Cautare in site
x inchide
PUBLICITATE
Aripioare de pui la cuptor - crocante și picante

Aripioare de pui la cuptor – crocante și picante

Reteta de
Adaugata la
PUBLICITATE

Aripioare de pui la cuptor – crocante și picante, rețetă pas cu pas. Aripi de pui la cuptor cu pielița crocantă, rețetă culinară. Cum se fac aripioare crocante și picante la cuptor.

Aceste aripioare de pui la cuptor, cu pielița crocantă și gustul picant, perfect echilibrat, își găsesc adesea locul în meniul nostru. Practic, ne plac la nebunie tuturor, l-au cucerit până și pe bărbatu-meu, care avea o serioasă rezervă față de orice preparat care se mănâncă cu mâna, strâmba din nas mai ceva decât o domnișoară înmănușată. În ce mă privește pe mine, de-ar fi să mă gândesc dacă-mi place vreo altă parte din pui mai mult decât aripioarele… nu cred. Pur și simplu ador aceste aripi de pui, cu atât mai mult că mie, personal, mi se pare că mâncarea mâncată cu mâna e, n-aș putea să spun de ce, mai gustoasă. De altfel, această preferință a mea a fost dezvăluită deja în rețetele anterior publicate, cum ar fi cea de pulpe și aripioare de pui în crustă crocantă la cuptor, aripi de pui – marinate – la grătar, sau cea de pulpe și aripioare prăjite, într-o crustă crocantă (video).

aripioare de pui crocante la cuptor reteta pas cu pas foto©Laura Laurentiu

Uitați-vă și voi la aripioarele astea de pui, cum să nu le adori? Această crustă rumenă e plină de gust, grație unei combinații de condimente care-mi merge efectiv la suflet. Am făcut multe încercări, ce-i drept, până să ajung la varianta asta, dar și când am descoperit-o, pot zice că nu mai dau greș. Vă încurajez, de altfel, să încercați și voi să experimentați, creând propria combinație de condimente, cea mai potrivită preferințelor voastre. Vă rog, însă, să nu schimbați procedeul de gătire, care vă asigură cea mai crocantă pieliță posibil, fără ulei în exces.

Nu am să-mi mai laud aripioarele, vă invit să le descoperiți voi înșivă calitățile, încercând rețeta. Să ne apucăm de treabă!

Ingrediente Aripioare de pui la cuptor – crocante și picante

  • 1,2 kg aripioare de pui
  • 2 linguri de ulei
  • 1 linguriță cu vârf de sare
  • 1 linguriță de paprika dulce
  • 1/2 linguriță de pudră de ghimbir
  • 1/2 linguriță de fulgi de chili
  • 1/4 linguriță de nucșoară
  • 1/2 linguriță de piper negru măcinat
  • 2 linguri de miere de albine sau sirop de agave/de arțar (eu am folosit sirop de agave)
  • 1 linguriță cu vârf de muștar Dijon
  • 2 linguri de oțet balsamic
  • 1 cățel mare de usturoi

Aripioare de pui la cuptor – crocante și picante, pregătirea preliminară a aripilor

1. În primul rând vom îndepărta vârful aripilor, tăindu-l din articulație. Această bucată nu conține decât piele și os, nu are niciun sens să o gătim la cuptor, se va arde fără să ne ofere mare lucru. Vârfurile aripilor de pui se pot folosi pentru a da consistență unei supe.

aripioare de pui la cuptor reteta pas cu pas indepartarea varfului aripii pentru reteta aripioare de pui la cuptor

2. Se separă, tăind chiar prin articulație, primul de al doilea segment al aripilor de pui.

aripioare de pui la cuptor reteta pas cu pas separarea segmentelor aripii

3. În cazul în care aripioarele au urme de pene, se vor curăța cu grijă și apoi se vor șterge cu șervete de hârtie absorbantă de bucătărie. Cel mai bine și mai rapid e să le pârlim cu torța de bucătărie, în lipsa acesteia, această operație devine ceva mai migăloasă.

aripioare de pui la cuptor reteta parlire cu torta pentru eliminarea resturilor de pene

Aripioare de pui la cuptor – crocante și picante, condimentare

1. În imaginea de mai jos puteți vedea condimentele pe care le-am folosit, măsurate și pregătite de amestecare. Desigur, lipsește sarea. După cum deja am dezvăluit în introducere, această combinație am descoperit-o după multe, multe încercări, e perfect potrivită gusturilor familiei noastre, dar nu e neapărat să fie și pe gustul vostru. Puteți fără grijă renunța la unul din condimente, dacă nu vă este pe plac. De exemplu, nucșoara, pe care noi o adorăm, dar știu sigur că sunt oameni care nu o agreează, puteți să o eliminați sau puteți să o înlocuiți cu un condiment care vă place vouă în mod deosebit. Ghimbirul pudră poate fi și el atât eliminat, cât și înlocuit cu ghimbir proaspăt, răzuit fin, (cam 2 cm. de rădăcină de ghimbir). Dacă aveți copii la masă, probabil că veți dori să eliminați fulgii de chili etc.

Grupul Gătim cu Laura Laurențiu

aripioare de pui la cuptor condimente

2. Aripile de pui porționate și bine curățate se pun într-un castron, se stropesc cu 1 lingură de ulei și se amestecă. Separat, se amestecă toate condimentele și sarea și se presară peste aripi, amestecându-le bine de tot, să fie acoperite uniform cu condimente. Se acoperă castronul și se lasă la temperatura bucătăriei timp de 30 de minute. Între timp, se va încinge cuptorul la 200°C, ventilat.

aripioare de pui la cuptor reteta pas cu pas condimentarea aripioarelor

Observație: timpul de preparare indicat (45 de minute) include și acest răstimp de așteptare de 30 de minute.

Aripioare de pui la cuptor – crocante și picante, pregătirea glazurii

1. Într-o crăticioară, punem mierea de albine sau siropul folosit. Eu am folosit sirop de agave pentru că are indice glicemic foarte mic, dar are calitatea de a se carameliza. Adăugăm apoi oțetul balsamic și 1 lingură de ulei.

2. Se adaugă în crăticioară 1 linguriță cu vârf de muștar Dijon și se răzuiește fin/zdrobește usturoiul, adăugându-l peste celelalte ingrediente.

3. Se pune crăticioara pe foc iute, amestecând constant, și se dă într-un clocot scurt. Imediat ce a dat în clocot, se oprește focul și se lasă deoparte.

Aripi de pui la cuptor – crocante și picante, gătirea la cuptor

1. Se așterne o tavă cu o coală de hârtie de copt și se aranjează aripioarele de pui, într-un singur strat.

aripioare de pui la cuptor reteta pas cu pas mod de preparare aripioare la cuptor in tava

2. Se dau aripioarele la cuptorul preîncis la 200°C, ventilat, la o înălțime medie. După 20 de minute, se întorc aripioarele în cuptor, continuând gătirea lor timp de încă 25 de minute (45 de minute în total).

aripioare picante la cuptor aripioare crocante la cuptor reteta mod de preparare

3. Între timp, se pregătește o altă tavă, care se așterne cu o coală curată de hârtie de copt și se așează deasupra acesteia un grătar. Se așează aripile deja gătite pe acest grătar, într-un singur strat, așa încât să nu vină în contact direct cu tava. Coala curată de hârtie de copt va reduce cantitatea de fum ce poate apărea în această ultimă parte a gătirii.

aripioare de pui la cuptor aripioare crocante de pui la cuptor reteta aripioare pe gratar

4. Cu o pensulă, se distribuie glazura pe aripioare, întorcându-le pe ambele părți.

aripioare de pui la cuptor reteta pas cu pas glazurare

5. Se dă tava cu aripioarele glazurate la cuptor pentru încă 10-15 minute, cât să se usuce bine glazura, să se caramelizeze și aripile să devină incredibil de crocante.

aripioare de pui la cuptor picante crocante reteta pas cu pas final

Servire Aripi de pui la cuptor – crocante și picante

Aceste aripioare de pui la cuptor, crocante și picante, se servesc calde, alături de garnitura preferată. Noi am ales un orez simplu cu legume și o salată de crudități și… efectiv și la propriu ne-am lins pe degete, așa cum se întâmplă de fiecare dată când le fac.

aripioare de pui la cuptor aripioare de pui crocante la cuptor aripioare de pui picante la cuptor

Spor la treabă și poftă mare!

Ultima rețetă publicată

Ani în urmă, m-am inspirat pentru aceste aripi de pui la cuptor dintr-o rețetă de pe net. Rețeta asta am tot modificat-o până când am ajuns la varianta prezentată mai sus. O găsiți aici

Poate îți place și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 comentarii la Aripioare de pui la cuptor – crocante și picante

  1. Ionela spune:

    Am pregatit duminică ” bunaciunea ” asta de reteta si ne-a încântat papilele gustative .

PUBLICITATE
PUBLICITATE
CLOSE
CLOSE