Cautare in site
x inchide
PUBLICITATE
Biscuiti cu susan

Biscuiti cu susan

Reteta de
Adaugata la
PUBLICITATE

Am vazut o poza cu acesti biscuiti acum vreo doua saptamani, pe un blog frantuzesc, si mi-a ramas gandul la ei. Cum v-am spus deja ca sunt de parere ca niciodata nu stii destule retete de fursecuri si mici prajiturele pentru platourile de sarbatori, m-am gandit ca in acest an frumuseii astia si-ar putea face cu succes loc printre celelalte mici delicii cu care o sa-mi rasfat oaspetii. Fata de reteta din care m-am inspirat, diferita e doar crema, care in cazul meu e un dulce de leche (crema de caramel din lapte condensat). Nici nu voi insista asupra retetei de crema, pentru ca autoarea retetei a folosit o crema cumparata din comert, cred ca fiecare poate folosi nutella, de exemplu, cu rezultate foarte bune. Biscuitii sunt foarte fragezi si fini, imi amintesc de alfajores (biscuiti argentinieni cu amidon de porumb) iar ideea de decor e pur si simplu geniala, dupa parerea mea.

biscuti cu susan, reteta biscuiti de casa cu crema

Timp de pregatire: ore
Timp de gatire: ore
Timp Total: ore
Numar portii: 36 bucati
Grad de dificultate: mediu

Ingrediente biscuiti:

  • 1 ou
  • 1 galbenus
  • 125 de grame de unt topit si racit
  • 90 de grame de zahar pudra
  • 1 lingurita extract de vanilie
  • 80 de grame de amidon de porumb (gustin)
  • 200 de grame de faina
  • 1 lingurita de praf de copt
  • 1 praf de sare
  • 200-250 de grame de crema tartinabila la alegere (eu am folosit dulce de leche preparat acasa dintr-o conserva de lapte condensat)
  • 100 de grame de seminte de susan sau fulgi de cocos
  • decor: 1 galbenus, 1 lingura de lapte, 1 lingurita de cafea solubila

Preparare:

 Dintru inceput tin sa va spun ca daca nu aveti acasa sau nu va place gustul destul de intens al semintelor de susan, puteti finisa biscuitii cu fulgi de cocos, ciocolata rasa etc. In privinta cremei, la fel, posibilitatile sunt nelimitate. Biscuitii sunt adaptabili si se fac destul de usor.

1. Untul topit, 1 ou intreg si 1 galbenus impreuna cu zaharul pudra si vanilia se mixeaza intr-un castron pana se omogenizeaza (poza 1).

PUBLICITATE

2. Se adauga amidonul amestecat omogen cu praful de copt si se incorporeaza.

3. Se adauga faina, cate 1 lingura o dat (poza 2), pana cand se formeaza un aluat care trebuie sa fie inca molcut, dar omogen.

4. Aluatul se infoliaza in film alimentar si se da la frigider pentru o ora (poza 3).

preparare aluat biscuiti cu susan

5. Dupa trecerea timpului de odihna, se presara planul de lucru cu faina si se intinde aluatul intr-o foaie cu grosimea de aproximativ 4 mm., care se taie in forme pe cat posibil mai egale. Se poate folosi rola de patiserie, o forma speciala pentru biscuiti sau cutitul.

6. Se dizolva cafeaua solubila intr-o lingura de lapte, se adauga galbenusul si se omogenizeaza.

7. Se pun biscuitii in tava acoperita cu hartie de copt (vor rezulta 2 tavi) iar jumatate dintre biscuitii formati se ung pe deasupra cu amesteceul de galbenus si cafea. Cu o furculita se treseaza pe suprafata biscuitilor unsi diferite modele.

8. Se coc 13-15 minute in cuptorul preincins la 180 de grade, supraveghindu-se cu atentie, nu trebuie sa se rumeneasca, abia sa inceapa sa se coloreze pe margini (ca in ultima poza – cea mai mare – din montajul de mai jos).

biscuiti cu susan, preparare 1

Biscuitii copti se lasa sa se raceasca, apoi se ung cu crema cei fara decor.

dulce de leche

Daca doriti sa va preparati acasa dulce de leche – as zice cea mai delicioasa crema de caramel – procedeul e foarte simplu: aveti nevoie de o conserva de lapte condensat indulcit, pe care o puneti intr-o oala si o acoperiti cu apa rece (sa fie apa destula). Se pune oala pe foc si se fierbe timp de 3 ore. Se lasa conserva sa se raceasca in apa, apoi se deschide si cea mai buna crema de caramel este gata de a fi folosita.

Se acopera biscuitii unsi cu crema cu jumatatile decorate, se unge putina crema de jur imprejur si se imbraca marginile in seminte de susan, fulgi de cocos, nuca macinata, ciocolata razuita etc. Daca folositi seminte de susan, e bine sa le prajiti intr-o tigaie fara grasime timp de 2-3 minute, amestecand continuu, doar cat sa-si dezvolte aroma si sa se coloreze putin.

preparare biscuiti cu susan 2

Sunt absolut deliciosi si, asa cum se intampla in cazul marii majoritati a biscuitilor, parca a doua zi sunt inca si mai buni.

Cred ca, asa frumosi cum sunt, daca se ambaleaza frumos intr-o cutie sau o pungulita de celofan pot constitui un cadou frumos de sarbatori.

biscuiti cu susan 2

Spor la copt si degustat!

Sursa din care m-am inspirat.

loading...

Poate îți place și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

31 comentarii la Biscuiti cu susan

  1. Ulica spune:

    Buna ziua si La multi ani!

    Am realizat si eu acesti biscuiti care sunt foarte, foarte gustosi! Eu am fiert laptele pe aragaz, intrucat nu am gasit lapte condensat la conserva. Am gasit lapte condensat neindulcit marca Maresi la Carrefour. Asa ca m-am inspirat de pe Giallo Zafferano ca sa fac dulce de leche. Insa s-a intarit foarte tare, devenind practic o caramica. Am incercat sa remediez amestecandu-l cu un pic de mascarpone, dar nu sta intre biscuiti, ii face sa lunece unul de pe altul. Oare l-am fiert prea mult? Ce anume am gresit? As dori sa refac biscuitii dar cu dulce de leche.

    Vreo idee unde anume am gresit?

    Reteta e descrisa pe blogul meu http://lumeadedincolodeoglinda.blogspot.ro/2015/01/biscotti-al-sesamo.html

    Multumesc,

    Ulica

  2. irina spune:

    Servus,draga mea mai impresionat,biscuitii ai voi face neaparat ,si voi alege anca o reteta pentru a impresiona cumnatele mele spañoloaice,dar as vrea sa-ti pun o antebare:ce fel de aparat ai tu(se vede an poze de color rosu) de unde l-ai cumparat si cam cat costa?

  3. Raluca spune:

    Au iesit excelent ,Mai buni ca alfajores!
    Multumesc!

  4. www.nouatigaraelectronica.ro spune:

    E putin de munca dar la final SE MERITA !!! Delicios. Multumesc pentru reteta.

  5. mandala spune:

    WAW ! Sant superbi am sa-i incerc si eu, deja ma gandesc ce dulciuri sa fac de sarbatori !

  6. Márti spune:

    Arata minunat! precis o sa fie incercat :)

  7. Alina spune:

    cu ce pot inlocui amidonul daca nu am acasa?

    • lauralaurentiu spune:

      Cu nimic, se gaseste amidon de cumparat la orice supermarket, produsul se cheama Gustin si se vinde in cutie de 200 de grame (dr. oetker).

      • Alina spune:

        nu sunt in romania de aceea intreb si la supermaketuri in Olanda(unde sunt eu) nu am gasit. daca il omit din reteta compromit biscuitii?

      • lauralaurentiu spune:

        Trebuie sa fie, produsul ar trebui sa se numeasca maizena.

      • Mariana spune:

        recunosc ca-mi sunteti foarte draga..mai ales ca am incercat cateva in retetele dumneavoastra si mi-au iesit:)…dar nu reusesc sa gasesc acest lapte condensat..eu sunt in italia…are alta denumire decat latte condensato?va multumesc mult…

      • lauralaurentiu spune:

        Nu stiu cum s-o fi numind in Italia, dar daca ai acces la produse Nestle (la Lidl, de exemplu), estela conserva si se numeste Carnation.

        2012/12/10 Disqus

      • Mariana spune:

        Va multumesc frumos pentru raspuns…voi merge zilele astea..am sa va tin la curent…o zi buna sa aveti!

  8. elena spune:

    ce alta crema ar merge?f.frumosi sunt ii incercam si noi.

  9. aryana spune:

    orice contine susan…e trecut la favorite…deja mi am facut o listuta cu fursecuri pt sarbatori..felicitari pt reteta

PUBLICITATE
PUBLICITATE
CLOSE
CLOSE