Cautare in site
x inchide

Găluște – gomboți – cu prune, de post

Reteta de
Adaugata la

Găluște – gomboți – cu prune, de post, rețetă pas cu pas. Găluște cu prune de post, cum se fac? Cum să faci niște găluște cu prune delicioase și fragede din aluat de post, fără ouă.

Încercarea mea de a face găluște cu prune de post, fără ouă, nu are neapărat legătură cu faptul că în familia mea am fi tare cuvioși și cucernici, ci mai degrabă cu necesitatea de a reduce numărul ouălor consumate, dictată de valorile ușor crescute ale unor analize făcute de bărbatul meu. Întrucât specialiștii au fost de părere că nu e atât de serios încât să necesite medicație, dar că un regim alimentar mai atent va fi de ajutor, am început să reduc ouăle și grăsimile de pe unde se poate, fără costuri prea mari. Când zic costuri, mă refer la gust și textură, pentru că nu e nimeni într-o situație atât de gravă încât să impună măsuri atât de drastice.

Așadar, într-o zi în care am mâncat un prânz normal, ne-am gândit că nu ar strica să scot ouăle din desert… și au ieșit aceste minunate găluște cu prune, atât de moi, de fragede și de gustoase că nu s-ar fi putut nimeni plânge că le-ar lipsi ceva.

Au avut un singur defect, dar mare: de unde intenția mea inițială era să fim mai cumpătați, cu găluștele astea, cum au ieșit ele absolut nemaipomenite, făceam ce făceam și ne căutam, cu rândul, drum spre bucătărie… n-aș putea să spun care dintre noi a mâncat mai multe, dar până seara au cam dispărut.

Hai să povestesc pe îndelete despre facerea lor!

Ingrediente Găluște – gomboți – cu prune, de post

  • 550-600 de grame de cartofi rozalii (ideea e să rămână 500 de grame după ce sunt gata fierți și curățați)
  • 125 de grame de făină albă (tip 550 am folosit eu)
  • 75 de grame griș de grâu
  • 150 de grame de pesmet
  • 4 linguri de ulei vegetal (eu am folosit ulei de nucă, a dat o aromă irezistibilă, dacă nu aveți, e bun orice ulei cu gust neutru)
  •  sare
  • zahăr (sau fructoză, sau alt îndulcitor pulbere) după gust
  • 1 pliculeț de zahăr vanilat
  • 1 linguriță rasă de scorțișoară
  • 8 prune mari, sănătoase, eu am folosit jumătăți de prune congelate, în lipsa acestora se pot folosi prune din compot sau chiar câte 1 linguriță de magiun consistent pentru fiecare gălușcă

Preparare Găluște – gomboți – cu prune, de post:

1. Cartofii se spală foarte bine pe coajă, frecându-i cu un burete curat, se limpezesc și se pun la fiert într-o oală cu apă rece (cât să-i acopere de 2-3 degete) și 1 linguriță de sare. Se fierb cam 20 de minute, până se înmoaie bine (o furculiță îi străpunge cu ușurință) apoi se scurg de apă, se decojesc, pe cât e posibil, cât sunt încă fierbinți și se așează într-un castron încăpător. În imaginea de mai jos se observă că am folosit niște cartofi cu miezul foarte galben, cum nu se poate mai nimerit, că mi-a rezultat un aluat auriu de parcă ar fi fost făcut cu ouă de la țară!

Am zdrobit cartofii cu blenderul de mână. Da, nu se recomandă niciodată să prelucrăm cartofii la blender, pentru că devin foarte lipicioși, doar că acum nu facem piure, pe care îl dorim pufos, ci încercăm să obținem o bază pentru un aluat suficient de legat, fără să adăugăm ouă, așa că blenderul mi-a fost de mare ajutor.

galuste-cu-prune-de-post-preparare-reteta-pasul-1

2. Iată, asta e pasta lipicioasă de cartofi pe care am obținut-o, care va fi destul de caldă, încă, așa că o lăsăm să se mai răcorească și între timp punem o oală mare cu apă pe foc (4-5 litri).

galuste-cu-prune-reteta-de-post-mod-de-preparare-2

3. Între timp, încingem pe foc mediu o tigaie, adăugăm uleiul și imediat pesmetul. Amestecăm cu răbdare, până ce pesmetul devine brun-auriu și răspândește un miros plăcut de plăcintă coaptă. Răsturnăm pesmetul într-o farfurie, îl îndulcim după gust și adăugăm și zahăr vanilat și scorțișoară.

galuste-cu-prune-gomboti-cu-prune-de-post-reteta-pas-cu-pas-mod-de-preparare-3-retetecalamamaro

4. După ce pasta de cartofi s-a răcorit suficient, adăugăm grișul și făina și 1 praf de sare și frământăm rapid.

reteta-de-galuste-gomboti-cu-prune-de-post-framantarea-aluatului-retetecalamamaro

5. Nu urmărim în niciun caz să obținem un aluat vârtos, nici nu vom frământa prea mult, doar 2-3 minute, pentru că nu dorim nici să dezvoltăm rețeaua de gluten din făină, doar cât să se omogenizeze totul. Deși aluatul va fi molcuț, nu va fi foarte lipicios, se va lucra destul de ușor.

aluat-pentru-galuste-cu-prune-gomboti-de-post-retetecalamamaro

6. După cum deja v-am povestit, mă mândresc cu faptul că am fost destul de prevăzătoare ca să pun în toamnă niște jumătăți de prune la congelator. Sunt niște prune destul de mari, eu voi pune câte o jumătate în fiecare gălușcă (nici nu îmi place să le fac prea mari), așa că am folosit, pentru 16 găluște, 16 de astfel de jumătăți. Dacă preferați, puteți folosi prune întregi, puteți adăuga un pic de zahăr în mijlocul acestora etc. Important este, în cazul prunelor congelate, să nu le lăsați să se decongeleze, ci să le scoateți din congelator doar după ce ați terminat aluatul iar apa pentru fierberea găluștelor deja e pe punctul de a da în clocot. Dacă se vor înmuia, vor lăsa multă apă vor fi mult mai dificil de învelit în aluat.

reteta-de-galuste-gomboti-cu-prune-de-post-prune-congelate

7. Când apa din oala mare începe să fremete ușor, adăugați 1 linguriță cu vârf de sare, amestecați să se dizolve și reduceți focul la mediu-mic, să nu clocotească puternic. Pregătim pe planul de lucru un castronel mic cu apă, în care ne vom uda palmele înainte de a modela fiecare gălușcă. Cu palmele umede, rupem o bucată de aluat cam cât o minge de pingpong, o aplatizăm în palmă, adăugăm jumătatea de prună (proaspătă sau congelată, sau 1 liguriță de magiun de prune consistent) și apoi modelăm gălușca, cu grijă să nu rămână nelipită undeva.

reteta-galuste-gomboti-cu-prune-de-post-formarea-galustelor

8. Imediat ce am format gălușca, îi dăm drumul în apa care fierbe în oală, ne umezim palmele și ne apucăm de modelat altă gălușcă. Încercăm să lucrăm cât de repede posibil, ca să nu fie o diferență mare de timp între primele și ultimele găluște puse la fiert. După ce le-am adăugat pe toate în oală, trecem cu o spatulă pe fundul oalei, ca să ne sigurăm că nu sunt lipite găluștele. După ce s-au ridicat toate la suprafață se mai fierb la foc mic 4-5 minute, eventual se oprește focul și se acoperă oala cu un capac, așa încât grișul să se umfle și să facă aluatul foarte fraged.

reteta-galuste-cu-prune-gomboti-cu-prune-de-post-fierberea-galustelor

9. După ce găluștele au fiert, se scot cu o spumieră, scurgându-le bine de lichid, apoi se vor așeza direct în pesmetul aromat pregătit la punctul 3.

preparare-galuste-gomboti-cu-prune-de-post-retetecalamamaro

10. Se tăvălesc găluștele în pesmetul aromat, să se îmbrace bine pe toate părțile, apoi se aranjează pe un platou.

reteta-cu-poze-galuste-cu-prune-de-post-gomboti-de-post-retetecalamamaro-preparare-4

galuste-gomboti-cu-prune-de-post-galuste-cu-prune-vegane-reteta-pas-cu-pas

11. Evident, primele se servesc calde. Primul supliment le va găsi călduțe… al doilea, al treilea, deja reci, dar la fel de fragede, moi și aromate. Poftă mare!

galuste-cu-prune-reteta-de-post-gomboti-cu-prune-de-post-galuste-cu-prune-cu-aluat-de-post-retetecalamamaro

loading...

Poate îți place și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 comentarii la Găluște – gomboți – cu prune, de post

  1. Service GSM spune:

    Arata bine!

  2. Eater spune:

    Arata delicios! Am sa incerc si eu reteta !

  3. Daiana spune:

    Fara ou! Nu m-am gandit pana acum pentru ca reteta invatata din famile intodeauna continea oua. Buna idee, o sa incerc si eu!

  4. Ultima data am mancat in Brasov, pe pietonala, si au fost un adevarat deliciu, mai ales ca au fost serviti „la mana”, marturiseste lenea din mine :”>

CLOSE
CLOSE