Cautare in site
x inchide
PUBLICITATE
Încondeierea ouălor de Paști

Încondeierea ouălor de Paști

Reteta de
Adaugata la
PUBLICITATE

Ouă încondeiate de Paști, făcute de începători, tehnica descrisă pas cu pas. Cum se încondeiază ouăle de Paști. Tehnica de decorare ouă de Paști cu ceară de albine și mai multe culori de vopsea alimentară.

Anul acesta a fost prima dată când am avut curajul să încerc încodeierea ouălor cu ceară de albine, așa cum făcea bunica mea, Dumnezeu să o ierte. De fapt, încercări am mai avut eu, încă din copilărie, când mâzgăleam câte un ou sau două alături de Buna. De fapt, a fost prima dată când am decorat toate ouăle de Paști pentru familia mea prin acest procedeu străvechi și foarte laborios. Nu am putut sa nu mă gândesc, în timp ce migăleam la ele, ce dumnezeiască răbdare avea bunica mea! Ea decora la fiecare Paști câte 60 de ouă prin această tehnică a încondeierii și, nu știu cum, dar reușea să facă și-o friptură de miel, un drob și-o ciorbă de miel pentru masa festivă.

Motivele pe care le-am ales sunt cele pe care mi le amintesc din copilărie, așa cum le-am văzut la Buna: „calea rătăcită”, „cupa”, „coadă de rândunică” și „porumbelul”, în plus simbolul contemporan al iepurașului. Mi-au ieșit, cât de cât, dar nu atât de frumoase ca cele ale Bunei mele dragi. Aproape sigur e că nu o să le mai fac vreodată, a fost cât pe ce să-mi rămână familia nemâncată din pricina acestor ouă încondeiate. De fapt, nu a bietelor ouă, ci a mâinilor mele tremurânde și neobișnuite cu acest străvechi meșteșug. Am muncit 5 ore încheiate la cele 20 de ouă.

oua incondeiate de pasti pas cu pas oua incondeiate tehnica traditionala

Mai degrabă ca o poveste, consemnez, deci, aici întreagă experiența mea cu ouă încondeiate. E bine să aveți idee cam cum se fac, cine știe când vă veți simți cu cheful de a mă imita.

Materiale necesare pentru ouă încondeiate:

  • ouă, de preferință albe, în cazul meu au fost 20
  • pișiță – instrument specific de încondeiat ouă sau, în cazul meu, o pensulă foarte fină
  • ceară de albine
  • cărbune de lemn
  • vopsele alimentare, nuanțate de la deschis (galben), la mediu (roșu) și închis (albastru, verde, violet închis etc)
  • puțină sare
  • oțet

Metoda de lucru pentru ouă încondeiate de Paști – pregătirea ouălor

1. Se aleg ouă cu coaja albă. Se spală bine cu apă călduță și puțin detergent de vase, folosind un burete curat. Se pun ouăle spălate într-o sită și se clătesc bine, sub jet de apă. Se pun ouăle la fiert într-o oală de mărime potrivită. Se acoperă cu apă, se adaugă 1 linguriță de sare. Se pune oala pe foc mediu până începe să clocotească apa, apoi se reduce focul și se fierb ouăle în clocote mici timp de 8 minute. Se scurg de apă cu grijă, să nu se spargă, și se lasă să se răcească.

pregatirea oualor pentru oua incondeiate de pasti

Ouă încondeiate de Paști – pregătire ceară de albine

2. Se topește ceara de albine și se amestecă cu praf de cărbune de lemn, cam 1 lingură bună de cărbune de lemn pisat fin. Ceara trebuie menținută în permanență caldă, eu am așezat vasul cu ceară (cam pretențios spus „vas”, de fapt e o conservă) într-o tigaie veche, cu fundul mai gros, sub care am menținut flacară aragazului aprinsă, data pe minimum.

oua de pasti ceara de albine

Grupul Gătim cu Laura Laurențiu

Metoda de lucru pentru ouă încondeiate de Paști – decorarea ouălor

3. În lipsa instrumentului tradițional numit „pișiță” (sau „chișiță” prin alte zone) am improvizat și eu cum am putut, adică mi-am sacrificat o pensulă pentru tușul de pleoape (pe care oricum nu o foloseam). Cu această pensulă, înmuiată în ceară fierbinte, am început decorarea ouălor.
oua de pasti incondeiere
4. Ideea e de a acoperi cu ceară acele spații care se dorește să rămâna albe – adică linii ce separă oul în „meridiane” și conturul figurilor.

oua de pasti incondeiere
5. Se pregătesc vasele cu vopsele, punând în fiecare câte o lingură de oțet, care ajută la obținerea unor culori mai intense. Odată ce se usucă bine ceara, se introduc ouăle în vopseaua cea mai deschisă – galbenă – care trebuie sa fie caldă, dar nu fierbinte – pentru că s-ar topi ceara.
oua incondeiate de pasti in prima vopsea
6. Se scot ouăle din vopseaua galbenă și se lasă să se usuce bine. După ce se usucă bine vopseaua, se acoperă cu ceară spațiile care se dorește să ramană colorate în galben.

oua de pasti incondeiate tehnica de incondeiere pas cu pas

7. După ce am izolat bine spațiile ceea ce dorim să păstrăm galben, băgăm ouăle în vopseaua roșie.
oua de pasti incondeiate tehnica incondeierii oualor al doilea strat de culoare
8. După uscarea completă se acoperă cu ceară acele spații care se dorește să rămână colorate în roșu și se scufundă ouăle în vopseaua de culoare închisă (albastru, violet sau verde).
oua incondeiate de pasti cum se fac pas cu pas

Sigur, cei care doresc pot continua cu și mai multe nuanțe, până la negru. Pentru mine au fost prea multe și acestea trei :)).

Ouă încondeiate de Paști – finisarea ouălor

9. Dupa completa uscare a vopselei, se trece la dezvăluirea a ceea ce este dedesubt, prin înfierbantarea unei cârpe de bumbac sau in pe o plită (eu am presat-o în aceeași tigaie încinsă în care am ținut și ceara fierbinte) și ștergerea, cu grijă, a cojii ouălor. Parcă partea asta a fost chiar mai migăloasă decât decât încondeierea în sine.
oua de pasti incondeiate stergerea cerii de pe ouale vopsite
10. Coaja ouălor încondeiate, bine curățate de ceară, se unge cu ulei sau untură. Apoi… se ciocnesc cu milă și părere de rău, parcă, după atâta muncă, în ziua de Paște. Dacă în primele poze v-am arătat cele mai reușite ”exemplare”, iată-le și pe cele nu chiar așa de fală. La mijloc se observă unul, cu un cer înstelat-înnourat, pe care l-a semnat soțul meu – Vuki® :)). E chiar manopera lui. Cel rozaliu din dreapta e decorat de fiica mea. E clar că ei nu sunt atât de preocupați de simbolurile tradiționale, dar cred că s-au distrat mai bine decât mine.

oua incondeiate pas cu pas oua incondeiate de incepatori

Hristos a Înviat!

Poate îți place și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

16 comentarii la Încondeierea ouălor de Paști

  1. Luiza spune:

    Ale noastre stau la loc de cinste :) nu ne-a lasat sufletul sa le spargem ! sunt foarte frumoase! multumim!

  2. Roxana spune:

    Superbe!

  3. Draghici Larisa spune:

    superbe.anul asta o sa incercam si noi.copiii vor fi incantati.va ador doamna laura.

    • lauralaurentiu spune:

       Larisa, cu toate ca atunci cand le-am facut, am zis ca va fi pentru prima si ultima data, pentru ca sunt tare migaloase, anul asta m-am razgandit si mi-am confectionat chiar si instrumentul specific, numit „chisita”. Fii cu ochii pe blog, saptamana viitoarea revin cu un video pe aceeasi tema, chiar daca niciodata nu o sa am eu migala bucovinencelor care fac adevarate broderii pe oua, dar oricum decorul asta traditional le face mai deosebite.

      • Adinagrig spune:

        eu acum am descoperit site-ul tau si sunt incantata, abia astept sa incerc retele..cat despre oua, m-ai lasat masca sa zic asa, sper sa am puterea si rabdarea sa le fac si eu odata asa…ce fel de vopseluri ai folosit? din astea clasice din comert? de ce intreb: culorile mi se par vii si la astea din comert mie nu prea mi-au iesit vii in ultimul timp

      • lauralaurentiu spune:

         Adina, ca sa vezi ce potrivire, numai ce am terminat de incondeiat ouale pentru pastele mici. :). De data asta zic eu ca mi-au iesit cu mult mai bine, sotul meu mi-a confectionat un instrument specific – chisita – cu care treaba a mers mult mai bine decat cu pensula. Mai bine, mai rapid, cu mai multa precizie. :) Fara sa fi ajuns la maiestria maicuitei mele, zic eu ca au iesit destul de faine, pun si o poza. Folosesc vopsea de oua din comert in care adaug otet..

      • Borsloredana spune:

        sunt foarte frumoase,pacat ca noi aici nu gasim culori pentru vopsirea oualor

  4. Manda_alexa spune:

     Sunt suppper , dar trebuie sa ai rabdare si timp , si mai ales … ulei de albine !!
    Voi nu credeti ??

  5. Anci_224 spune:

    nu imi plak

    • Anonim spune:

      Domnisoara/doamna/domnule, caci nu stiu ce veti fi, nu trebuia sa va obositi
      sa postati sub doua nume diferite de la unul si acelasi calculator, sunteti
      ridicol(a)!
      „Andrada_02 (unregistered) wrote:

      ouale traditionale sunt cele rosi (simple)pentru ca Domnului nostru Iisus Hristos cand a varsat sange pentu noi nu a colorat ouale in o mie de culori …..astea sunt niste FIITZE de prost gust

      IP address: 109.197.81.35

      „Anci_224 (unregistered) wrote:

      nu imi plak

      IP address: 109.197.81.35

      Nici macar nu stii sa scrii (nici Andrada nu stie, bineinteles nici Anci) si iti versi pe aici naduful cu atata tendentiozitate. Te asigur ca o persoana de nivelul tau este de cel mai autentic prost gust, nu ouale incondeiate. Si ca sa te edifici si sa nu mai vorbesti in necunostinta de cauza, documenteaza-te: http://www.traditii.ro/mestesuguri.php?nr_articol=7 – este un articol despre stravechiul mestesug al incondeierii oualor, se pare ca cele mai vechi s-au descoperit intr-un mormant datand din anul 350 dupa Hristos. Sunt traditionale sau nu?

  6. Andrada_02 spune:

    ouale traditionale sunt cele rosi (simple)pentru ca Domnului nostru Iisus Hristos cand a varsat sange pentu noi nu a colorat ouale in o mie de culori …..astea sunt niste FIITZE de prost gust

  7. Anonymous spune:

    Sunt superbe! Tare multa rabdare trebyie sa ai

  8. laura laurentiu spune:

    Maria draga, eu am topit vreo doua lumanari de ceara (de la biserica) si le-am amestecat cu praf de carbune de lemn, din cel care se comercializeaza pentru gratar. Pensula pe care am folosit-o e una pentru machiaj, foarte mica. In rest… nu stiu ce probleme ar putea sa puna procedeul asta, afara de faptul ca e tare migalos si dureaza mult de tot. Eu iti doresc mult succes!

  9. Maria spune:

    In primul rand felicitari, imi place foarte mult acest blog, am incercat cateva dintre retete si au iesit foarte bune.
    Se apropie Paste si ma tenteaza sa fac cateva oua incondeiate, dar nu stiu de unde sa achizitionez cele necesare… daca ai putea sa ma ajuti cu o idee (stau in Timisoara). Multumesc!

  10. Miha spune:

    Felicitari pentru asa oua frumoase.Si mai ales pentru rabdarea de care ai dat dovada.
    Paste fericit!

  11. ama spune:

    felicitari! tare frumoase ouale.
    astea in mai multe culori mi se par cele mai dificil de facut.

PUBLICITATE
PUBLICITATE
CLOSE
CLOSE