Cautare in site
x inchide

Pappa col pomodoro

Reteta de
Adaugata la

Prima reteta pe care am invatat sa o pregatim la Scoala de bucatarie a Lellei din Siena a fost o supa toscana (chiar sieneza) straveche: pappa col pomodoro. Originile acestei supe se regasesc in evul mediu, cand multe ingrediente care ar fi fost necesare pentru a face o mancare mai sofisticata lipseau iar oamenii erau obligati sa isi foloseasca inventivitatea ca sa creeze cu foarte putine resurse o mancare gustoasa si hranitoare; evident, rosiile au fost adaugate mai tarziu, dupa ce au ajuns in Europa. Aceasta supa are la baza painea toscana, la randul ei deosebita, pentru ca nu contine pic de sare; explicatia se gaseste tot in evul mediu, cand orasele-state isi imparteau riguros influenta asupra teritoriilor si resurselor, iar Toscana nu beneficia de propriile zacaminte de sare, aceasta fiind considerata un adevarat lux. Asadar, pappa al pomodoro, mancare simpla, a oamenilor de rand, este in acelasi timp o supa hranitoare si o modalitate excelenta de a recicla resturi de paine veche, pentru ca supa va fi cu atat mai reusita cu cat painea folosita va fi mai veche, ne-a atentionat Lella.

Pappa col pomodoro

Intr-atat de populara a devenit aceasta supa groasa toscana pe tot teritoriul Italiei, incat i s-a dedicat o melodie devenita la randul ei foarte cunoscuta „Viva la pappa col pomodoro”, lansata in 1965 si interpretata magistral de Rita Pavone. Dincolo de ritmul alert si verva interpretativa a Ritei, versurile melodiei au o tenta sociala, identificand pappa al pomodoro ca mancare a celor saraci, intr-o traducere aproximativa ar suna cam asa: „Istoria ne-a invatat/ Ca un popor flamand va face in final o revolutie/ De aceea foamea trebuie combatuta/ Deci „pofta buna”/ Sa luam micul dejun/ Traiasca pappa col pomodoro/ Traiasca pappa col pomodoro etc.”


Asadar, dupa atata istorie, sa ne intoarcem la aceasta supa cu ingrediente foarte simple, careia marturisesc ca nu i-am acordat prea multa incredere nici eu insami, dar care in final m-a surprins prin savoarea ei (barbatul a cerut si supliment!).

Ingrediente Pappa col pomodoro:

  • 1-2 catei de usturoi/persoana
  • 2 linguri de ulei de masline extravirgin/persoana
  • ~2 felii zdravene de paine veche/persoana
  • rosii proaspete sau din conserva (aproximativ 100-150 de grame/ persoana, in cazul in care sunt proaspete)
  • 1-2 legaturi de busuioc
  • supa de carne (sau de legume) in cantitatea ceruta pentru a obtine o supa groasa
  • sare, piper, ardei iute dupa gust
  • in plus: ulei de masline extravirgin pentru finisat supa in momentul servirii
  • optional: se pot adauga si alte legume in supa (morcovi, de exemplu) si se poate servi, la dorinta, presarata cu parmezan razuit

Preparare: Lella pregateste usturoiul:

Preparare Pappa col pomodoro 1
Uleiul de masline extravirgin se pune intr-un vas (de preferinta ceramic) si in acest ulei rece se pun cateii de usturoi. Se pune vasul pe foc si se supravegheaza atent, cateii de usturoi trebuie sa isi dezvolte aroma dar sa nu se rumeneasca.
Preparare Pappa col pomodoro 2
Ingredientele sunt dinainte pregatite si cursantii le pot vedea foarte bine (indiferent de locul in care sunt asezati) in oglinda asezata deasupra blatului de lucru:
Preparare Pappa col pomodoro 3
Deindata ce se simte aroma de usturoi se adauga busuiocul in vas.
Preparare Pappa col pomodoro 4
Deindata ce isi dezvolta aroma si busuiocul se adauga feliile de paine si se amesteca bine cateva minute, pana cand se imbiba bine in uleiul aromat. Daca se doreste sa se foloseasca ardei iute, acum este momentul sa il adaugati si pe el.
Preparare Pappa col pomodoro 5
Dupa ce feliile de paine sunt bine imbibate cu uleiul, asa incat devin aurii (la nevoie se mai adauga putin ulei de masline), se adauga rosiile taiate in cuburi (proaspete sau rosii din conserva).
Preparare Pappa col pomodoro 6

Supa trebuie sa fie fierbinte, clocotita:

Preparare Pappa col pomodoro 7
Se adauga cateva polonice de supa in vasul cu painea si rosiile si se incepe sa se marunteasca painea cu o lingura sau spatula de lemn, pana la obtinerea unor bucatele aproximativ egale in marime de 1-2 cm.
Preparare Pappa col pomodoro 8
Se dilueaza cu supa fierbinte si se acopera cu capacul, trasferand vasul pe foc mic. Pappa al pomodoro se va fierbe acoperita timp de o ora, amestecand la fiecare 5 minute, pentru ca painea are tendinta sa se prinda de fund. La nevoie, se dilueaza cu supa (la final, trebui sa se obtina o supa-crema destul de consistenta dar in timpul fierberii se va evapora mult).
Preparare Pappa col pomodoro 9
La finalul orei necesare pentru gatire, se scot cateii de usturoi, bucatile de rosii mai mari ramase, frunzele si eventual bucati de paine care au ramas mai mari si se paseaza, apoi se adauga inapoi in supa. Se ajusteaza gustul cu sare si piper (daca se foloseste paine sarata, evident ca va trebui mai putina sare) si se serveste supa fierbinte, cu cateva picaturi de ulei de masline extravirgin picurate deasupra (sau cu parmezan ras).
Preparare Pappa col pomodoro 10
Supa este surprinzator de buna iar painea are o consistenta oarecum asemanatoare cu galustele. Bun de tot! Viva la pappa col pomodoro!
loading...

Poate îți place și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 comentarii la Pappa col pomodoro

  1. Roxana D. spune:

    Am facut minunea asta si e buna de sa-ti lingi degetele, nu alta. Mi-a mai ramas putina de ieri si o mananc acum, mi-e mila sa o arunc. Si-a pastrat gustul foarte bine, desi ma asteptam ca painea din ea sa nu mai fie gustoasa a doua zi. E ca noua. Adica minunata!

    • lauralaurentiu spune:

      Nici mie nu mi-a venit sa cred cat de buna este supa asta, am fost destul de reticenta inainte de a o gusta dar s-a dovedit superba. Ma bucur enorm ca ti-ai facut curaj sa o incerci si ca ti-a placut. Sa-ti fie de bine. :)

      • Roxana D. spune:

        Multumim noi de reteta! Categoric o vom mai face si alta data ca ne-a placut foarte mult la amandoi. Si se face tare, tare usor!

CLOSE
CLOSE