Tocăniță de ciuperci – de post

Autor:

tocanita de ciuperci de post reteta pas cu pas retetecalamamaro

Tocaniță de ciuperci – de post, rețetă pas cu pas. O mâncare de post colorată și gustoasă: tocăniță de ciuperci cu legume. 

Mâncarea pe care am a v-o propune azi, tocănița de ciuperci, e tare simplă, așa de frumos colorată că nu are cum să nu fie gustoasă și în plus, așa de rapidă că nici n-apucă să ți se facă foame de-a binelea că mâncarea-i bună de pus pe masă. Judecând după lista ingredientelor, e o mâncare de post, deși nu știu dacă aroma bogată, aspectul îmbietor și gustul sărbătoresc rimează pe deplin cu rigorile postului ortodox. Hai să spunem că-i o mâncare vegană foarte bună și-atât.

Pentru o masă completă, nu e nevoie de mare lucru lângă mâncarea asta, niște mămăliguță sau un orez fiert simplu zic eu că fac din tocănița de ciuperci un fel îndestulător și hrănitor. Cei care nu se pot lipsi de carne, însă, pot să asocieze tocănița asta cu o o bucată de pui fript, de exemplu, va merge de minune.

Și-acum, să ne apucăm de treabă, care va fi, după cum v-am promis, rapidă și plăcută, pentru că ne vor bucura ochiul niște culori și arome minunate.

Ingrediente Tocăniță de ciuperci – de post

  • 500 de grame de ciuperci proaspete (eu am folosit ciuperci champinion, se pot folosi orice ciuperci vă sunt pe plac – gălbiori, ciuperci brune, pleurotus etc.)
  • 100 de grame de ceapă (1 ceapă mare, eu am folosit o ceapă roșie de mărime medie și 1 fir de ceapă verde în completare)
  • 1-2 căței de usturoi (după cât de mari sunt și după cât de usturoiat vă place)
  • 100-150 de grame de ardei (eu am folosit 2 ardei mici, unul roșu și unul galben, împreună au avut 130 de grame, gata curățați de cotor și semințe)
  • 30 de ml. de ulei
  • 150 ml. de passata de roșii sau 2 roșii mari, opărite, decojite de pieliță și tăiate în cuburi
  • 1 legătură de pătrunjel
  • sare și piper 

Preparare Tocăniță de ciuperci – de post

1. Se curăță și se toacă ceapa și se zdrobește usturoiul. Ardeii se taie fâșii sau cubulețe, cum preferați, eu i-am lăsat în bucăți măricele, ca să își păstreze ceva din textură și pentru că mi s-au părut că au culori foarte frumoase. Ciupercile se curăță bine și se taie în sferturi sau jumătăți (după cât sunt de mari).

2. Se încinge pe foc mediu o tigaie sau o cratiță largă, încăpătoare, se adaugă uleiul și apoi ceapa tocată și usturoiul zdrobit, presărându-se de la început și cu puțină sare. Se călește 2-3 minute, cât să înceapă să se înmoaie ceapa.

tocanita de ciuperci reteta pas cu pas mod de preparare 1

loading...

3. În tigaie se adaugă ardeiul, se amestecă, se reduce focul și se călesc legumele în continuare timp de 6-7 minute. Atenție, nu urmărim să le rumenim, doar să se înmoaie, așa că e bine să supraveghem tigaia în acest răstimp și să mai amestecăm din când în când.

tocanita-de-ciuperci-reteta-calit-ceapa-si-ardei-retetecalamamaro

4. După ce ceapa s-a înmuiat de-a binelea, mărim din nou focul la mediu, urmând să adăugăm imediat ciupercile.

tocanita-de-ciuperci-de-post-reteta-culinara-ceapa-si-ardei-calite

5. Punem în tigaie ciupercile, toate deodată și amestecăm. Am mărit focul puțin pentru că ciupercile vor lăsa multă apă care e bine să se evapore rapid. Nu vă îngrijorați dacă tigaia pare cam încărcată în această fază, foarte repede, ciupercile vor pierde din volum și vor încăpea perfect.

tocanita-de-ciuperci-de-post-mod-de-preparare-2

6. După ce ciupercile și-au pierdut volumul (câteva minute din momentul în care le-am adăugat în tigaie), se adaugă passata de roșii sau roșiile proaspete, decojite de pieliță și tăiate cubulețe. Se fierbe totul împreună la foc mediu încă 10-12 minute, cât să fie tocănița potrivit de scăzută după gustul vostru.

tocanita-de-ciuperci-de-post-adaugarea-rosiilor-reteta-tocanita-de-ciuperci

7. În final, se asezonează cu sare și piper și se presară cu pătrunjelul verde tocat. Se servește tocănița caldă, alături de garnitura preferată (care în cazul nostru a fost un orez alb, simplu).

tocanita-de-ciuperci-de-post-reteta-pas-cu-pas-reteta-de-tocanita-de-post-de-ciuperci-si-legume

A fost foarte gustoasă, îndestulătoare și aromată tocănița asta de ciuperci! Dacă hotărâți să o pregătiți și voi, spor la treabă și poftă mare!

Print Friendly
loading...

Poate îți place și:

Ti-a placut reteta?

Aboneaza-te la newsletter pentru a fi la curent cu ultimele retete delicioase

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *