Cautare in site
x inchide

Ustensile de bucătărie care ne fac viața mai ușoară

Adaugata la de

Nu demult, am primit un mesaj prin care o cititoare, pe numele ei Olivia, îmi adresa câteva întrebări pertinente. Una dintre ele era ”ce ustensile de bucătărie ne fac viața mai ușoară?”.  Celelalte întrebări merită și ele ample răspunsuri, așa că mi-am propus să le tratez în câteva articole viitoare.

Revenind la subiectul articolului de azi, am stat preț de câteva ceasuri și m-am gândit care sunt acele obiecte, ustensile și vase din bucătăria mea, fără de care chiar n-aș putea găti, apoi am încercat să le identific pe cele a căror achiziție chiar mi-a făcut viața mai frumoasă. Și așa a apărut articolul de azi, pe care vă invit cu drag să-l citiți și să îmi scrieți în comentarii ce ustensile/vase/instrumente v-au îmbunătățit vouă calitatea muncii în bucătărie.

Cuțitele de bucătărie

M-am trezit zâmbind în timp ce scriam acest paragraf, amintindu-mi un banc fain, așa că am șters tot ceea ce scrisesem și m-am gândit să-ncep cu această glumă veche, dar bună: cică doi ciobani ardeleni, Gheorghe și cu Ion, prânzesc în natură, așezându-și clisa (slănina) pe o buturugă, tăindu-și frumușel bucățele cu brișca (cuțitul) și îmbucându-le cu pită. După ce se satură, cei doi se-ntind pe iarbă, pentru siestă. Lui Gheorghe îi rămâne o bucată de clisă nemâncată, dar cum pântecul plin îl îmbia degrabă la odihnă, o lasă pe buturugă, își pune omul mâinile sub cap și moțăie liniștit. Unuia dintre câinii ciobănești începe să-i miroasă a clisă, așa că se apropie și-ncepe a-i da târcoale. Ion observă și-și avertizează prietenul: ”Mă, Gheo’, mă! Scoală-te și sari că ți-a mânca clisa cânele ‘cela!”. Iar Gheorghe, nepăsător, îi răspunde ”Da’ de unde, tu, Ioane, că doară brișca-i la mine!”.

La fel ca ciobanul Gheorghe, dacă e să nu mă pot lipsi de ceva ca să încropesc ceva comestibil, e cuțitul. Imaginându-mă în situația de a fi debarcată pe o insulă pustie, având dreptul la un singur obiect, acela ar fi tot cuțitul.

cutite-de-bucatarie-cutitele-cel-mai-frecvent-folosite-in-bucatarie-cutitul-bucatarului-cutit-de-filetat-cutit-serat-cutit-de-decojit

În bucătăria mea folosesc mai multe cuțite, cel mai important fiind cuțitul bucătarului, cel de care mă servesc în primul rând la tocat, apoi, pentru că e întotdeauna foarte bine ascuțit, îl folosesc și la feliat anumite produse, cu toate că nu e neapărat destinat acestei operații.

Ani de zile am folosit un cuțit de bucătar cu lama de 21 cm, de curând locul i-a fost luat de noul preferat, care e un cuțit japonez cu lama de doar 18 cm, care, însă, având în vedere că nici eu nu sunt o persoană foarte înaltă, îmi șade foarte bine în mână. În plus, ”japonezul” e foarte ușor, are lama mult mai îngustă decât cuțitele clasice europene, ceea ce mă ajută mult când doresc să tai felii foarte fine iar despre ascuțiș… n-are rost să vorbim, când toc cu el legume am senzația că plimb cuțitul prin apă.

Mai sus e o fotografie cu cuțitele pe care le folosesc cel mai des în bucătărie: cuțitul bucătarului (în cazul meu, cele două cuțite de bucătar, celui european i-am rezervat sarcinile mai dure), un cuțit de filetat, foarte ascuțit, cu lama îngustă și flexibilă (cel cu mânerul galben), apoi, un cuțit cu lama serată, bun pentru pâine, un cuțit mai mic pentru decojit, scobit legume etc și mai am și masatul, instrument foarte important pentru menținerea ascuțișului cuțitelor.

Vase de bucătărie

Tendința generală e să cumpărăm mai multe vase față de câte avem cu adevărat nevoie, ba pentru că au o culoare frumoasă, ba pentru că producătorul promite că sunt veșnice sau că mâncarea pregătită în acestea e mai gustoasă decât orice am gustat până acum (ceea ce se poate adeveri doar dacă ni se livrează vasul la pachet cu un bucătar super priceput), ba că e mai sănătoasă… în fine, e firesc că oamenii care produc trebuie să vândă și fiecare face marketing cum se pricepe mai bine. Noroc că spațiul bucătăriilor noastre e totuși limitat și la un moment dat, de regulă atunci când nu mai avem pe unde să înghesuim nimic, trebuie să ne oprim.

Din toate oalele, cratițele și tigăile care riscă să cadă peste mine de fiecare dată când deschid dulapul în care sunt depozitate, am încercat să le aleg pe cele la care nu aș putea renunța. Și iată la ce m-am oprit:

  • o oală de supă (care poate fi din oțel inoxidabil – cazul meu – sau din tablă emailată, nu prea grea) cam de 6 litri, mărimea acesteia depinde și de numărul membrilor familiei. Cu toate că am o oală specială pentru fiert paste, nu am folosit-o de mai mult de două ori, pastele le fierb tot în această oală de supă.
  • o cratiță pentru mâncăruri cu sos (gen tocăniță, papricaș, varză călită), ideal ar fi ca această cratiță să meargă și pe aragaz și la cuptor și să aibă un capac. Recomandat ar fi să aibă fundul gros, ideal ar fi să fie o cratiță de fontă (eu am cratița mea roșie de fontă, cam de 4 litri, pe care o folosesc de câte ori gătesc genul ăsta de mâncăruri).

papricas de pui cu smantana, preparare 5

  • o oală de mărime potrivită (2-3 litri) pentru fiert cartofi, orez, diferite garnituri
  • o tigaie adâncă și încăpătoare, cu capac, pentru mâncăruri rapide care se pregătesc exclusiv pe plită (aragaz), așa cum ar fi mâncarea de fasole verde cu carne de porc, pui ”alla cacciatora” sau chiftele marinate. Această tigaie poate fi din oțel inoxidabil, din fontă sau materiale mai moderne (tigăile nonaderente) dar să aibă neapărat fundul mai gros.

mancare de fasole verde pastai cu carne de porc la tigaie - retetecalamamaro

  • 1-2 tigăi pentru prăjit și sotat, făcute din materiale ușoare (tablă neagră sau aluminiu cu strat nonaderent), măcar una dintre ele suficient de mare ca să încapă măcar două porții de paste pe care să le finalizăm în tigaie, în sos.
  • 1 tigaie de clătite din tablă neagră sau nonaderentă, care trebuie să aibă pereții cât mai puțin înalți, permițându-ne să lăsăm cu ușurință să alunece clătitele afară
  • 1 cratiță mică (sosieră) cu coadă, nu mai mare de 1 litru, pentru sosuri

Cam astea ar fi lucrurile de bază, la care se pot adăuga apoi alte vase: tăvile pentru gratinat (pentru cuptor), care trebuie să fie destul de adânci, făcute din materiale diverse ( metal, sticlă termorezistentă, ceramică), tăvile pentru prăjituri (de regulă eu folosesc tăvile cuptorului în acest scop), forme de tort, forme de chec și de cozonac, oală de ceramică pentru sarmale (care se pot fierbe și într-o oală de metal, desigur) etc.

Neapărat, vom avea nevoie de câteva castroane pentru amestecat, frământat, pentru dat gust unei salate etc.

Dacă preparați acasă dulcețuri, pentru acestea veți avea nevoie de o cratiță folosită doar în acest scop, care trebuie să aibă diametrul cât mai mare și pereții nu prea înalți, pentru a accelera evaporarea apei din produs.

Și-ar mai fi destule hârburi (cum le spune soțul meu) care fac aproape să-mi explodeze dulapurile din bucătărie, cum ar fi: vasul special de tagine, minunat, dar folosit de maximum două ori pe an, cratița specială de paella, cumpărată de vreun an și încă nefolosită, un vas special pentru bain-marie, frumos foc și folosit o singură dată, tigaia cu striuri de grătar, pe care nu am mai folosit-o de câțiva ani, gratinuri de toate dimensiunile și formele etc. Frecvența cu care folosim un vas de bucătărie ne indică în mod clar cât de mare nevoie am avut de el, dar, din păcate, pentru asta se presupune că deja l-am cumpărat.

Alte ustensile de bucătărie

Pentru mine, foarte importante sunt tocătoarele. Pentru că se întâmplă frecvent să gătesc și pentru alți oameni, folosesc un set complet de tocătoare profesionale, de culori diferite pentru fiecare tip de materie primă care vine în contact cu acestea (roșu pentru carne crudă, albastru peste pește, verde pentru fructe, verdețuri și salate etc).

Evident, în bucătăria de acasă nu prea se justifică să avem un set complet de tocătoare, dar măcar patru tot trebuie să avem, unul pentru pâine, altul pentru carne crudă, un altul pentru vegetale și unul pentru carnea gătită. Hai, să fie trei, să zicem că nu mai punem carnea gătită pe tocător, ci o porționăm direct pe un platou, se poate și așa. Tocătoarele pe care le folosim în bucătăria de acasă pot fi confecționate din plastic dur sau din lemn (ideal ar fi dintr-un lemn de esență tare), pot avea, desigur, orice culori, cu singura condiție să ținem cont care pentru ce anume îl folosim.

set-de-tocatoare-de-bucatarie-pe-culori

O ustensilă de bucătărie care sigur îmi face viața mai ușoară este peeler-ul pentru legume, numit și econom. De când l-am descoperit, îl folosesc cu mare încântare și aș putea spune că e singurul obiect care, în cazul meu, chiar a reușit să mă facă să renunț la cuțitașul dedicat aceleiași operații. Dacă vă întrebați pe care din cele două modele de mai jos îl prefer, categoric e cel cu lama longitudinală (cel complet alb). Îl folosesc atât pentru decojit, cât și pentru a tăia fâșii fine din anumite legume (de exemplu, din morcovi, pentru decor).

ustensile-de-bucatarie-peeler-econom-pentru-legume

Cu greu m-aș putea lipsi de site, necesare pentru strecurat și cernut, dar și pentru pasat sosuri, supe cremă etc, de răzătoare și de cleștele de bucătărie, pe care îl folosesc atât pentru a apuca și întoarce alimente fierbinți, din cuptor sau tigaie, cât și pentru a scoate pastele lungi din apa în care au fiert, plonjându-le în tigaia cu sosul deja pregătit.

ustensile-de-bucatarie-site-razatoare-cleste-de-bucatarie

Pentru pastiserie și prăjituri (dar nu numai) mă folosesc de telul în formă de pară, de spatule și raclete din material flexibil și de pensula de patiserie. Pentru mine sunt chiar importante și îmi ușurează cu mult anumite operații, de exemplu e cu mult mai ușor și mai rapid să scoți o compoziție de blat de tort dintr-un castron ajutându-te de o racletă flexibilă decât să tot rășcâi castronul cu lingura. Fără pensula de patiserie, nu aș putea să dau o față frumoasă produselor de patiserie care au nevoie de finisare cu ou pe suprafață etc.

ustensile-de-bucatarie-patiserie

Tot pentru patiserie folosesc un sucitor de lemn, dar, în lipsa acestuia, se poate ușor improviza, făcând același lucru cu o sticlă rotundă, bine spălată și uscată, însă cu greu putem înlocui cântarul de bucătărie, care ne este necesar mai ales pentru patiserie, dar chiar și pentru alte preparate care cer cantități riguros măsurate.

Personal, mi se pare destul de ciudat când aud că unii oameni nu au folosit cântarul de bucătărie în viața lor și că nu îi simt lipsa, poate și pentru faptul că m-am născut într-o casă în care în bucătărie se foloseau nu mai puțin de trei cântare: unul cu greutăți mari, cu care se cântărea varza pentru murat, carnea pentru cârnați etc, un al doilea, care era o balanță cu talere și cu greutăți mici și frumoase din alamă, cu care străbunicile mele cântăreau ingredientele pentru prăjituri și pe care bunica mea îl păstra oarecum ca pe un obiect decorativ și un al treilea, un cântar mecanic cu contragreutate mobilă, pe care Buna însăși se baza pentru reușita unor prăjituri cum ar fi cremeș, haioș și altele din repertoriul ei culinar.

Eu, personal, folosesc un cântar electronic simplu, din cele care acum se găsesc în orice magazin mai răsărit și al căror cost e sub 100 de lei, zic eu că e păcat să nu avem unul în bucătărie.

Un alt instrument care mi se pare foarte util este termometrul de bucătărie. Eu am un termometru pentru cuptor, de care, în prezent, nu mă mai prea folosesc, dar pe vremea când aveam cuptor cu gaze îmi era esențial pentru a seta exact temperatura necesară pentru anumite rețete. Acest termometru costă vreo 50 de lei și după părerea mea, e esențial pentru cei care nu au cuptoare cu termostat.

Apoi, fără un termometru cu citire instantanee sau unul special pentru bombonerie, nu am putea pregăti preparate ca bezeaua italiană (implicit celebrii macarons pe care eu îi pregătesc cu bezea italiană), anumite creme, fondant etc, dar nici nu am putea să ne bucurăm de fripturi pregătite a point, exact cum vrem noi de pătrunse. În fine, să zicem că termometrul de bucătărie e pentru cei care deja se încumetă la preparate mai ambițioase, îl putem pune pe lista ”opționalelor”.

Cam atât despre ustensilele pe care le consider de neînlocuit în bucătăria mea, promit ca în curând să urmeze un alt articol, dedicat electrocasnicelor. Cum spuneam, întrebările Oliviei merită răspunsuri detaliate.

loading...

Poate îți place și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CLOSE
CLOSE