Cautare in site
x inchide
PUBLICITATE
Salată de ciuperci cu smântână și usturoi

Salată de ciuperci cu smântână și usturoi

Reteta de
Adaugata la
PUBLICITATE

Salată de ciuperci cu smântână și usturoi, rețeta simplă, lejeră, un aperitiv rapid, cremos, cu mai puțină maioneză dar foarte gustos. Cum se prepară salata de ciuperci cu smântână și usturoi.salată de ciuperci cu smântână și usturoi

Trebuie să recunosc: iubesc ciupercile. Sunt în top 3 legume preferate și orice mâncare cu ciuperci ar fi, sigur îmi este pe plac. Salata de ciuperci cu maioneză este printre favoritele mele dar cum vara maioneza nu ne îmbie atât de mult, am zis să încerc o variantă ceva mai ușoară, cu mai puțină maioneză. Reultatul este unul delicios, eu am adăugat și un castravete murat dulce-acrișor care mi s-a părut a completa de minune ciupercile, dând salatei și un gust fresh care taie din grăsimea salatei.

Eu am folosit aici ciuperci proaspete, bineînțeles puteți folosi și ciuperci de la conservă, smântână de 20% grăsime și frunze de pătrunjel verzi, abia strânse din grădină. Gustul a  fost unul fresh, lejer, foarte plăcut.

Singurul defect al acestei salate este că nu se păstrează de pe o zi pe alta, ce gătim trebuie să consumăm. Bineînțeles, puteți pregăti ciupercile și sosul de smântână separat și se pot amesteca doar înainte de a fi servite.

Grupul Gătim cu Laura Laurențiu

Ingrediente salată de ciuperci cu smântână și usturoi

  • 500 gr. ciuperci proaspete, eu am folosit de această dată champignon dar se pretează foarte bine și alte feluri de ciuperci, de ex. pleurotus
  • 30 gr. maioneză
  • 90 grame smântână (eu am folosit smântână cu 20% grăsime, aveam un pahar de 500 gr. la îndemână, adevărul este că rețeta este flexibilă și, în funcție de preferințe,  este posibil să mai ajustam din cantități să fie pe gustul nostru)
  • 1 castravete murat (opțional)
  • sare după gust
  • piper după gust
  • 3 căței de usturoi
  • ½ linguriță ulei măsline (optional)
  • câteva fire verdeață după preferință: mărar, pătrunjel

Mod de preparare salată de ciuperci cu smântână și usturoi

  1. Se pun ciupercile la fiert în apă cu puțină sare pentru circa 10 minute până se înmoaie. Preparare Salată de ciuperci cu smântână și usturoi 2
  2. Între timp, se pregătește maioneza. Nu mai detaliez acest pas, întrucât am vorbit despre cum se prepară maioneza atât aici cât și aici , nu este nevoie de o cantitate mare, maxim 60 gr.
  3. Ciupercile fierte se scurg de apă într-o strecurătoare.Preparare Salată de ciuperci cu smântână și usturoi 3
  4. Se feliază sau se toacă mărunt după preferință. Preparare Salată de ciuperci cu smântână și usturoi 4
  5. Înainte de a pune ciupercile în sosul de smântână, le storc de lichid presându-le în căușul palmei. Fac acest lucru atât la această salată cît și la varianta cu maioneză deoarece lichidul în exces din ciuperci poate strica textura finală a salatei.Preparare Salată de ciuperci cu smântână și usturoi 5
  6. Se pun ciupercile tocate într-un bol și se amestecă bine cu maioneza și cu smântâna.
  7. Se prepară pasta de usturoi, se curăță și se feliază usturoiul, se pune în mojar, se adaugă puțin ulei și sare și se zdrobește cu pistilul până devine pastă. Se adaugă peste ciupercile cu maioneză și smântână. Preparare Salată de ciuperci cu smântână și usturoi 6
  8. Se amestecă bine, se potrivește de sare si piper, se mai pot adăuga ingrediente după gust. Eu am mai adăugat niște smântână (în final am folosit circa 100 gr. la 30 gr. maioneză) și un castravecior murat feliat mărunt și stors de lichid înainte de a fi pus în salată.
  9. Se așează salata pe un platou și se presară deasupra verdeață tocată mărunt.Preparare Salată de ciuperci cu smântână și usturoi 7
Ultima rețetă publicată

Salata de ciuperci cu smântână și usturoi trebuie consumata imediat, nu este genul de aperitiv care se poate consuma și a doua zi. Dar se face și foarte rapid iar gustul este unul delicios.

 

Poate îți place și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

PUBLICITATE
PUBLICITATE
CLOSE
CLOSE