Cautare in site
x inchide
PUBLICITATE
Ciorbă de conopidă, rețetă fără carne

Ciorbă de conopidă, rețetă fără carne

Reteta de
Adaugata la
PUBLICITATE

Ciorbă de conopidă fără carne, rețetă culinară cu imagini. Cum se face ciorba de conopidă doar cu legume și zarzavaturi, dreasă cu smântână.  

Dacă vă place conopida, nu are cum să nu vă placă și această rețetă de ciorbă de conopidă, făcută fără carne și dreasă cu smântână și gălbenușuri proaspete. E o ciorbiță cu un gust plăcut și delicat, îmbogățit într-un mod fericit de legumele și zarvaturile adăugate și aș zice că e numai bună pentru un prânz sau o cină la care servim un fel principal pe bază de carne.

Noi am renunțat demultișor la mesele care conțineau carne la fiecare fel și ne simțim cu mult mai bine atunci când asociem un fel principal mai consistent cu o ciorbă cum e cea de conopidă, pe care v-o propun azi, sau cu o supă cremă de legume.

ciorba-de-conopida-reteta-fara-carne-reteta-de-ciorba-de-conopida-cu-zarzavat-si-smantana

De altfel, povestind cu bărbatu-meu, ne-am dat seama că bunicile noastre, fără să fi avut cine știe ce studii de nutriție, se pricepeau de minune să alcătuiască meniuri echilibrate pentru prânzul familiei. Atunci când pregăteau o ciorbă consistentă, de exemplu o ciorbă de fasole cu afumătură sau chiar o ciorbă de cartofi cu carne, după aceasta nu mai urmau niciun fel de fripturi, chiftele sau alte preparate cu carne, ci desertul, care era și ultimul fel al acelei mese, de obicei gomboți cu prune sau cu caise (după sezon), gogoși, puțe cu mac sau pesmet, clătite etc. Obiceiul de a mânca atâta carne cred că s-a împământenit pe la noi mult mai târziu și are, de fapt, legătură cu dorința de alunga din amintire toate lipsurile din perioada comunistă.

Întorcându-ne la rețeta de ciorbă de conopidă pe care v-o propun azi, e foarte simplă și rapidă și e potrivită și pentru cei mici.

Ciorbă de conopidă, rețetă fără carne, Ingrediente

  • 700 de grame de conopidă
  • 2 morcovi mari sau 3 mai micuți
  • 130 de grame de ceapă (1 ceapă mărișoară)
  • 1 ardei gras (opțional, dacă aveți e bine să-l folosiți că dă gust bun, eu am folosit un ardei roși de mărime medie)
  • 1 bucată de țelină-rădăcină cât 1 ou mic
  • 1 rădăcină de pătrunjel
  • 150 de grame de roșie (1 roșie mai mare, cărnoasă)
  • 30 ml. ulei vegetal
  • 2 gălbenușuri
  • 200 grame de smântână cu 20% grăsime
  • verdeață proaspătă tocată după gust (eu folosesc la ciorba asta un amestec de mărar și pătrunjel verde, tocate fin)
  • sare și piper 
  • oțet sau zeamă de lămâie pentru înăcrit (se poate înăcri și cu borș, dacă preferați)

Ciorbă de conopidă, rețetă fără carne, mod de preparare

1. Se curăță, se spală și se toacă în cubulețe ceapa, morcovii, țelina, pătrunjelul și ardeiul. Se încinge uleiul într-o oală cam de 4 litri, se adaugă toate legumele tocate, se presară cu un praf de sare și se călesc pe foc mic cam 8-10 minute, amestecând din când în când.

ciorba-de-conopida-fara-carne-reteta-calirea-legumelor

2. Între timp, conopida se desface în buchețele, se spală bine și se scurge de apă, apoi se taie aproximativ în cubulețe cu latura cam de 2 cm, ca să le putem lua cu ușurință în lingură. Chiar și bucățile sfărâmate de conopidă se vor adăuga la ciorbă.

Grupul Gătim cu Laura Laurențiu

conopida-taiata-in-bucatele-mici-pentru-reteta-de-ciorba-de-conopida-fara-carne

3. După ce legumele (în special ceapa) s-au înmuiat, se adaugă în oală conopida și cam 2,5 litri de apă fierbinte. Se întețește focul și se aduce la fierbere, apoi se adaugă sare, ca să aibă conopida de unde să-și ia gust. Se fierbe pe foc mediu până când conpida se frăgezește (aproximativ 10 minute).

reteta-ciorba-de-conopida-fara-carne-preparare

4. Între timp, roșia se opărește și se curăță de pielița de la suprafață, așa cum am arătat la rețeta de roșii la borcan pentru iarnă, apoi se taie în cubulețe, eliminându-i-se miezul lemnos. După ce conopida s-a frăgezit, păstrând încă ceva textură, se adaugă roșia în ciorbă și se mai fierbe totul încă 5 minute, timp în care roșia se va găti iar conopida se va înmuia bine.

preparare-ciorba-de-conopida-fara-carne-reteta-de-ciorba-de-conopida-adaugarea-rosiilor-oparite-si-curatate

Dacă alegeți să înăcriți ciorba cu borș, clocotiți aproximativ 200 ml. de borș într-o crăticioară, apoi adăugați-l în oala cu ciorbă și mai dați într-un clocot. Înăcrirea cu zeamă de lămâie sau oțet se face după ce ciorba e dreasă, în oală sau direct în farfurie, de către fiecare mesean după preferințe.

Cum se drege ciorba de conopidă fără carne

Mulți oameni evită ciorbele cu smântână și gălbenușuri proaspete pe motiv că s-ar îmbrânzi. Cu toate acestea, e foarte simplu să dregi o ciorbă, dându-i un gust excelent, iar când ciorba este una fără carne și gătită doar cu apă, chiar e recomandat să o dregem. Cum procedăm, mai ales că lichidul din ciorbă e foarte sărac în proteine, practic e doar apă?

1. Gălbenușurile cu smântâna se bat cu telul sau cu o furculiță într-un castron, doar cât să se omogenizeze.

galbenusuri-batute-cu-smantana-pentru-ciorba-de-conopida-cu-smantana-reteta-pas-cu-pas

2. Se adaugă cu un polonic zeama fierbinte, luată de pe foc de abia 2-3 minute, în timp ce omogenizăm energic cele două compoziții. Adăugăm atâta zeamă până când simțim că amestecul din castron este cald, chiar fierbinte, asta însemnând că gălbenușurile s-au gătit și că a trecut pericolul de aglutinare (îmbrânzire a ciorbei).

ciorba-de-conopida-reteta-cum-se-drege-ciorba-fierbinte-cu-smantana-fara-sa-se-imbranzeasca

3. Abia acum se adaugă în oală amestecul de smântână, gălbenușuri și zeamă, amestecând rapid. Se asezonează după gust ciorba cu sare și piper, se presară cu verdeața tocată și se înăcrește după preferință (dacă nu cumva ați înăcrit-o deja, folosind borșul).

Ciorba se servește caldă, oferind la masă oțet/zeamă de lămâie în plus, dacă se dorește mai acrișoară. Are un gust delicat și e exact cât trebuie de consistentă.

ciorba-de-conopida-cu-zarzavat-si-legume-dreasa-cu-smantana-ciorba-de-conopida-fara-carne-reteta-pas-cu-pas

Să vă fie de folos și poftă mare!

loading...

Poate îți place și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

PUBLICITATE
PUBLICITATE
CLOSE
CLOSE