe bancheta din spate a împrumutului snob de prosecco, carbonara și tiramisu cu accent circumfleț.

Virtuțile ei gastrice și calmante sunt binecunoscute, bunicile vrăjitoare o folosesc însă și ca dezinfectant ori leac pentru ochii obosiți, în săculeți infuzați și așezați cu grijă deasupra pleoapelor închise peste amintiri.

Pe autorul acestor rânduri, Costin Barbutz îl găsiți pe pagina lui de Facebook.

Mai multe despre activitatea lui găsiți pe costinbarbutz.ro.

loading...

Poate îți place și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CLOSE
CLOSE