Cautare in site
x inchide
PUBLICITATE

O experiență culinară de neuitat la Convivium Transilvania

Adaugata la de
PUBLICITATE

În urmă cu ceva vreme, citeam un memorabil reportaj al prietenului meu Cristi Roman, despre o experiență gurmandă de neuitat, trăită de el in inima Transilvaniei. Povestea el cu mult har, îmbinând narațiunea cu multe fotografii menite să răscolească simțurile oricărui gurmand, despre aventura culinară la care a participat acceptând invitația Michaelei Podolsky, fondatoarea Convivium Transilvania. 

convivium transilvania 4

Drept vă spun, așteptasem cu sufletul la gură acest reportaj, pentru că însuși autorul îmi povestise cu mult entuziasm despre minunatele produse locale pe care a avut șansa să le deguste la Criț – localitatea în care activează Convivium Transilvania – dar și despre atmosfera superbă și confortul creat de către desăvârșita gazdă.

Cum despre lucrurile bune e bine să se povestească, nu am ținut toate astea pentru mine și mi-am împărtășit intenția de a vizita locul acesta și unor colege din blogosferă, reușind să le trezesc și lor interesul. Până la urmă, cea care a și reușit să mă însoțească în această aventură gurmandă a fost Oana Igrețiu de la savoriurbane.com.

Cristi a fost așa de drăguț să ne pună în legătură cu Michaela, cu care am stabilit că îi vom călca pragul pe 27 iulie.

Criț este un sat săsesc la origine. Sașii l-au numit Deustche Kreuz. Localitatea este în județul Brașov, în imediata vecinătate a județului Mureș, la vreo 80 de kilometri de orașul Brașov și la numai 26 de kilometri de Sighișoara.

satul Crit

satul Crit

Ce este Convivium Transilvania – Transylvania Culinary Academy ?

Michaela Podolsky, responsabila pentru apariția acestui loc minunat pe harta turistică și culinară a României, este bucureșteancă prin naștere, dar are rădăcini care o leagă de Transilvania, unde și-a petrecut cele mai frumoase vacanțe din copilărie. Michaela este o artistă, a terminat secția de grafică a Facultății de Arte din București.

Sufletul ei de artist nu avea cum să nu vibreze atunci când, după mulți ani petrecuți prin lumea mare, a pășit din nou prin Transilvania copilăriei ei. Și a vibrat într-un asemenea fel, încât și-a dorit să facă ceva pentru locurile astea, să le conserve frumusețea, să împărtășească lumii un stil de viață simplu și curat, așa cum în prea puține locuri mai avem șansa să descoperim în prezent. În urmă cu câțiva ani, Michaela a cumpărat, împreună cu un asociat britanic, o casă tradițională săsească în satul Criț.

Propriul ei petec de Transilvania i-a adus Michaelei multă bucurie, dar și multă muncă. Timp de trei ani în șir, ea s-a implicat continuu în realizarea unui spațiu menit ospitalității, așa încât încă de la concepție și-a pus amprenta asupra fiecărei linii desenate de arhitect pe proiect. A stat alături de meseriașii care au făcut lucrările, intervenind, ajutând, modificând totul după cum a fost cazul. Proprietatea a fost modernizată și fundamental regândită, ajungând astăzi să poată oferi spații de cazare moderne, patru camere și două apartamente, fiecare cu baie privată, cât și o imensă bucătărie-sufragerie, în care oaspeți și gazdă iau parte împreună la evenimentele culinare ce se desfășoară aici.

convivium transilvania 1

Modernismul, însă, îți face prezența doar prin confortul deplin de care se bucură oaspeții, pentru că toată proprietatea a fost restaurată cu materiale tradiționale iar camerele sunt mobilate în stil săsesc, în multe dintre acestea găsindu-se piese de mobilier autentice, vechi de mai bine de o sută de ani dar perfect recondiționate.

convivium transilvania 3

convivium transilvania 2

Convivium Transilvania nu este o pensiune în înțelesul clasic al cuvântului, ci mai degrabă o casă de oaspeți pe care îi unește pasiunea pentru gastronomie. Întregul concept de la Convivium Transilvania este cristalizat în jurul abundenței produselor locale de o calitate deosebită, a obiceiurilor alimentare sezonale și a rețetelor moștenite sau descoperite de Michaela după minuțioase cercetări.

La Convivium Transilvania se organizează ateliere de gătit cu teme diverse, de la conservarea fructelor și tăierea porcului până la căutarea de trufe în pădurile locale și includerea lor în preparate excepționale.

Noi am avut șansa de a participa la facerea pâinii, pentru care Michaela a poftit-o alături de noi pe Tanti Domnica, vecina de lângă casă, cea care la cei 81 de ani pe care i-am împlinit e încă veselă și vioaie ca o tânără fată, plină de energie dar și o păstrătoare a tuturor tradițiilor culinare ale zonei.

Tanti Domnica din Crit

La Convivium Transilvania pâinea se coace într-un cuptor de cărămidă tradițional, în care se face un foc zdravăn cu lemne, apoi pâinile se așează direct pe vatra încinsă. Plămădeala se pregătește cu seară, din maia naturală, aluat păstrat de la un copt la altul. Practic, pâinea nu are decât trei ingrediente, apă, făină și sare.

Tanti Domnica știe foarte bine că pâinea cu maia naturală, care nu conține drojdie de bere, se poate coace în cantități mari, pentru că rezistă mult mai bine în timp și nu mucegăiește. Când se încinge cuptorul cel mare, se coc câte douăzeci de pâini și mai bine!

Întreaga experiență o puteți urmări în video-ul de mai jos.

paine la convivium transilvania

paine la convivium transilvania-2

Oferta Convivium Transilvania

Dacă ești pasionat de gătit, vei găsi tot atâta bucurie la Convivium câtă am găsit și noi, pentru că aici în fiecare zi ai parte de surprize: localnici care bat la poarta mare, săsească, aducând coșuri și găleți de fructe de pădure și de cele mai minunate ciuperci din câte am gustat vreodată: gălbiorii cei mai parfumați, piciorul căprioarei, din care gazda ne-a pregătit niște șnițele consistente și excepțional de gustoase, ciuperci vinete și hribi. Folosind toate aceste și multe altele, se organizează atelierele de gătit, cursurile culinare la care poți afla despre obiceiuri străvechi, workshop-uri (inclusiv pentru profesioniști) etc. Găzduirea participanților se asigură în camerele aerisite, cu mobilă săsească, despre care deja am povestit (sunt 18 locuri de cazare). Despre masă nici nu mai e cazul să spun ceva. Poate mai degrabă să vă arăt!

convivium transilvania mic dejun

Convivium Transilvania – mic dejun

convivium transilvania tocanita de galbiori

Convivium Transilvania – Tocanita de galbiori

convivium transilvania tocanita de galbiori 2

Convivium Transilvania – Tocanita de galbiori cu polenta rumenita in unt

convivium transilvania smantana

Convivium Transilvania – Smântâna, ah, ce smântână! Nici nu am crezut că există așa ceva!

convivium transilvania mic de jun 2

Convivium Transilvania – al mic dejun, cu somon afumat in casa, pastramioara casei, branza locala

convivium transilvania lichiu

Convivium Transilvania – Lichiu, o minunata prajitura locala cu crema de lapte si fructe, in cazul de fata prune

Oferta turistică a regiunii

Regiunea deluroasă în care se găsește satul Criț se numește Târnava Mare și este leagănul unei civilizații care a început să se dezvolte acum un mileniu, cea a sașilor transilvăneni. Până când nu am ajuns să vizitez zona, nu am înțeles eu însămi dimensiunile exacte a ceea ce acești oameni au reușit să dezvolte aici, în timpuri în care tehnologia nu le venea prea mult în ajutor.

În jurul satului Criț, la distanțe de la câțiva kilometri și până la câteva zeci de kilometri, descoperi la tot pasul vestigiile unei civilizații preponderent rurale, începând cu fermecătoarele case săsești, dintre care unele sunt construite în secolul 18 și culminând cu impresionantele cetăți, biserici fortificate menite să adăpostească între zidurile lor întreaga comunitate în vremuri mai puțin prietenoase.

casa saseasca crit

Multe dintre aceste vestigii fac parte din patrimoniul internațional Unesco și vă recomand să vizitați nu doar burgul Sighișoara dar și cetățile Biertan (care pe mine m-a impresionat cel mai mult), Dîrjeu, Viscri, Meșendorf, Criț etc.

crit, transilvania

Biserica fortificata din Crit, vedere din curtea Convivium Transilvania

dirjeu - interior

Biserica fortificata Dirjeu, cuprinsa in patrimoniul Unesco, interior

cetatea dirjeu

Biserica fortificata din Dirjeu, a carei constructie a inceput in 1245, patrimoniul Unesco

bserica fortificata Biertan

Biserica fortificata Biertan, patrimoniul Unesco

biertan interior

Interiorul bisericii fortificate din Biertan

biertan, vedere din turn

Biertan, vedere din turn

Biserica fortificata din Mesendorf

Biserica fortificata din Mesendorf

Biserica fortificata din Viscri, patrimoniul international Unesco

Biserica fortificata din Viscri, patrimoniul international Unesco

Biserica fortificata din Viscri, patrimoniul international Unesco, interiorul curtii fortificate

Biserica fortificata din Viscri, patrimoniul international Unesco, interiorul curtii fortificate

Muzeul cetatii Viscri

Muzeul cetatii Viscri, unde va puteti face o idee asupra complexitatii societatii rurale sasesti si a regulilor care o guvernau

Port popular sasesc, muzeul cetatii Viscri

Port popular sasesc, muzeul cetatii Viscri

Și dacă toate acestea încă nu v-au convins, vă mai ofer și câteva imagini din natura superbă, neatinsă de poluare și ”binefacerile” civilizației moderne.

natura Transilvania-2natura Transilvanianatura Transilvania 3 natura Transilvania 4 natura Transilvania 5

Cum puteți fi părtași la o atât de frumoasă experiență?

Datele de contact la care puteți cere relații și rezerva sunt:

Convivium Transilvania, comuna Criț, Str Principală nr. 42
Județul Brasov, cod 507036, România

Telefon: 0721 240 459 / 0213 122 862; Email: contact@convivium-transilvania.ro

Website oficial: click AICI / Pagina de Facebook: click AICI.

Poate îți place și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 comentarii la O experiență culinară de neuitat la Convivium Transilvania

  1. […] La fel si Laura Laurentiu, care si-a scris cronica de vacanta cu 10 zile in urma – o puteti citi aici. Chiar acum isi petrece vacanta la Crit si Cristina Mehedintean (Anason cu […]

  2. Mihaela spune:

    Ce frumos ai povestit. Am savurat totul cu sufletul la gura. Atat pozele cat si filmarea m-au facut sa imi doresc sa ajung candva acolo. Multumim Laura!

  3. Oana Igretiu spune:

    Ce vacanta faina a fost! Departe de agitatia cotidiana am regasit aceasta lume incremenita in timp, cu natura si arhitectura conservata (cat s-a putut). Michaela ne-a fost o gazda admirabila iar Convivium Transilvania a fost o ambianta extraordinara. Vom reveni cu siguranta!

PUBLICITATE
PUBLICITATE
CLOSE
CLOSE