Cautare in site
x inchide
PUBLICITATE
Cornulețe fragede cu borș - rețetă de post

Cornulețe fragede cu borș – rețetă de post

Reteta de
Adaugata la
PUBLICITATE

Cornulețe fragede cu borș – rețetă de post. Rețetă cornulețe fragede cu rahat. Cornulețe din aluat fraged cu borș și ulei, rețetă cu poze pas cu pas. Cum se fac cornulețele fragede cu borș, rețetă culinară. 

Drept să vă spun, a fost pentru prima dată când am încercat aceste cornulețe fragede cu borș, despre care am tot auzit, dar care în zona unde locuiesc eu nu sunt tocmai cunoscute. Răsfoind deunăzi cartea de bucate a Silviei Jurcovan, mi-a căzut sub ochi, dintr-o dată, titlul ”Cornulețe fragede cu borș”.

ALTE REȚETE DE CORNULEȚE

Ahaaa, mi-am zis, uite unde se pitise rețeta asta, nefiindu-i greu să se ascundă, de fapt, printre cele șapte sute și mai bine de pagini ale cărții doamnei Silvia!

Ca toate lucrurile bune, și această rețetă de cornulețe, de fapt de aluat fraged, este foarte, foarte simplă. Pe mine m-a intrigat un pic cantitatea de drojdie folosită în carte, se recomandau 25 de grame de drojdie proaspătă la 250 de grame de făină, de aceea mi-am luat libertatea de a adapta un pic rețeta, reducând cantitatea de drojdie la jumătate.

cornulete prim plan sectiune

Cornulețele au ieșit excepțional de fragede și gustoase, de altfel, bărbatu-meu le-a mâncat pe toate, o tavă întreagă, așa că ziua de azi nu le-a mai găsit printre noi. Încântarea mea de a fi descoperit un aluat atât de bun nu are margini, așa că în curând plănuiesc să-l folosesc și pentru alte preparate (stați pe-aproape).

Ingrediente Cornulețe fragede cu borș, rețetă de post

  • 275 de grame de făină obișnuită (eu am folosit făină tip 650)
  • 4 grame drojdie uscată sau 12 grame drojdie proaspătă (1/2 de pachețel sau 1 linguriță, în cazul drojdiei uscate, respectiv 1/2 de cubuleț de drojdie proaspătă de 25 de grame)
  • 25 de grame de zahăr
  • 1 lingură de apă
  • 1 praf generos de sare (1/2 linguriță)
  • coaja rasă (doar partea galbenă) de la 1 lămâie
  • 1 plic de zahăr vanilat
  • 100 ml. de borș
  • 125 ml. de ulei (de floarea soarelui sau alt ulei vegetal cu gust neutru), pentru varianta de post sau 125 grame de untură sau 160 de grame de unt cu 80% grăsime, pentru varianta de dulce
  • umplutură: rahat colorat, magiun de prune consistent, nucă etc (la alegere)
  • 80 de grame de zahăr pudră vanilat pentru tăvălit cornulețele coapte

Cornulețe fragede cu borș, adaptarea rețetei pentru varianta cu unt sau untură

Eu am făcut varianta de post a rețetei de cornulețe fragede cu borș, folosind uleiul. Dacă veți dori să faceți cornulețe de dulce, așa cum am specificat în lista de ingrediente de mai sus, înlocuiți cei 125 ml de ulei fie cu 125 grame de untură fie cu 160 de grame de unt cu 80% grăsime, atât untura cât și untul să fie moi, la temperatura camerei. Vă asigur, însă, că această variantă de post a aluatului e uimitor de fragedă și gustoasă, vor ieși niște cornulețe minunate. iată cum am procedat.

Cornulețe fragede cu borș, rețetă de post, pregătirea aluatului

1. Am folosit drojdie uscată și într-un castronel am amestecat-o cu zahărul apoi am adăugat 1 lingură de apă plată, la temperatura ambientală. Dacă folosiți drojdie proaspătă, frecați-o cu zahărul până devine lichidă, așa cum am arătat aici (vezi video, min.1:00), apoi diluați-o cu apa. Fie că folosiți drojdie proaspătă, fie uscată, după ce ați făcut cele deja menționate, lăsați-o deoparte până la suprafață încep să apară mici bule de spumă (vreo 10 minute).

2. Între timp, răzuiți lămâia de coajă, pe care în prealabil e bine să o spălați cu apă caldă și să o ștergeți bine cu un prosop de bucătărie curat. Ne interesează doar partea galbenă de la suprafață, aceea este aromată și o vom colecta pe o farfurie, partea albă de dedesubt e amară.

cornulete-cu-bors-lamaie-rasa-pentru-aromatizarea-aluatului-de-post-cu-bors

3. Se pune făina într-un castron și se adaugă sarea, coaja de lămâie răzuită și zahărul vanilat. Se amestecă bine, să se omogenizeze perfect.

cornulete-cu-bors-reteta-de-post-adaugarea-aromelor-in-faina

4. După ce a trecut timpul recomandat pentru activarea drojdiei, se face o adâncitură în mijlocul făinii din castron, în care se va turna mai întâi drojdia activată.

aluat-pentru-cornulete-cu-bors-adaugarea-drojdiei-activate

5. Imediat după drojdie, se adaugă în aceeași adâncitură din făină și borșul, scos din frigider cu ceva timp înainte, să se aclimatizeze.

aluat-pentru-cornulete-cu-bors-adaugarea-borsului-peste-faina-si-drojdie

6. Peste drojdia activată și borș se adaugă și uleiul.

aluat-pentru-cornulete-cu-bors-adaugarea-uleiului-peste-faina-bors-si-drojdie

În cazul în care pregătiți cornulețe fragede în varianta de dulce, procedați invers: omogenizați cu degetele untul sau untura în făină, abia apoi adăugați drojdia activată și borșul, pe care le veți îngloba cu lingura de lemn.

7. Se amestecă toate ingredientele pentru aluatul de cornulețe fragede cu borș, începând din mijloc, cu o lingură de lemn, așa încât lichidele să se înglobeze în făină.

aluat-pentru-cornulete-cu-bors-prepararea-aluatului

8. După înglobarea lichidelor, aluatul se frământă rapid, doar puțin, ca să nu dezvoltăm inutil rețeaua de gluten din făină, ceea ce ar duce la obținerea unui aluat elastic, mai puțin fraged. Veți vedea, aluatul e oricum gras, complet nelipicios, prin frământare ne vom asigura doar că este bine omogenizat și îi vom da o formă de bilă.

framantare-aluat-cornulute-cu-bors

9. Se acoperă castronul cu aluatul modelat în formă de bilă cu folie alimentară sau cu un șervet umed, împăturit în patru, și se lasă să se odihnească la temperatura bucătăriei timp de 30 de minute.

aluat-pentru-cornulete-cu-bors-lasat-la-dospit

Cornulețe fragede cu borș, rețetă de post, modelare și umplere

10. Se aprinde cuptorul și se fixează la 180 de grade Celsius, fără ventilație.

11. După ce aluatul cu borș pentru cornuețe s-a odihnit, se împarte în 6 părți egale. Fiecare bucată se va modela sub forma unei mingi.

impartirea-aluatului-cu-bors-pentru-cornulete

12. Doamna Silvia Jurcovan recomanda întinderea aluatului pe o bucată de nylon gros, eu l-am întins pe foaie de copt, la început, apoi am renunțat la ea, merge la fel de bine să se întindă direct pe planul de lucru (foarte bine curățat și șters). Se întinde, așadar, pe rând, fiecare din cele 6 bucăți de aluat în care am împărțit aluatul, cu ajutorul sucitorului, într-un disc cu diametrul de aproximativ 22 centimetri.

aluat-cu-bors-pentru-cornulete-intinderea-cu-sucitorul

13. Discurile se împart în 6-8 sectoare de cerc egale între ele, în funcție de câte bucăți veți tăia, veți obține 36-48 cornulețe, evident, dacă optați să le împărțiți în 8, veți obține 48 de cornulețe mai mici.

cornulete-cu-bors-portionarea-aluatului-pentru-cornulete

14. La baza fiecărui sector de cerc obținut (în partea mai lată) se așează umpluturile: eu am pus câte două cubulețe mici de rahat colorat, dar se pot folosi și alte umpluturi: câte 1 linguriță mică dintr-un magiun de prune foarte consistent sau un gem acrișor amestecat cu nucă măcinată până când devine dens și nu mai curge.

cornulete-cu-bors-umplute-cu-rahat-mod-de-preparare

15. Se rulează aluatul, cu umplutura în interior, de la bază spre vârf, obținând cornulețele.

formare-cornulete-cu-bors-umplute-cu-rahat

16. Cornulețele astfel formate se curbează ușor (sau nu, după cum preferați), ca să capete forma clasică de cornuleț, și se așează într-o tavă căptușită cu hârtie de copt. Se lasă să se odihnească 10-15 minute înainte de a le da la copt.

cornulete-cu-bors-umplute-cu-tahar-varianta-de-post-cornuletele-aranjate-in-tava-gata-de-copt

Cornulețe fragede cu borș, rețetă de post, coacere și finisare

17. Cornulețele fragede de post se coc în cuptorul preîncins la 180 de grade Celsius, foc mijlociu la cuptoarele pe gaz, la o înălțime medie, timp de 20-25 de minute, până se rumenesc ușor, în special la capete, care trebuie să devină brun-aurii, iar pe deasupra să aibă o tentă foarte discretă de rumen, să fie aproape albe. Cornulețele sunt bine coapte în interior în această fază iar dacă s-ar ține mai mult la cuptor, s-ar arde capetele și partea care vine în contact cu tava.

cornulete-cu-bors-varianta-de-post-cu-umplutura-de-rahat-coapte-in-tava@lauralaurentiu

18. Se pune zahărul pudră vanilat într-un castron și se tăvălesc în el cornulețe fierbinți, să se îmbrace bine cu zahăr. Dacă le lăsăm să se răcească, nu mai aderă zahărul pudră de ele, așa că e bine să lucrăm repejor.

cornulete-din-aluat-cu-bors-reteta-de-post-de-cornulete-cu-umplutura-de-rahat-pudrate-cu-zahar-vanilat

Servire cornulețe fragede cu borș

Aceste cornulețe fragede cu borș se servesc după ce s-au răcit complet. Merg de minune la ceai sau la cafea și… de fapt, merg foarte bine pe gât în jos, pentru că altfel nu se explică faptul că bărbatu-meu a dat gata o tavă de cornulețe în doar câteva ceasuri. I-o fi fost și dor, ce-i drept, dar și ele au fost nemaipomenit de fine și de fragede.

cornulete-de-post-cu-bors-umplute-cu-rahat-reteta-pas-cu-pas-reteta-de-cornulete-cu-bors

De fapt, despre făgezimea cornulețelor, zic eu că-i mai bine să vă arăt o singură poză cu secțiunea, mai grăitoare decât o mie de cuvinte pe care le-aș putea eu înșira.

sectiune-cornulete-fragede-cu-bors-si-umplutura-de-rahat
Să vă fie de folos!

loading...

Poate îți place și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 comentarii la Cornulețe fragede cu borș – rețetă de post

  1. Marinela Abele spune:

    Doamna Laura, abia astept sa le incerc. Ati avea vreo recomandare cu ce as putea sa inlocuiesc borsul? Nu am de unde sa iau si tare vreau sa le incerc.
    Multumesc.

PUBLICITATE
PUBLICITATE
CLOSE
CLOSE