Cautare in site
x inchide
PUBLICITATE

Chimen sau chimion?

Adaugata la de
PUBLICITATE

Chimen sau chimion?

Multe lume le confundă. Ce-i drept, te pot păcăli. Şi chimenul şi chimionul au aproximativ același aspect, iar semințele lor (care, la drept vorbind, sunt fructe) au aceeași formă și aproape aceeași culoare (în nuanțele pământului), semințele de chimion fiind mai deschise la culoare și mai mari decât cele de chimen. Cea mai mare diferență o observi la gust. Chimionul este mai amar cu o aromă distinctă şi bogată, mai aspră și mai bărbătească, în timp ce chimenul are un gust dulce-picant, cu note florale şi piperate. Botaniștii, bineînțeles, le-au deosebit și le-au dat fiecăruia câte un nume latinesc: chimionului, cuminum cyminum și chimenului, carum carvi.

Cuvântul german pentru chimen, “Kummel”, derivă din latinescul “cuminum”, şi el derivat din grecescul “kyminon”. Denumirile chimenului in unele tari europene, in special cele nordice (unde chimenul este foarte popular) sunt si ele legate de forma latina a cuvantului: “kommen” în daneza, “kimenes” in lituaniană, “koomen” in estoniana, “kminek” in poloneză, “kim” in bulgara.

Cuvântul grecesc “karon” denumește o plantă înrudită, cunoscută la noi sub numele de “chimion turcesc” sau, simplu, “chimion”. Originea sa nu este foarte clară, dar se pare ca vine dintr-o regiune a Asiei Mici (Caria). Cuvântul a fost împrumutat de latini sub forma “carum” care înseamnă chimen; de aici provin denumirile din limbile moderne englezăa “caraway”, franceza “carvi”, italiana “caro”, greaca “karvi” si norvegiana “karve”.

În românește chimion vine din turcă: kimion, poate pentru că neguțătorii îl aduceau din Orașul Sultanilor, Stambul (Constantinopol). În lumea veche, însă, aveau același nume, întâlnit în mai multe limbi semitice: kamunu în accadiană, gamun în sumeriană, kmn în ugaritică și în feniciană, kammon în ebraică și kamun  în arabă, nume pe care l-au împrumutat și grecii din vremea lui Agamemnon: ku-mi-no,  (devenit în greaca clasică kimino/κύμινο).

Chimenul este unul dintre cele mai vechi condimente, cunoscute încă din antichitate. Este o plantă ierboasă, de origine mediteraneană cu rădăcina comestibilă, asemănătoare ca formă cu păstârnacul, din aceeași familie cu pătrunjelul şi coriandrul, planta având un aspect similar cu cel al mărarului, cu frunze fin ramificate, care cresc pe tulpini de 20-30 cm.

Creşte sălbatic în toată Europa, vestul Asiei şi India. Şi este cultivat – datorită aprecierii locale deosebite – în Olanda, Belgia, Ungaria şi Polonia.

Chimenul este cel mai bine pus în valoare în mâncărurile în care îşi poate impune valoarea de mirodenie “alfa”. Din acest motiv este rareori combinat cu alte condimente şi aproape niciodată cu unele mai puternice decât el. Folosit cu precădere în preparate de varză (în special în murăturile sauerkraut), chimenul se pune în valoare de asemenea în mâncăruri bogate, tocăniţe de miel, porc, gâscă şi cartofi copţi.

Dacă aveţi impresia că îl ştiţi în combinaţie cu brânzeturi (altele decât telemeaua de Brăila), este fiindcă aderă de minune la crusta covrigeilor cu brânză. Ca să înţelegeţi pasiunea ungurilor pentru aceste seminţe va trebui  să  descompuneţi cu atenţie  gustul unui gulaş pentru a regăsi aroma chimenului în amestecul dulce picant.

În nordul Germaniei, dar şi în “secuime”, se produce un lichior care are la bază un distilat clasic din cereale, aromat cu uleiuri din chimen. Lichiorul german se numeşte “kummel” iar varianta noastră locală poartă – deşi nu are legătură cu chimionul ci cu chimenul – chimion secuiesc. În mod rar, dar neîntâlnit la noi, frunzele de chimen tânăr, în primul an de viaţă, se mănâncă, de regulă în salate unde aduc un plus de abundenţă prin formă şi textură dar sunt aproape inodore în materie de gust. Seminţele de chimen se folosesc întregi sau zdrobite pentru a elibera întreaga aromă. Prin prăjire seminţele de chimen îşi vor scoate în evidenţă parfumul.

Grupul Gătim cu Laura Laurențiu

 Chimionul este cunoscut din anii 5000 î.e.n. Seminţele sale au fost găsite şi în piramidele faraonilor, iar în Evul Mediu aroma sa era foarte populară. Chimionul face parte din aceeași familie cu feniculul, iar daca îți e mai ușor gândește-te că semințele lui semănă cu cele de fenicul. Este originar din zona sudică a Europei, în arealul Mării Mediterane şi Egipt. Definitoriu pentru zona arabă, se foloseşte în toate bucătăriile Orientului Apropiat şi în Nordul Africii, este foarte popular în Mexic şi India, ţară care are o adevărată slăbiciune pentru chimion.

Gustul chimionului seamănă doar vag cu cel al chimenului. El face parte din nota dominantă a mirosului de garam masala cu care se impregnează hainele dumneavoastră în restaurantele (sau casele) indiene insuficient ventilante. Chimionul este condimentul care face dintr-o reţetă oarecare din carne cu fasole şi ardei iuţi un chili con carne autentic. Se foloseşte în asociere cu brânză, carne, pâine şi chiar în unele bitteruri (băuturi din plante fermentate). Bucătăria indiană îl foloseşte cu precădere la prepararea unor amestecuri de condimente consacrate cum este garam masala, tandoori şi curry. Chutney-urile, în special cel de mango, poartă amprenta chimonului.

Bucătăria turcească i-a atribuit un loc important în gustul mâncărurilor sale unde se regăseşte sfârâind pe grătar în kebap-uri. De aici a ajuns şi la noi în componenţa amestecului de carne pentru mici. Chimionul se foloseşte asemeni majorităţii condimentelor, întreg sau măcinat. În special în mâncărurile arabe şi indiene, chimionul se prăjeşte la începutul sau în timpul procesului de preparare pentru ca să-şi elibereze pe deplin aroma conţinută în uleiuri.

Seminţele de chimion, pulbere sau întregi, sunt puse în aluatul de pâine şi în cel de cornuri, în torturi sau în prăjituri de orice fel, în supe, în salate, în cartofii fierţi la abur cu sos de ceapă și pătrunjel, peste conopidă sau  vinete, cu brânză veche de capră, în fasolea și lintea de toate culorile, dar, mai ales în piureul de arpacaș sau în orezul cu stafide, în supa şi în salata de varză proaspătă, în salata de varză murată şi în cremele de brânză însoţite de mere crude sau de struguri, în ouăle moi de dimineață, alături de scorțișoară și puțină mentă, le fac uşor de mistuit şi le dau puterea de a alunga oboseala minţii şi a mădularelor.

Se pare că în Evul Mediu, chimenul și chimionul erau printre cele mai populare și ieftine mirodenii-remedii. Chimenul este bogat în minerale: fier, cupru, calciu, potasiu, mangan, zinc, magneziu; vitamine: vitamina A, vitamina E, vitamina C, complexul vitaminic B, antioxidanți, fibre (100gr de semințe conțin aprox. 38gr fibre). Chimenul ajută cu succes în tratarea gastritei, constipației (datorită conținutul ridicat de fibre) și altor afecțiuni intestinale. Tot datorită conținutul ridicat de fibre scade colesterolul sangvin. Semințele pisate de chimen se pun în apa de baie a bebelușilor pentru a le calma colicile. Aburul emanat de fiertura de chimen se inhalează pentru a ușura respirația și a vindeca bronșita.

Ultima rețetă publicată

Chimionul conține fier, mangan, magneziu, calciu. Fierul din chimion susține funcțiile de energizare și imunitate. De asemenea, chimionul ajută digestia și are proprietăți anti-cancerigene. Mai multe studii au conturat faptul că administrarea chimenului crește secreția de lapte matern, îmbunătățește calitatea laptelui, și de asemenea reduce incidența colicilor la bebeluși. Se recomandă consumarea zilnică a 1-3 căni de infuzie combinată de chimion cu miere. În cazul în care apar inflamații ale sânilor, ragade, în timpul alăptării, se pune pe zona afectată o cataplasmă cu semințe de in și de chimion, macerate în prealabil, vreme de patru ore, în apă caldă.

Poate îți place și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Un comentariu la Chimen sau chimion?

  1. […] 1 lingura de chimen macinat […]

PUBLICITATE
PUBLICITATE
CLOSE
CLOSE