Cautare in site
x inchide
PUBLICITATE
Clătite simple, rețetă video pas cu pas

Clătite simple, rețetă video pas cu pas

Reteta de
Adaugata la
PUBLICITATE

Clătite simple, rețetă video. Rețetă simplă de clătite explicată pas cu pas. Cum se fac clătitele fragede și subțiri?

Când aveam nu mai mult de 5-6 ani, îmi plăceau clătitele tare mult, atât de mult încât m-am gândit eu într-o bună zi, profitând de faptul că Buna plecase în fugă până la piață, să îi fac o frumoasă surpriză (și mie o tratație, desigur) și să fac o porție zdravănă de clătite. Nu avea ce să fie greu, doar văzusem cum Buna amestecă în castron și apoi le toarnă în tigaia bine încinsă.

Pentru că îmi plăceau dulci, am început, desigur, cu zahărul, cam un kilogram, pe care l-am turnat mai în castron, mai pe lângă castron… vă imaginați. Și dacă tot făcusem deja mizerie, nu a contat că am împrăștiat și ceva făină. Am turnat apă și-am amestecat bine, am pornit ochiul cel mare de la mașina de gătit electrică pe care o avea Buna pe acele vremuri – ce bine că nu era cu gaz! – mi-am încins tigaia și-am turnat un polonic zdravăn din minunatul meu aluat de clătite, jumătate în tigaie, celalaltă jumătate pe plita încinsă.

Evident, zahărul s-a caramelizat instantaneu și chiar în momentul în care Buna a intrat pe ușă, un nor gros de fum, ba parcă s-au văzut și vreo două mici flăcări, cuprinseseră bucătăria.

Și da, am scăpat cu bine, casa nu a ars. Nu cred că Buna mi-a făcut clătite în ziua aceea, nu avea pentru ce să mă recompenseze, dar nici nu îmi amintesc să mă fi pedepsit prea tare.

clatite-pentru-reteta-de-clatite-aperitiv-cu-branza-si-marar

De atunci, am mai învățat câte ceva, așa că pot să împărtășesc cu voi, fără emoție, rețeta mea de clătite. Le fac simple și… fără zahăr în aluat, desigur că doritorii pot adăuga puțin, așa cum am specificat și în lista ingredientelor.

Rețeta de clătite vă este oferită în colaborare cu prietenii mei de la Albalact, cei care colectează laptele lor cu gust bogat și catifelat doar de la fermierii români, ca parte a unui proiect în cadrul cărora ne-am propus să aducem în atenția cititorilor rețete și procedee autentice, accesibile fiecăruia. Pentru ca lucrurile să fie cum nu se poate mai clare, imediat mai jos de lista ingredientelor puteți viziona rețeta în format video, iar ceva mai jos veți găsi modul de preparare în format text (printabil). Spor la treabă!

Ingrediente Clatite:

  • 3 oua
  • 300 de grame de faina
  • 300 de ml. de lapte
  • 250-300 de ml. de apa minerala
  • 50 de grame de unt topit
  • 1 praf de sare
  • optional: 1-3 (maximum) linguri zahar
  • arome (numai daca faceti clatite cu umplutura dulce): 1 lingurita extract de vanilie sau 1 plic de zahar vanilat, coaja rasa de lamaie (daca va place)
  • 1-3 linguri de zahar (optional)
  • in plus: aproximativ 30 de ml. de ulei pentru prajit

Mod De Preparare Clatite, Rețeta Video:

Cum se face aluatul de clatite?

1. Ouale intregi se sparg intr-un castron si se bat cu sarea (poza 1).

2. Se adauga faina in 4-5 transe, dupa fiecare transa amestecand bine de tot cu telul in forma de para iar dupa ce faina a fost absorbita, adaugam si cate putin din lapte. Dupa ce faina si laptele s-au incorporat, se adauga extractul de vanilie si alte arome (daca folositi) si untul topit. Tot acum se adauga si zaharul, daca se foloseste (eu nu folosesc zahar la aluatul de clatite si daca optati sa il adaugati, atentie, nu mai mult de 1-3 linguri de zahar in compozitie pentru ca veti obtine clatite negricioase, zaharul se caramelizeaza in tigaie si le inchide la culoare) si se amesteca totul cu telul in forma de para sau cu mixerul. Insistati asupra cocoloaselor sa se desfaca bine.

Grupul Gătim cu Laura Laurențiu

Evident, daca faceti compozitia cu mixerul, lucrurile vor fi mult mai simple si cocoloasele… mult mai putine, pur si simplu puneti toate ingredientele intr-un castron si le mixati bine pana ce obtineti un aluat neted, curgator.

3. Dupa incorporarea completa a fainii, laptelui si a celorlalte ingrediente, putin cate putin, se incorporeaza in aluat apa minerala, amestecand insistent si energic (poza 1). Apa minerala se adauga treptat, pentru a ajusta consistenta aluatului de clatite.

4. In final, aluatul trebuie sa fie matasos, fara urma de cocoloase, cu o consistenta destul de lichida daca vreti clatite subtiri sau ceva mai grosut daca le vreti mai groase. Eu prefer clatitele fine si subtiri, pentru asta adaptez consistenta aluatului pana la una asemanatoare inghetatei topite.

Tineti cont ca aluatul pe masura ce se odihneste are tendinta de a se ingrosa, una dintre abordarile posibile este sa-l lasati la frigider 1 ora, apoi sa-l diluati cu apa minerala sau lapte pana la consistenta dorita, o alta este sa incepeti sa prajiti clatitele imediat, adaugand cate putin lichid de fiecare data cand simtiti ca si-a schimbat consistenta.

Cum se prajesc clatitele?

1. Incingeti bine tigaia, apoi ungeti suprafata tigaii cu grasime (daca folositi, daca nu, sariti peste acest pas). Eu ung tigaia cu o pensula, pentru ca nu imi place sa fie prea unsuroase clatitele.

2. Tinand tigaia ridicata de pe foc in mana stanga, turnati cu polonicul sau cu o cana aluatul de clatite in tigaia bine incinsa (trebuie sa sfaraie) in timp ce cu stanga rotiti tigaia asa incat aluatul sa alunece pe toata suprafata, formand un strat uniform.

3. Nu puneti mai mult aluat decat e nevoie sa se acopere uniform suprafata tigaii.

Diverse rețete de/cu clătite

reteta Clătite bănățene ca la ”Ana Lugojana”

Clătite bănățene ca la ”Ana Lugojana”

Clătite-aperitiv, cu carne și ciuperci

Clătite-aperitiv, cu carne și ciuperci

Tort de clătite cu urdă, ciocolată și fructe

Tort de clătite cu urdă, ciocolată și fructe

4. Asezati inapoi tigaia deasupra focului, care trebuie sa fie potrivit spre iute. Cand suprafata vizibila a aluatului isi pierde luciul si devine mata iar marginile clatitei incep sa devina aurii, e semn ca trebuie intoarsa clatita pe partea cealalta.

5. Clatitele se intorc de pe o parte pe cealalta cu o spatula de lemn/metal/silicon sau se pot arunca in sus cu tigaia, rasucindu-se in aer. Metoda cu spatula este, insa, mai sigura si la fel de rapida.

6. Dupa ce se intoarce, clatita se mai coace putin (20-30 de secunde), pana cand are usoare urme de rumenire pe partea expusa la foc.

7. Clatitele se scot din tigaie pe masura ce sunt coapte, lasandu-le sa alunece unele peste celelalte pe o farfurie intinsa.

8. Se continua la fel pana ce aluatul se epuizeaza.

Clatitele obtinute se pot unge cu gem, cu crema de ciocolata, cu nuca si miere, cu branza si cu o multime de umpluturi dulci sau sarate, se pot rula, impacheta sau aranja sub forma de tort. Asta e minunat la clatite, se pot adapta foarte usor gusturilor fiecaruia. :)

Spor la clatite si pofta mare!

loading...

Poate îți place și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Un comentariu la Clătite simple, rețetă video pas cu pas

PUBLICITATE
PUBLICITATE
CLOSE
CLOSE