Cautare in site
x inchide
PUBLICITATE
Pulpe de pui cu cartofi la cuptor

Pulpe de pui cu cartofi la cuptor

Reteta de
Adaugata la
PUBLICITATE

Pulpe de pui cu cartofi la cuptor, rețetă simplă și extrem de savuroasă, cu ingrediente simple și la îndemână, perfectă în anotimpul rece. 

pulpe de pui cu cartofi la cuptor

Asta este o rețetă care mai mult se face singură, este foarte simplă dar savuroasă. Merge și ca mâncare simplă, într-o zi obișnuită dar nu e de lepădat nici o masă de ocazie în familie. Pulpele de pui sunt ieftine, nepretențioase, dar savuroase dacă sunt bine preparate. Alte rețete cu pulpe de pui pe care vi le recomand sunt pulpele de pui marinate în iaurt, aceste pulpe de pui stil KFC, dacă apreciați genul ăsta de preparare sau delicioasele pulpe de pui la cuptor, împănate cu usturoi și slăninuță.

Ingredientele sunt simple dar putem jongla la condimente în funcție de gust și de ce avem la îndemână.  Prin gătirea în tava sigilată, evităm necesitatea de a supraveghea îndeaproape mâncarea ce se face în cuptor, aromele se infuzează și mâncarea capătă un gust delicios.

Grupul Gătim cu Laura Laurențiu

Ingrediente pulpe de pui cu cartofi la cuptor

  • 1 kg. pulpe de pui – eu am avut patru pulpe întregi de pui de circa 250 gr. în medie.
  • 1 kg. cartofi – de preferință să fie cartofi mai mici și de cam aceleași dimensiuni
  • 4 căței de usturoi
  • 1 – 2 roșii sau 50 ml bulion de roșii
  • 1 linguriță de boia – noi am folosit dulce dar dacă doriți o notă picantă, se poate folosi boia iute
  • 1 rămurică de cimbru proaspăt sau 1 lingură de cimbru uscat. Se poate înlocui cu alte verdețuri în funcție de gust și ce avem la îndemnă
  • sare
  • piper

Mod de preparare Pulpe de pui cu cartofi la cuptor

  1. Se pornește cuptorul și se fixează la 190 ° Celsius.
  2. Pulpele de pui se verifică și se curăță de eventuale urme de penaj, se șterg bine cu șervețele absorbante de hârtie și se crestează ca să se pătrundă bine la cuptor.
  3. Se pune o peliculă subțire de ulei în tavă, se așează și pulpele condimentate cu sare, piper și boia.pulpe de pui cu cartofi la cuptor
  4. Cartofii se curăță, se spală și se clătesc prin câteva ape reci și se taie în patru  bucăți sau poate mai multe dacă cartofii sunt mai mari.pulpe de pui cu cartofi la cuptor
  5. Se scurg cartofii de apă, se sărează și se piperează. Se așează în tavă printre pulpele de pui.
  6. Se curăță cățeii de usturoi și se așează, întregi, pe lângă cartofi, în tavă.
  7. Se adaugă în tavă și roșiile, niște rămurele de cimbru proaspăt sau se presară 1 lingură cu cimbru uscat.pulpe de pui cu cartofi la cuptor

Se toarnă pe deasupra un pahar cu apă deja încălzită. Apa adăugată caldă va micșora timpul de preparare la cuptor.pulpe de pui cu cartofi la cuptor

Pulpe de pui cu cartofi – gătirea la cuptor

  1. Se acoperă tava cu folie de aluminiu, se sigilează pe margini și se introduce în cuptor pentru 1 oră. Dacă aveți rețineri în a folosi folia direct pe mâncare, puteți pune o foaie de copt întâi și peste ea folia de aluminiu cu care se va sigila tava la margini. Sau, dacă aveți în dotare, puteți folosi un vas de jena cu capac și ați scăpat de bătaia de cap.
  2. După o oră de coacere, se va înlătura folia/capacul. Atenție mare la aburii ce vor ieși din tavă! Pentru a nu vă opări, se recomandă folosirea unor mănuși termice și înlăturarea foliei din partea opusă de unde vă aflați, astfel încât aburul să nu vă vină în față.
  3. Cu o paletă, am ridicat ușor bucățile de carne deasupra cartofilor.
  4. Se bagă iar la cuptor, de data aceasta se urmărește rumenirea pulpelor.
  5. Când carnea capătă o crustă rumenă și crocantă, mâncarea e gata și se scoate de la cuptor.

Aceste pulpe de pui cu cartofi la cuptor se servesc calde cu salată sau murături, noi am avut alături o salată de crudități, de varză cu morcovi și mărar și niște mujdei de usturoi.pulpe de pui cu cartofi la cuptor

Poftă mare!

Poate îți place și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Un comentariu la Pulpe de pui cu cartofi la cuptor

  1. zuzi spune:

    o reteta foarte ieftin de facut(cu 20 de lei e gata) dar foarte foarte gustoasa! Multumesc!

PUBLICITATE
PUBLICITATE
CLOSE
CLOSE