Cautare in site
x inchide
PUBLICITATE
Pajitura cu pere si ciocolata

Pajitura cu pere si ciocolata

Reteta de
Adaugata la
PUBLICITATE
Anul trecut am organizat pe culinar.ro un concurs tematic, s-a numit Sezonul abundentei si competitorii s-au intrecut in a posta retete cu specific de toamna. Intamplarea face ca ziua mea de nastere sa fie chiar in perioada in care acest concurs s-a desfasurat, iar una dintre concurente, Cristina Radu, mi-a facut unul dintre cele mai frumoase omagii pe care le-am primit vreodata, dedicandu-mi reteta unei prajituri. Reteta ei a fost, de altfel, apreciata de toti juratii, clasandu-se a doua in concurs. Am hotarat sa incerc sa pregatesc si eu aceasta reteta de prajitura care mi-a fost dedicata cu atata sensibilitate de Cristina, i-am adus, marturisesc, mici modificari (nimic esential) si a iesit o prajitura delicioasa al carei aspect foarte sofisticat nu lasa sa banuiesti cat de usor este de facut, desertul ideal cu care sa impresionezi niste oaspeti de soi.
prajitura cu pere si ciocolata

Ingrediente (pentru o forma rotunda de 24 cm. diametru):

  • 250 de grame de smantana pentru frisca
  • 3 oua marisoare
  • 100 de grame de zahar
  • 30 de ml. de visinata (reteta Cristinei cerea vin rosu sec, eu am descoperit ca imi lipseste din camara si am inlocuit cu visinata)
  • coaja rasa de la o portocala (sau lamaie)
  • 200 de grame de faina
  • 25 de grame de cacao
  • 1 lingurita de praf de copt
  • 7 pere
  • 14 caise deshidratate (sau prune)
  • 3 linguri de miere de albine
  • extract de vanilie (1 lingurita de esenta de vanilie sau semintele dintr-o pastaie de vanilie naturala)
  • 1 lingura de fistic decojit
Ultima rețetă publicată

Preparare:

Grupul Gătim cu Laura Laurențiu
Se bate smantana pentru frisca, se indulceste cu zaharul si se continua baterea pana cand se intareste (nu e nevoie sa fie chiar „bat”). Se adauga coaja rasa de portocala si cate un ou, pe rand.
prajitura cu pere si ciocolata 1
Dupa fiecare ou adaugat se mixeaza scurt, cu mixerul pe viteza mica, doar cat sa se incorporeze. Dupa ce toate ouale s-au incoporat, se adauga faina amestecata cu cacaua si praful de copt.
prajitura cu pere si ciocolata 2
Se amesteca aluatul cu miscari pe verticala, de jos in sus. Se adauga si visinata (sau vinul rosu sec) si se omogenizeaza.
prajitura cu pere si ciocolata 3
Se aprinde cuptorul si se seteaza la 200 de grade Celsius.
Aluatul se toarna intr-o forma rotunda de 24 cm. (preferabil cu inel detasabil) si se niveleaza. (Daca se foloseste o forma antiaderenta nu e nevoie sa se unga, o forma obisnuita e de preferat sa se unga cu unt si sa se tapeteze cu faina).
Se curata perele de coaja fara a indeparta codita. Se scobesc in interior (daca perele sunt coapte o lingurita e foarte potrivita pentru aceasta operatie), eliminandu-se semintele. In fiecare para se indeasa cate 2 caise uscate.
prajitura cu pere si ciocolata 4
Perele astfel pregatite se indeasa in aluatul din forma si se presara pe deasupra cu fisticul tocat mare.
prajitura cu pere si ciocolata 5
Se da forma la cuptorul deja incins; dupa 10 minute, temperatura in cuptor se reduce la 180 de grade Celsius. Se coace prajitura timp de 1 ora in total. Dupa 45-50 de minute, e bine sa se verifice si daca se considera ca e destul de rumena, sa se acopere cu 1 coala de hartie de copt sau folie de aluminiu. Prajitura coapta se lasa sa se raceasca in forma.
prajitura cu pere si ciocolata 6
Dupa ce s-a racit complet, se transfera cu grija pe un platou. Se da in clocot mierea cu esenta de vanilie si se ung perele si suprafata prajiturii cu acest amestec. Prajitura e gata de servit.
prajitura cu pere si ciocolata 7
E foarte aromata si cu o consistenta incantatoare.

Poate îți place și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

9 comentarii la Pajitura cu pere si ciocolata

  1. lauralaurentiu spune:

    Cristina draga, eu iti multumesc pentru gestul atat de delicat! te pup cu drag, prajitura a fost minunata!

  2. lauralaurentiu spune:

    Liana10, chiar daca s-au innegrit, nu cred sa le fi stricat ceva, eu stiu ca tu faci prajituri aspectuoase :).

  3. lauralaurentiu spune:

    diamond, ma bucur sa te revad :). E buna de tot, asa e :).

  4. lauralaurentiu spune:

    Vert Ange – asa e, e foarte gustoasa si cu un aspect incantator prajitura asta!

  5. Radu Cristina spune:

    Ma bucur tare mult ca ati incercat reteta si ca va si place..m-ati facut tare fericita ..
    este o mare onoare pentru mine ..
    va multumesc..

    o zi frumoasa!
    va pup,
    cris

  6. Liana10 spune:

    Foarte bine arata, e de efect! Am facut si eu un tort cu pere, cu tot cu codita si in ciuda faptului ca le-am acoperit cu folie de aluminiu, tot s-au innegrit..am sa-l postez curand…pupici

  7. diamond spune:

    super buna!

  8. VertAnge spune:

    Frumoasa si delicioasa!

PUBLICITATE
PUBLICITATE
CLOSE
CLOSE