Cautare in site
x inchide
PUBLICITATE
Chifteluțe nemțești în sos de muștar și smântână

Chifteluțe nemțești în sos de muștar și smântână

Reteta de
Adaugata la
PUBLICITATE

Chifteluțe în sos de muștar și smântână, rețetă pas cu pas. Rețetă de chifteluțe nemțești cu sos de muștar și smântână. Altfel de chifteluțe marinate, frikadelle cu sos de muștar. 

Vă plac chifteluțele? Și mie, și mai ales când vine vorba de niște chiftele marinate, cu greu pot distrage glandele salivare să nu-și facă efectiv de cap. Chiftelele mi se par un fel de mâncare atât de simplu și atât de irezistibil de delicios.  Propunerea mea de azi e un fel de mâncare rapid și foarte gustos, bun de împărțit cu toată familia, pe care l-am descoperit demult, demult, în copilăria mea plină de vise pofticioase, când printre ”Copiii căpitanului Grant” și ”Cireșarii” își făceau loc în lista mea de lecturi și altfel de cărți, cum ar fi ”Bucătăria vieneză” de Rose-Marie Postole.

Cartea asta era una de mici dimensiuni, mai degrabă o cărticică, pe care eu am citit-o de câteva ori din scoarță-n scoarță, într-o vreme în care nu prea aveam acces la multe și felurite mâncăruri, așa încât mă săturam cumva cu papilele și ochii minții, care conlucrau de o asemenea manieră încât reușeam să conștientizez perfect gustul și aroma preparatelor despre care citeam. Până una-alta, n-a fost rău, pentru că se pare că mi-am dezvoltat o calitate care îmi este și azi de folos, aceea de a aprecia gustul unor preparate pe care doar mi le imaginez sau despre care citesc, fără a le degusta fizic.

Ei bine, oarecum dezamăgită de numărul redus de pagini al cărții lui Rose-Marie, am reluat-o de la capăt de suficiente ori ca să îmi dau seama că austriecilor le place tare mult sosul de muștar, un fel de sos onctuos, catifelat cu smântână și neîngroșat cu făină, ca sosurile cu care eram eu învățată. După câțiva ani, s-a întâmplat să am un contract în Germania, în Baden-Württemberg și acolo, ce să vezi, am dat peste același sos delicios de muștar pe care îl descoperisem în cărticica lui Rose-Marie, doar că acum însoțea un fel de chifteluțe, pe care nemții le numeau ”Frikadelle”.

Aceste frikadelle sunt foarte asemătoare cu chiftelele noastre, doar că sunt de obicei făcute din carne de vită și sunt asezonate cu ceapă și măghiran și eventual, doar o tentă fină de usturoi. Am adus acasă aceste frikadelle și, reluându-le de destule ori în meniul familiei, odată cu trecerea anilor nu le-am mai numit cu numele lor din țara de baștină, ci le-am zis, simplu, chiftele nemțești. Dacă veți dori să le pregătiți asemenea mie sau să preluați din propunerea mea doar sosul de muștar și smântână, este alegerea voastră, eu vă asigur că mâncarea e delicioasă și merită încercată.

Ingrediente Chifteluțe nemțești în sos de muștar și smântână

chifteluțe:

  • 500 de grame de carne de vită sau în amestec
  • 80 de grame de pâine înmuiată în apă și bine stoarsă
  • 1 ou întreg
  • 50 de grame de ceapă șalotă tocată mărunt (sau ceapă roșie)
  • 1 cățel mic de usturoi, zdrobit fin
  • 1 linguriță de măghiran uscat
  • 1 legătură de pătrunjel verde tocat
  • 1 linguriță de paprika dulce de bună calitate
  • opțional, 1 strop de nucșoară răzuită fin
  • sare și piper după gust
  • 1 lingură de făină albă
  • ulei vegetal pentru prăjit

sos de muștar și smântână:

  • 1 linguriță cu vârf de muștar de dijon (sau muștarul pe care îl preferați)
  • 30 de grame de ceapă șalotă (sau ceapă roșie) fin tocată
  • 1 linguriță de ulei
  • 20 de grame de unt
  • 250 ml. de supă de pui concentrată
  • 150 de grame de smântână grasă, cu minimum 30 % grăsime
  • sare și piper
  • opțional, 1 linguriță de miere de albine
  • verdeață tocată pentru presărat în final (pătrunjel sau chives)

Preparare Chifteluțe nemțești în sos de muștar și smântână

1. Treaba merge foarte repede: pur și simplu, puneți într-un castron încăpător toate ingredientele din lista pentru chiftele, în afară de uleiul pentru prăjit și făină. Nucșoară adăugați doar dacă vreți voi. Pâinea, dacă vreți, o puteți curăța de coajă, eu mărturisesc că pe mine nu mă deranjează deloc coaja și o folosesc. Amestecați totul bine, asezonați cu sare și piper proaspăt măcinat după gust, frământați puțin, pentru că astfel carnea se leagă mai bine.

PUBLICITATE
Chifteluțe nemțești în sos de muștar și smântână Preparare Chifteluțe nemțești în sos de muștar și smântână 1

chiftelute-frikadelle-cu-sos-de-mustar-si-smantana-ingrediente

2. Cu mâinile umezite, rupeți grămăjoare egale din ”aluatul” de carne pregătit și modelați-le între palme, dându-le formă de bilă. Le puteți face mai mici sau mai mari, eu le fac de obicei cam cât o minge de ping-pong. După ce sunt gata modelate, chiteluțele se presară cu făina.

reteta-chiftelute-in-sos-de-mustar-si-smantana-preparare-pas-2

3. Odată ce ați modelat toate chifteluțele, încingeți pe foc mediu o tigaie încăpătoare și turnați ulei cam de 2 degete. Puteți proba uleiul cu o lingură de lemn: băgați coada lingurii în ulei și, dacă în jurul acesteia se formează aproape instantaneu un inel de bășicuțe de aer, înseamnă că uleiul e suficient de încins și se pot adăuga chiftelele la prăjit.

chiftelute cu sos de mustar si smnatana reteta pas cu pas mod de preparare pas 3

4. Chifteluțele se vor prăji la foc mediu până se rumenesc pe ambele părți. Nu înghesuiți prea multe deodată în tigaie, nici nu lăsați tigaia goală, în primul caz scăzând prea mult temperatura uleiului, în al doilea încingându-se prea tare și arzându-se. Pe măsură ce sunt gata, se scot chiftelele pe un platou așternut cu hârtie absorbantă de bucătărie, ca să se dreneze de uleiul în exces.

chiftele-in-sos-de-mustar-si-smantana-reteta-pas-cu-pas-mod-de-preparare-4-retetecalamamaro

5. Am ajuns la pregătirea sosului de muștar și smântână: într-o tigaie curată, se adaugă uleiul, apoi untul. După ce untul s-a topit, se adaugă șalota tocată, se presară cu un praf de sare și se călește la foc moderat până se înmoaie, apoi se adaugă muștarul și se amestecă bine.

6. Se adaugă imediat supa de pui fierbinte, apoi smântâna și se omogenizează cu telul în formă de pară. Se amestecă continuu timp de 2-3 minute, timp în care sosul trebuie să fiarbă cu clocote mici. Se potrivește gustul cu sare și piper după gust și, dacă vă place mâncarea cu o tentă mai dulceagă, adăugați și puțină miere de albine (eu o adaug întotdeauna).

7. Se adaugă în sos chifteluțele și se clocotesc la foc moderat timp de 4-5 minute, întorcându-le în sos pe toate părțile. Chifteluțele vor absorbi mult sos și dacă sosul pare să scadă prea tare, se poate completa cu puțină apă fierbinte, adăugată în tranșe mici (2-3 linguri) până la atingerea consistenței dorite.

chiftelute-in-sos-de-mustar-cu-smantana-reteta-pas-cu-pas

8. În final, se presară mâncarea cu verdeață tocată (eu am folosit chives, merge perfect și pătrunjelul verde tocat) și se degustă alături de cei dragi și de o garnitură cum ar fi un piure de cartofi, orez sau chiar paste fierte. Poftă mare!

Grupul Gătim cu Laura Laurențiu

chiftele-in-sos-de-mustar-si-smantana-reteta-pas-cu-pas-retetecalamamaro

loading...

Poate îți place și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

10 comentarii la Chifteluțe nemțești în sos de muștar și smântână

  1. Nic spune:

    Am incercat reteta si ne-a placut f mult. Nu am avut acea supa pentru sos, dar am folosit in schimb apa cu putina sare si tot a fost o cina cu multi de 10! Multumim pentru sugestie!!!

  2. Claudia spune:

    Acum am terminat de mâncat 😍 o bunătate ❤ foarte bun ms 👨‍👩‍👧 cu siguranta voi incerca si alte retete 🤗

  3. Service GSM spune:

    Nu mai conteaza caloriile, super, multumesc!

  4. Alina Apostu spune:

    Buna ziua! Ati folosit smantana acra sau smantana de gatit? Smantana acra nu se taie daca este pusa in sosul fierbinte?

  5. service gsm spune:

    De abia astept sa o incerc, arata delicios.

  6. Maria Popescu spune:

    Wow, arata super si, cu siguranta, este delicios! Cu siguranta, voi incerca aceasta reteta pentru ca ai mei sunt fani chiftelute! ;)

PUBLICITATE
PUBLICITATE
CLOSE
CLOSE