Placinta banateana de la sat

Autor: Laura Laurentiu

Azi am copt o plăcintă rustică, inspirată de bunicile din Banatul de odinioară. Bună mai e și azi, Doamne, placinta asta! Cum miroase a copilărie în toată casa, în timp ce se coace în cuptor… cât e pufoasă e plăcinta, cum se desface in fâșii aluatul ăsta, ce gust robust și parfumat are! Și cât de rumenă si frumoasa plăcintă, ia uite:Plăcintă bănățană de la sat, reteta placinta cu branza

Timp de pregatire: ore
Timp de gatire: ore
Timp Total: ore
Numar portii: 24 portii
Grad de dificultate: mediu

Ingrediente Placinta banateana de la sat:

  • 1 kilogram de faina
  • 600 ml. de lapte acru (iaurt, lapte batut)
  • 1 lingurita de sare
  • 1 lingura de zahar
  • 25 de grame de drojdie proaspata sau 7 grame de drojdie uscata (eu am folosit uscata)
  • 100 de grame de untura de porc
  • 250 de grame de branza de vaci, proaspata
  • 1 ou
  • 100 de grame de telemea rasa
  • 1 galbenus
  • 3 linguri de lapte

Preparare:

Se amesteca drojdia proaspata cu zaharul pana se lichefiaza. Se adauga 1 lingura de faina si aproximativ 100 de ml. de lapte acru, la temperatura camerei; se lasa sa dospeasca drojdia, aproximativ 10 minute. (In cazul in care folositi drojdia deshidratata, se amesteca, pe uscat, cu o lingura de faina, se dilueaza adaugand, cate putin, 100 de ml. de iaurt si se asteapta, deasemenea, 10 minute pana se umfla.)Faina se cerne intr-un bol incapator si se amesteca cu sarea. Se face o gaura la mijloc, se adauga maiaua dospita, apoi restul de lapte batut (iaurt), la inceput amestecand, apoi se framanta energic pana la obtinerea unui aluat neted, elastic, care nu mai adera de peretii vasului si se dezlipeste de pe maini (daca aluatul e prea moale, mai adaugati cate o lingura de faina, dimpotriva daca e prea vartos, se adauga cate o lingura de iaurt, pana la obtinerea consistentei ideale; calitatea fainii influenteaza mult cantitatea de lichid absorbita):placinta banatana de la sat 1

Aluatul se aseaza intr-un bol uns cu ulei si se acopera cu un prosop umed, incalzit, apoi se pastreaza intr-un loc caldut si ferit de curent pana ce isi dubleaza volumul.Se cantareste, intre timp, untura, si se pastreaza la temperatura bucatariei:

placinta banatana de la sat 3

Se pregateste, deasemenea, umplutura, amestecand branza de vaci, 1 ou intreg si telemeaua rasa:

placinta banatana de la sat 2

Intre timp, aluatul pare-se ca s-a comportat conform asteptarilor, dezvoltandu-se frumos:

placinta banatana de la sat 4

Pe planul de lucru uns cu putina untura, se rastoarna aluatul si se aplatizeaza cu palmele pana la obtinerea unui dreptunghi (destul de mare va fi) cu grosimea de aproximativ 8 mm. Se pastreaza cam o lingura de untura deoparte, cu restul se unge aluatul pe toata suprafata:

placinta banatana de la sat 5

Se ruleaza aluatul astfel uns si se lasa sa se odihneasca aproximativ 7-8 minute:

placinta banatana de la sat 6

Dupa trecerea acestui timp, pentru a manipula aluatul mai usor, am taiat ruloul in doua parti egale, carora, pe rand, le-am aplicat acelasi tratament – mai intai, am aplatizat ruloul cu ajutorul sucitorului pana la obtinerea unui dreptunghi cu grosimea de aproximativ 5 mm.:

placinta banatana de la sat 7

Am taiat aluatul in patratele cu latura de aprox. 10 cm., pe fiecare patratica punand cate o lingurita de umplutura (trebuie sa ramana 1-2 linguri de umplutura pt. finisat):placinta banatana de la sat 8

Am indoit patratelele in doua, formand rulouri pe care le-am asezat cu linia de imbinare in jos:

placinta banatana de la sat 9

Am pregatit o tava cu hartie de copt – atentie, am folosit o tava mult mai mare decat una obisnuita, are 30/48 de cm si nu a fost tocmai incapatoare, am cam inghesuit placintele! – si am asezat placintele in tava, cu imbinarea aluatului la baza, ungandu-le, pe fiecare in parte, cu untura pe toata suprafata:

placinta banatana de la sat 10

Se lasa placintele sa creasca in tava, aproximativ 30 de minute, intr-un loc cladut. Intre timp, cuptorul se incinge la 210 grade. Dupa trecerea celor 30 de minute, se bate galbenusul cu 3 linguri de lapte, se amesteca cu cele 1-2 linguri de umplutura pastrate si se toarna aceasta compozitie deasupra placintelor:

placinta banatana de la sat 11

Se introduce tava in cuptorul deja incins. Temperatura se mentine la 210 grade timp de 10 minute, apoi se scade la 180 de grade pentru inca 25-30 de minute, pana cand placintele sunt frumos rumenite:placinta banatana de la sat 12

Se lasa sa se racoreasca putin in tava, apoi se scot pe o tava. Sunt minunate atat calde, cat si reci. O sectiune:

Placinta banatana de la sat, placinta cu branza, sectiune

Print Friendly

Lasa un comentariu

52 Comentarii la "Placinta banateana de la sat"


Vizitator
Zoe Radu
14 iulie, 2013

Deliciase….multumim, Laura!

Vizitator
Alessie
16 martie, 2013

Buna, Laura, felicitari pentru reteta, arata super si sunt sigura ca si gustul este la fel. As vrea tare mult sa o fac, am doar 2 intrebari. Se poate folosi unt in loc de untura? A doua este mai precis o nelamurire in legatura cu poza cu acele patratele pe care aplic umplutura. Nu inteleg cum din patratele pot iesi niste rulouri atat de mari. Te rog mult daca ai timp, sa-mi raspunzi pentru ca abia astept sa o execut. Multumesc, pupici.

Vizitator
Alessie
16 martie, 2013

Buna, Laura, felicitari pentru reteta, arata super si sunt sigura ca si gustul este la fel. As vrea tare mult sa o fac, am doar 2 intrebari. Se poate folosi unt in loc de untura? A doua este mai precis o nelamurire in legatura cu poza cu acele patratele pe care aplic umplutura. Nu inteleg cum din patratele pot iesi niste rulouri atat de mari. Te rog mult daca ai timp, sa-mi raspunzi pentru ca abia astept sa o execut. Multumesc, pupici.

Vizitator
Alessie
16 martie, 2013

Buna, Laura, felicitari pentru reteta, arata super si sunt sigura ca si gustul este la fel. As vrea tare mult sa o fac, am doar 2 intrebari. Se poate folosi unt in loc de untura? A doua este mai precis o nelamurire in legatura cu poza cu acele patratele pe care aplic umplutura. Nu inteleg cum din patratele pot iesi niste rulouri atat de mari. Te rog mult daca ai timp, sa-mi raspunzi pentru ca abia astept sa o execut. Multumesc, pupici.

Vizitator
lauralaurentiu
18 martie, 2013

Draga mea, sigur ca poti pune unt, dar untura are un „ceva” al ei care face aluaturile sa devnina foarte fragede. Rulourile nu sunt mari, sunt formate chiar din acele mici patratele, bineinteles, au crescut ca orice aluat dospit.

2013/3/16 Disqus

Vizitator
Alessie
19 martie, 2013

Multumesc pentru raspuns. Abia astept sa o probez, numai ca m-a prins postul din urma… :) Pupici

Vizitator
Ioana
16 mai, 2012

Ce frumoase sunt:) daca le umplu cu telemea+marar oare ce iese? :D

Vizitator
lauralaurentiu
16 mai, 2012

Ceva bun, fara indoiala :).