Cautare in site
x inchide
PUBLICITATE

O băutură magică

Adaugata la de
PUBLICITATE

Fraged fiind, alcoolul era o treabă care nu ma atrăgea în niciun fel, cafeaua nu își făcuse încă abonament la papilele mele gustative așa încât, singura băutură care acompania greutățile culinare ale zorilor era ceaiul. Ca să ne înțelegem bine de la început, prin ceai, în patria noastră glumeață,  se înțelege un amestec de plante sau o plantă infuzată în apă fierbinte și îndulcită cu zahăr după gust. Ceaiul negru, verde ori alb a reprezentat pentru noi, ăștia de vârstă nici așa, nici alminteri, după caz, ori o mizerie care ne aduce aminte de armată și de cantina de la mare, ori un motiv să părem interesanți, ori, în foarte puține cazuri, o frumoasă descoperire fără de care nu știm cum am trăit.

În munții noștri crește o varietate incredibilă de plante care se pretează infuziei aromate. De altfel, așa cum susțineam și săptămânile trecute, e cu adevărat păcat că nu profităm mai mult de povestea asta. O plimbare pe coclauri după plăntuțe pentru ceai e o treabă extrem de plăcută și aducătoare de fericire.

Prin grija aceluiași Moș, în tabăra montană, stăteau agățați la umbră și loc uscat, săculeți de pânză sau pungi de hârtie cu cimbrișor, șovârf, mușețel, mentă, coada șoricelului, sunătoare, mă rog, tot ce trebuie pentru o poțiune cu rol terapeutic, dar mai ales cu rol de însoțitor de țigară.

Săculețul cu cea mai mare valoare îl ținea Moșu’lângă pat. Ceaiul îl făcea de obicei el, în celelalte cazuri, solicitarea se făcea oficial, pe ton serios din care să răzbată cunoașterea importanței materiei prime și era însoțită de promisiuni de plată niciodată respectate.

Grupul Gătim cu Laura Laurențiu

CEAIUL DE RODO

Bujorul de munte, Smârdarul sau Rodhodendronul e o plantă ocrotită oarecum de lege. Ca orice chestiune românească, treaba asta e relativă și sperăm să nu mai fie, însă în vremurile despre care vă vorbesc nimeni nu își punea acestă problemă în privința acestei specii. Creștea și crește pe suprafețe imense, la gol alpin, departe de invazia pantofarilor sau a posesorilor de mașini germane albe. De aici o culegea moșul într-o expediție lungă, special dedicată acestui miracol. Se lăfăie la soare de la sfârșitul lui iunie și îmbracă zonele de sub creastă în covor violaceu și aromat. Are proprietăți curative variate și catalogate, dar dincolo de acestea, produce o băutură cu aromă extraordinară cu nuanțe de vișine, bujor, trandafir si măceș. Ceva munteni aromează și țuica cu ea rezultând o băutură unică și foarte interesantă.

Infuzia e clasică și nu se face în cană ci într-un vas mai mare sau în ceainic, atât pentru economie, cât și pentru o aromă mai omogenă. Se pune o mână de flori la un litru de apă fierbinte. Se lasă 10 minute și se toarnă în cană.

ÎIn sufletul meu cana trebuie să fie de tablă smălțuită, să-i susure râul împrejur și să o răcorească pe buze vânticel de vară cu aromă de brad. Așa știe să trăiască cel mai bine, aici râde și spune povești.

Efectele secundare ale consumului constant din tabăra geologică erau devastatoare. Noaptea, toată lumea mișuna prin beznă să facă pipi, dar mai mult decât orice, pentru bărbați singura poziție în care se putea dormi era pe spate și chiar și așa în chinuri. De ce, vă las să vă gândiți singuri.

loading...

Poate îți place și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

PUBLICITATE
PUBLICITATE
CLOSE
CLOSE