Cremă caramel din lapte condensat ”Dulceață de lapte”, rețetă video

Autor:

crema-caramel-din-lapte-condensat-reteta-video-reteta-dulce-de-leche-video-dulceata-de-lapte-reteta-video-retetecalamamaro
Cremă caramel din lapte condensat ”Dulceață de lapte”, rețetă video. Cum se face o cremă de caramel din lapte condensat, video și explicații pas cu pas. Crema ”Dulce de leche” din lapte condensat făcută în casă.
Nu o singură dată am folosit laptele condensat în rețetele mele dulci și nu odată, am aplicat exact procedeul pe care vreau să vi-l propun azi, folosind delicioasa cremă caramel din lapte condensat ca bază a deserturilor mele, cum ar fi biscuiții cu caramel, cozonacul cu ciocolată și caramel sau prăjitura cu mere și cremă de caramel, exemple cum nu se poate mai tentante, pe care le puteți descoperi cu un click pe oricare din imaginile de mai jos.

Rețete cu cremă caramel din lapte condensat

reteta biscuiti cu caramel

Biscuiți cu caramel

reteta prajitura cu mere si crema de caramel

Prăjitură cu mere și cremă caramel

cozonac cu ciocolata si crema caramel

Cozonac cu cremă caramel

Așadar, aplicații pentru această cremă caramel incredibil de ușor de făcut, dar absolut delicioasă, sunt foarte multe, de la toppinguri pentru clătite, gogoși sau înghețată și până la includerea ei ca ingredient de bază în rețete mai elaborate.

loading...

Ceea ce am constatat, însă, este că mulți dintre cititori nu cunosc ingredientul de bază al acestei creme și anume laptele condensat îndulcit, care nu e lapte pentru cafea și nici lapte evaporat. Pentru această rețetă vom avea nevoie de un lapte condensat ambalat în conservă metalică, obligatoriu cu zahăr în conținut, pentru că, evident, nu putem obține caramel fără zahăr.

Laptele condensat descris în alineatul precedent poate fi produs și comercializat sub diferite branduri, eu găsesc cel mai des în orașul meu laptele condensat produs și vândut de Auchan sub marca proprie, dar s-a întâmplat să găsesc un produs cu aceleași calități sub brandul Carrefour sau Nestle.

În anii trecuți, când încă nu erau aceste mari magazine în orașul meu, comandam online, sunt sigură că și acum, dacă veți căuta pe google după lapte condensat îndulcit, veți găsi printre primele rezultate va fi un magazin online la care veți putea comanda produsul. Merită să comandați vreo șase cutii, se păstrează perfect și nu sunt prea scumpe.

Există posibilitatea de a vă face propriul lapte condensat, acasă, dar, atenție, nu aveți cum să-l îmbuteliați într-o conservă, în consecință nu va putea fi folosit pentru a face din acesta crema caramel ”Dulceață de lapte”, al cărei procedeu de obținere îl veți găsi în cele ce urmează. Înainte de a vă oferi rețeta completă, vreau să mai aflați doar că originea acestei creme delicioase este în America de Sud, unde este foarte populară în mai multe țări, cum ar fi Argentina, Brazilia, Columbia, Mexic sau Venezuela, sub denumirea ”Dulce de leche”, care înseamnă… dulceață de lapte, desigur.

Toate detaliile le veți afla din videoul de mai jos, vizionare plăcută!

Ingrediente Cremă caramel din lapte condensat ”Dulceață de lapte”

  • 1 conservă -397 grame – de lapte condensat îndulcit

Preparare Cremă caramel din lapte condensat ”Dulceață de lapte”, rețetă video:

Mod de preparare Cremă caramel din lapte condensat ”Dulceață de lapte”:

Pentru crema de caramel, se folosește o conservă de lapte condensat îndulcit (obligatoriu îndulcit, conținutul de zahăr să fie specificat pe etichetă): conserva întreagă, nedeschisă,  se pune într-o oală destul de adâncă și se acoperă cu apă rece, să depășească înălțimea conservei de 3-4 degete. Se pune pe foc și, din momentul în care începe să fiarbă, se reduce focul la mediu-mic, se acoperă cu un capac și se socotesc 3 ore. Se lasă să se racească și, în momentul în care se deschide, în interiorul conservei vom găsi dulce de leche (dulceață de lapte), crema caramel vâscoasă și bine închegată, cu gust superb.

Print Friendly
loading...

Poate îți place și:

Ti-a placut reteta?

Aboneaza-te la newsletter pentru a fi la curent cu ultimele retete delicioase

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *