Cautare in site
x inchide
PUBLICITATE
Fursecuri ”Paleuri” cu cremă de ciocolată, rețetă video

Fursecuri ”Paleuri” cu cremă de ciocolată, rețetă video

Reteta de
Adaugata la
PUBLICITATE

Fursecuri ”Paleuri” cu cremă de ciocolată, rețetă pas cu pas (video). O rețetă de fursecuri vanilate, cu decor și cremă de ciocolată. Rețetă video pentru fursecuri ”Paleuri” cu ciocolată.

O să vă povestesc o chestie amuzantă: până nu demult, nu știam ce-s acelea ”paleuri” și cum deseori primeam mesaje prin care cititorii mă întrebau de rețeta de paleuri, până la urmă am trecut peste rușine și am întrebat. O cititoare mi-a explicat că sunt niște fursecuri delicioase, cu decor și cremă de ciocolată. Bun, am aflat, deci, că e vorba despre niște fursecuri, dar cu toate că mi se spunea că se găseau până nu foarte demult în cofetării, descrierea destul de vagă nu mă ajuta deloc să le identific.

Nu știu care o fi fost motivul, poate eu, copilă fiind, eram atât de absorbită de savarine, amandine și prăjitura Albinița, încât nu mai reușeam să observ și altceva când intram într-o cofetărie, ori în cofetăriile din zona mea chiar nu existau aceste fursecuri pe care tot restul națiunii pare că le cunoaște sub denumirea de ”paleuri”, fapt este că am trăit ani buni fără să fi putut afla cu exactitate ce sunt.

Să tot fie de vreo doi ani (poate trei) când mi-a căzut prima dată sub ochi o rețetă de paleuri, pe site-ul reteteinimagini.ro. Brusc, am înțeles despre ce-i vorba: erau fursecurile cu vanilie din cartea de bucate a Silviei Jurcovan! Le făcusem de nenumărate ori, umplute atât cu cremă de ciocolată, cât și cu gem, decorându-le cu ciocolată topită sau glazură de cacao, doar că nu știam că sunt cunoscute sub denumirea de paleuri!

Și-acum, dacă tot am aflat (chiar) și eu ce sunt acelea paleuri, m-am gândit să împărtășesc rețeta și cu voi. Ca să fie totul cât se poate de clar, am realizat pentru voi o rețetă video pe care o puteți urmări imediat sub lista de ingrediente, iar la finalul articolului veți găsi și varianta în format text (printabil) a modului de preparare.
Timp de pregatire: ore
Timp de gatire: ore
Timp Total: ore
Numar portii: 60
Grad de dificultate: medie

Ingrediente Fursecuri ”Paleuri” cu cremă de ciocolată

fursecuri:

PUBLICITATE
  • 200 de grame de unt cu 82% grăsime, la temperatura camerei
  • 200 de grame de zahăr pudră
  • 4 ouă întregi
  • 300 de grame de făină (am folosit făina ungurească Agro Molnar)
  • 1 lingură extract (sau esență) de vanilie
  • 1 plic de zahăr vanilat
  • 1 praf de sare

crema ganache de ciocolată:

  • 200 grame de smântână pentru frișcă
  • 100 de grame de ciocolată cu 70% cacao

decorul de ciocolată:

  • 100 de grame de ciocolată cu 70% cacao

Mod de preparare Fursecuri ”Paleuri” cu cremă de ciocolată, rețetă video

Preparare Fursecuri ”Paleuri” cu cremă de ciocolată (modul de lucru descris în format text) :

1. Se ponește cuptorul și se fixează la 180 de grade Celsius.

2. Untul moale, zahărul pudră, sarea și zahărul vanilat se pun într-un castron și se mixează cu mixerul (sau se amestecă energic cu o lingură de lemn sau o spatulă) până când compoziția se omogenizează. Se adaugă ouăle întregi, unul câte unul, mixând (sau amestecând) energic după fiecare ou adăugat. Nu se adaugă următorul ou până când precedentul nu a fost complet înglobat în compoziție.

3. După ce se adaugă toate ouăle, compoziția poate să pară tăiată, nu are nicio importanță, după adăugarea celorlalte ingrediente vom obține un aluat foarte plăcut. Reducem viteza mixerului la minimum (în cazul în care amestecăm cu mâna nu mai contează acest aspect), adăugăm extractul de vanilie și începem să adăugăm făina. Vom adăuga făina treptat, în 4-5 tranșe, și vom încerca să nu amestecăm mai mult decât e nevoie, pentru că amestecând foarte mult, se va dezvolta rețeaua de gluten din făină iar fursecurile noastre nu vor mai fi la fel de fragede. Deîndată ce s-a adăugat toată făina și nu se mai văd urme uscate de făină în compoziție, ne oprim din amestecat.

4. Compoziția va fi asemenea unei creme groase, ca o budincă mai consistentă. Putem să o porționăm cu 1 linguriță, punând mici grămăjoare pe tăvile acoperite cu hârtie de copt, cu distanță între ele, sau putem să o turnăm cu poșul, caz în care, mi se pare mie, vom obține fursecuri de o dimensiune mai egală. Eu am turnat cu poșul grămăjoare cu diametrul bazei de aproximativ 4 cm, păstrând între ele o distanță de 5-6 cm, iar apoi am turtit moțul fiecărei grămăjoare cu degetul umezit în apă. Cu toate că ingredientele nu sunt în cantitate mare, rețeta e spornică, vom obține 5-6 tăvi de fursecuri.

5. Fursecurile se coc pe rând, tavă după tavă, în cuptorul preîncălzit la 180 de grade celsius, la o înălțime medie, timp de 12 minute. În prima parte a coacerii se vor lăți mult, apoi se vor înălța puțin iar deîndată ce de jur împrejurul fursecurilor începe să apară un inel rumen, sunt gata. Se lasă fursecurile să se răcească bine.

Observație:

 Fursecurile se pot umple cu cremă de ciocolată, dar și cu gem. Uneori, eu le umplu cu dulceață de zmeură și mie se par minunate. În ce privește crema de ciocolată, aceasta poate fi o cremă ganache, așa cum am procedat astăzi, sau o cremă cu unt ca la tortul Doboș. Dacă intenționați să păstrați fursecurile timp mai îndelungat, o cremă cu unt e mai nimerită, dacă le veți umple cu crema ganache, însă, vor fi mai fragede.

6. Iată cum am procedat pentru crema ganache: am înfierbântat pe foc smântâna pentru frișcă apoi am turnat-o peste ciocolata cu 70% cacao (100 de grame) rupăt bucăți și așeazată într-un castron. Am lăsat câteva minute în repaus, așa încât ciocolata să se încălzească bine, apoi am amestecat cu o spatulă până s-a topit ciocolata complet. Această bază de smântână pentru frișcă și ciocolată se poate bate într-o cremă spumoasă, ca frișca, dar pentru asta trebuie să fie foarte rece. După ce compoziția se răcește până la temperatura camerei, se dă la frigider timp de minimum 2 ore (ideal peste noapte), dar dacă ne grăbim, merge și 30 de minute la congelator. Când compoziția e foarte rece, se bate cu mixerul la viteză mare până își dublează volumul și se deschide la culoare.

7. Cât se răcește ganache-ul de ciocolată, topim în bain marie ciocolata pentru decor. Deîndată ce e fluidă, o turnăm într-un cornet de hârtie sau un poș cu deschizătura foarte fină și trasăm linii în zigzag deasupra fursecurilor, apoi le transferăm într-un loc răcoros până ce glazura se întărește complet.

fursecuri-paleuri-cu-crema-de-ciocolata-reteta-video-de-paleuri

8. Pe jumătate din fursecuri se toarnă cu poșul (sau se porționează cu lingurița) câte puțină cremă (cam cât volumul unei alune mărișoare) și se acoperă cu cealaltă jumătate, presând ușor. Fursecurile se păstrează într-un loc răcoros, într-o cutie bine închisă și vor deveni tot mai fragede pe măsură ce trece timpul.

Poftă mare!

loading...

Poate îți place și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

6 comentarii la Fursecuri ”Paleuri” cu cremă de ciocolată, rețetă video

  1. […] cu cremă de caise – http://www.retetecalamama.ro/retete-culinare/prajituri-torturi/fursecuri-paleuri-cu-crema-de-ciocola… – ȘTIU că scrie ciocolată în link, însă eu căutam rețeta special pentru a regăsi […]

  2. Adela Hreceniuc spune:

    Perfecta reteta, perfect rezultatul! Doar crema prea multa, dar poate am facut eu biscuitii prea mari. Draga Laura, nu stiu daca folosesti cardamom dar eu am adaugat 8 capsule din care am scos semintele si le-am macinat bine in mojar, parca le da o finete aparte, si gustul… Yum! Am facut si de Craciun si de Anul Nou!

  3. Minunate retete! Iar o bucatarie frumoasa, merita cele mai frumoase pahare pictate si accesorii de la http://www.artisstockstudio.ro!

  4. Lidia A. spune:

    Vai, doamna Laura, nu stiti cat va rog de bine pentru reteta de paleuri! Asa de mult am cautat-o si ma bucur mult ca am gasit-o la dumneavoastra, pentru ca orice reteta am incercat de la dumneavoastra mi-a reusit perfect! Mi-a placut la nebunie reteta video si va felicit pentru toate retetele video pe care le-ati postat in ultima vreme, sunt deosebite si ma bucur mult ca acum ne oferiti si ajutorul de a va vedea efectiv facand toate bunatatile pe care ni le propuneti. Fursecurile Paleuri sigur vor fi pe masa familiei mele de Craciun, va multumesc din nou si numai bine!

    • Dragă Lidia, mulțumesc foarte mult pentru cuvintele atât de frumoase! Mă bucur mult să aflu că ai avut mai multe reușite cu rețetele mele, să-ți fie de bine :). Mă străduiesc să țin pasul cu rețetele video, din păcate e mult mai mult de lucru cu acest stil de prezentare, eu lucrez de una singură și asta mi-a cam afectat ritmul de postări. Te mai aștept cu drag :).

PUBLICITATE
PUBLICITATE
CLOSE
CLOSE